Comisia cere României lista măsurilor concrete pentru consolidarea finanțelor publice, aferente Planului fiscal pe 7 ani

Comisia cere României lista măsurilor concrete pentru consolidarea finanțelor publice, aferente Planului fiscal pe 7 ani

România trebuie să ia acțiuni concrete până la 30 aprilie 2025 și să prezinte până atunci măsurile necesare pentru corectarea deficitului excesiv, reiese din documentele publicate marți de Comisia Europeană, în cadrul Semestrului European.

România se află în procedură de deficit excesiv din aprilie 2020 (deficitul bugetar a depășit ținta de 3% din PIB în 2019).

Traiectoria corectivă a acestui deficit se bazează pe traiectoria cheltuielilor nete pe care România și le-a fixat în planul său pe termen mediu, explică executivul european.

Alte șapte state se află în procedură de deficit excesiv. România și alte patru state (Finlanda, Franța, Italia și Spania) au solicitat prelungirea perioadei de ajustare a deficitului de la patru la șapte ani (perioada maximă).

”Prelungirea este susținută de un set de angajamente în materie de reformă și investiții incluse în planuri. În toate cele cinci cazuri, Comisia a evaluat că măsurile incluse în planuri îndeplineau criteriile pentru a justifica o prelungire”, transmite Comisia.

Indicatorii în care se vor încadra bugetele României în următorii cinci ani

România trebuie să pregătească tot până la 30 aprilie 2025 un raport anul cu progresul înregistrat în privința consolidării finanțelor publice, urmând ca acestea să fie raportate cel puțin o dată la șase luni, ”până când deficitul excesiv va fi corectat”.

România ar trebui să se asigure că rata nominală de creștere a cheltuielilor nete nu depășește maximele stabilite în Anexa I.

”Măsurile de consolidare bugetară ar trebui să asigure o corectare durabilă a deficitului excesiv, fiind orientate spre îmbunătățirea calității și compoziției finanțelor publice, menținerea investițiilor și consolidarea potențialului de creștere al economiei. Reformele de natură fiscală și economică mai largă (…) ar trebui să îmbunătățească în mod sustenabil potențialul de creștere și reziliență al economiei și să sprijine sustenabilitatea fiscală”, este recomandarea avansată de Comisia Europeană pentru Consiliul European, forul care trebuie să aprobe planul pe termen mediu al României de ieșire din procedura de deficit excesiv.

Comisia a aprobat Planul fiscal-bugetar al României

Tot marți, Comisia Europeană a apreciat că Planul fiscal-bugetar pe termen mediu prezentat de România în octombrie îndeplinește cerințele noului cadru de guvernanță economică al UE.

Din estimările Comisiei, deficitul bugetar al României ar urma să scadă de la nivelul de 8% din PIB în acest an la 2,9% din PIB până în 2030, cu un an mai repede decât prevede planul întocmit de Guvern.

Totodată, proiecțiile Comisiei indică o creștere a datoriei publice e la 52,2% din PIB la sfârșitul anului 2024 la 59,4% în 2030.

(Citește și: ”Document / Planul fiscal-bugetar pe 7 ani de revenire în ținta de deficit”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *