Escrocheria „Andronic” – un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
Meşterul afacerii proceda extrem de simplu. Ne povesteşte Stelian Popescu în Memoriile sale:
„Andronic pretindea că poate face dintr-un napoleon de aur doi, ba
chiar mai mulţi, invita la el pe naiv într-o cameră întunecoasă,
acolo scotea din buzunar un napoleon pe care trecându-l prin foc
devenea verzui, după care spunea:
– Pot face din
astea la infinit, acesta e de aramă, dar eu îl transform în aur
adevărat dacă îl pun într-o baie de aur, care e foarte scumpă şi
acum nu am banii necesari pentru a mi-o procura! Punea apoi moneda
într-o tigaie, o trecea prin foc, unde se înverzea şi spunea
naivului: – Ia -o!
Acesta punea
mana, se frigea bine şi o lăsa jos. Atunci Andronic scotea o
sticluţă cu un lichid pe care îl turna peste moneda verzuie, care
redevenea aurie.
– Ia moneda şi
du-te să vezi dacă e bună, nu mă tem că nu o să mai vii!
Naivul lua moneda
de mică valoare, o schimba şi strângea ce bani mai avea, venea
apoi la Andronic ca acesta să-şi cumpere apa de aur şi să-i facă
multe monede. El lua banii dându-i întâlnire peste câteva zile,
când îi spunea că nu a găsit încă apa de aur, la o nouă
întâlnire încerca şi nu reuşea spunând că a fost păcălit.
Mai dădea câteva întâlniri în care se văita din nou că a fost
înşelat”.
Fiind vorba de monede, Codul Penal de la vremea respectivă pedepsea nu numai pe escroc, dar şi pe cel ce se lăsase tras pe sfoară. Pe aceasta se baza Andronic:
„Dacă naivul îl ameninţa cu reclamaţia, Andronic îi arăta Codul Penal. Acesta plecând speriat, şantajistul îşi continua escrocheria cu alţii, mai ales din «lumea bună», care se temea de scandal”.
Ce era apa de aur?
„Acid azotic ce înlătura cocleala de pe monedă redându-i strălucirea”.
Afacerea „Andronic” s-a petrecut prin anii 1888-1889. Cu un secol înaintea CARITAS-ului postdecembrist. Ce uneşte cele două escrocherii ca un arc aruncat peste atâta amar de ani? O slăbiciune umană banală, sesizată de Stelian Popescu:
„Puţini oameni rezistă tentaţiei de a se îmbogăţi fără muncă! Dacă vine omul care ştie să le prezinte în mod dibaci o îmbogăţire uşoară, sunt gata a se lăsa păcăliţi”.
Foto sus: Palatul de Justiție din București, construit la sfârșitul secolului al XIX-lea
Mai multe pentru tine…