Execuția la 10 luni – creștere cu 20% a veniturilor din impozitele pe profit, salarii, venit. Minus la bani europeni
Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 109,4 miliarde de lei în octombrie, echivalentul a 6,19% din PIB, față de 3,91% din PIB în primele zece luni din 2023, potrivit Ministerului Finanțelor.
Ritmul de creștere a veniturilor a fost simțitor mai scăzut decât ritmul de creștere a cheltuielilor, de 13,1% respectiv 21%.
”Veniturile totale au însumat 473,53 miliarde de lei în primele zece luni ale anului 2024, înregistrând un avans de 13,1% (an/an), susținut de încasările din venituri curente – contribuții de asigurări, TVA, impozit pe salarii și venit, impozit pe profit, accize și venituri nefiscale”, transmite MF.
Creștere de 20% a impozitelor pe profit, salarii, venit și câștiguri din capital
Încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 40,7 miliarde de lei, consemnând o dinamică pozitivă de 22,2% (an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 20,5%, peste evoluția fondului de salarii din economie (17,2%), ca urmare a eliminării unor facilități fiscale și a creșterii salariului minim brut. Totodată, evoluții pozitive au fost înregistrate și în cazul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii (63,9%) și aferente declarației unice (10,3%). Dinamica încasărilor din impozitul pe dividende a rămas în teritoriul negativ (-1,4%).
Încasările din impozitul pe profit au însumat 32,9 miliarde de lei, în creștere cu 19,8% față de primele zece luni din 2023, creștere susținută de “avansul veniturilor din impozitul pe profit, inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri de la agenții economici și impozitul pe profit de la bănci comerciale”, potrivit MF.
CursDeGuvernare.ro a prezentat recent o situație mai detaliată a încasărilor din aceste tipuri de impozite, aferentă primelor opt luni din 2024.
Creștere de doar 12,5% a impozitelor și taxelor pe bunuri și servicii (TVA, accize)
Încasările nete din TVA au înregistrat 99,2 miliarde de lei, în creștere cu 17,0% (an/an).
Valoarea restituirilor de TVA s-a majorat cu 1,7% față de nivelul rambursat în aceeași perioadă a anului trecut (25,2 miliarde de lei în ianuarie-octombrie 2024, comparativ cu 24,8 miliarde de lei în ianuarie-octombrie 2023).
Veniturile din accize au însumat 36 de miliarde de lei, înregistrând o creștere de 18,2%, susținută de sporul încasărilor din accizele pentru produsele energetice (+25,2%), în contextul unei evoluții favorabile a consumului de carburanți.
Și contribuțiile au crescut ca urmare a eliminării unor facilități fiscale și a majorării salariului minim brut
Contribuțiile de asigurări au înregistrat 156,4 miliarde de lei, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, peste evoluția fondului de salarii din economie.
”Evoluția acestor încasări a fost influențată pozitiv de modificarea reglementărilor privind facilitățile fiscale acordate salariaților din sectorul construcții, agricol, industria alimentară și a activităților de creare de programe pentru calculator, majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată și majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru sectoarele construcții, agricol și industria alimentară, iar negativ de restituirea sumelor reținute cu titlul de CASS din veniturile din pensii (efect bugetar de -0,14 miliarde lei, conform O.U.G. nr. 4/2023)”, potrivit MF.
Minus la fonduri europene
Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donații au totalizat 30,78 mld lei, în scădere cu 20,8% (an/an). Aceste sume au efect neutru asupra bugetului deoarece sunt virate beneficiarilor. Astfel, în primele zece luni din 2024, cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 41,3 miliarde de lei.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital (investiții finanțate exclusiv de la bugetul de stat), precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 88,4 miliarde de lei, în creștere cu 38,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 63,99 miliarde de lei.
+20% la cheltuieli de personal și la cheltuieli cu bunuri și servicii
Cheltuielile de personal au însumat 133,72 mld lei, în creștere cu 23,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost de 75,53 mld lei, în creștere cu 20,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. O creștere se reflectă la bugetele locale, respectiv 12,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, precum și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de 24,6% pentru decontarea medicamentelor cu și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele naționale de sănătate.
Cheltuielile cu asistența socială au fost de 185,53 mld lei în creștere cu 14,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile cu dobânzile au fost de 32,86 mld lei, cu 4,73 mld lei mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile cu subvențiile au fost de 14,93 mld lei, în principal, această sumă reprezintă subvenții pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum și pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale al consumatorilor noncasnici (3,33 mld lei) care reprezintă 22,3% din total subvenții.
(Citește și: ”Structura veniturilor din impozite: Cât încasează statul din impozitarea companiilor, salariilor, dividendelor și pensiilor. Cum au evoluat aceste venituri”)
***