A fost descoperit mormântul unui războinic din urmă cu 4.000 de ani

A fost descoperit mormântul unui războinic din urmă cu 4.000 de ani

Studenţii din anii I şi II de la specialităţile istorie şi muzeologie ale Facultăţii de Istorie-Geografie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava au făcut descoperirea vieţii lor la marginea satului Costâna, decopertând un mormânt tumular vechi de aproape 4000 de ani care ar fi aparţinut unui războinic, scrie Evenimentul Zilei.

Asta, după ce chiar la suprafaţă, „la prima pană de hârleţ”, s-a găsit un topor de piatră găurit. Potrivit conf. univ. dr. Dumitru Boghian, cel care a coordonat echipa de arhelogi, decopertarea mormântului a durat trei săptămâni.

Defunctul e o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 30 de ani, înhumat în poziţie chircită, cu orientare Vest-Est. Judecând după fracturile oaselor picioarelor şi a calotei craniene, susţin specialiştii, defunctul a avut parte de o moarte violentă.

Scheletul s-a păstrat destul de bine, iar dantura este completă şi bine conservată.

„Există posibilitatea descoperirii şi altor obiecte care să mărească inventarul tumulului”, a declarat Dumitru Boghian, precizând că „prin descoperirile efectuate se îmbogăţeşte harta arheologică a judeţului Suceava”.

Sursa:www.evz.ro

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *