Bijuterii de epocă, scoase la licitație
Duminică a avut loc prima licitaţie românească dedicată bijuteriilor de epocă şi de colecţie, cu 98 de loturi de mare valoare.
Bijuteriile sunt prezente cu regularitate în licitaţiile din România, dar ca secţiuni în şedinţe generaliste sau cu altă tematică. Alis, cea mai veche casă de licitaţii din ţară, are secţiuni de bijuterii în sesiunile bilunare pe care le organizează, cu o duzină de obiecte (sau chiar mai multe).
Recent, oferta din aceste secţiuni a avut o creştere semnificativă, ajungându-se la 50 de loturi, unele dintre ele-foarte valoroase. Un inel cu un safir Ceylon cu anturaj de diamante a intrat în licitaţie cu o valoare de 28.000 de lei, iar alte inele, brăţări şi coliere au avut estimări de peste 15.000 de lei, dar loturile vândute trec rar de 3.000 de lei. Asemenea obiecte au fost prezente şi la Artmark, în licitaţii precum România Regală sau Epoca de Aur.
Sesiunea de duminică, 8 iulie, este însă prima şedinţă specializată de bijuterii, iar numărul mare de loturi, aproape 100, şi valoarea globală a acestora vor deveni un prim reper pentru această zonă a pieţei.
Bijuterii aristocratice
Bijuteriile manuale, cu pietre remarcabile, constituie rarităţi la Bucureşti, unde piaţa a fost invadată de obiecte de serie, importate la kilogram. Preşedintele Artmark, Alexandru Bâldea, spune că primele încercări de organizare a unei asemenea licitaţii au fost abandonate din cauză că nu au fost găsite suficiente bijuterii de mare valoare. Licitaţia prezentă reuneşte obiecte de colecţie, precum o broşă austro-ungară şi o alta din atelierul lui Joseph Resch, bijutierul regelui Carol I. Acestea sunt alăturate unor piese realizate de creatori contemporani precum Gilberto Preda, Paolo Piovan Giorelli, Claudio Fiorentino şi Leo Pizzo sau de case europene ca Schoeffel, de Grisogono, Korloff şi Crivelli.
Având ca obiectiv realizarea unei selecţii de bijuterii aristocratice, licitaţia de la Artmark are ca piesă centrală un colier de seară în cinci lanţuri decorate cu 1.000 de diamante cu tăietură briliant. Valoarea estimativă a acestuia este cuprinsă între 80.000 şi 105.000 de euro. Alte piese remarcabile sunt un pandantiv-cruce din aur alb, decorat cu 128 de diamante, cu un preţ evaluat de 14-22.000 de euro, şi un inel Crivelli din aur roz, bătut cu pietre preţioase:44 de briliante, 343 de rubine şi safire roz. Preţul estimativ al acestuia este de 11-16.000 de euro.
Accent pe inelul cu diamant
Inelele domină licitaţia, unele loturi fiind compuse din mai multe obiecte (cum este cazul unui set de 6 inele ce datează din epoca bronzului şi din perioada medievală). Sunt propuse 45 de inele, unele de foarte mare valoare. Un inel solitaire (cu o singură piatră), cu un diamant negru de 11, 04ca, are o evaluare de 9.500-14.000 de euro. Un alt inel de excepţie este un Gilberto Preda pavat cu 350 de diamante, cu un preţ estimat de 15-25.000 de euro. La capătul celălalt al plajei de preţuri, 18 inele au preţuri de deschidere sub 500 de euro.
Licitaţia mai propune seturi de cercei, pandantive, broşe, brăţări, coliere, ceasuri, precum şi alte accesorii ca butoni, ace de pălărie, de eşarfă sau casete de bijuterii.
370.110euro este valoarea maximă estimată a tuturor loturilordin Licitaţia de Bijuterii.
Artişti şi cote:Ilfoveanu, o investiţie pe termen lung
Casele de licitaţii au vândut în prima parte a acestui an şase lucrări semnate Sorin Ilfoveanu, după ce anul trecut fuseseră adjudecate 12 tablouri ale artistului cu o cifră totală a vânzărilor de 30.000 de euro. Dacă în 2011 pictorul stabilise un record prin vânzarea cu 7.500 de euro a lucrării „Baladă pentru Sara” (foto), cele mai bune preţuri obţinute de el în primul semestru al anului acesta sunt un 5.000 de euro înregistrat prin adjudecarea la casa de licitaţii Goldart a tabloului „Păunul negru” şi un 4.250 de euro obţinut la Artmark pentru un „Peisaj din Rădeşti”. Deşi trece printr-o corecţie de cotă după creşterile majore din 2008 şi 2010, Ilfoveanu rămâne unul dintre cei mai tranzacţionaţi contemporani.
Agenda investiţiilor: Debut colectiv la Goldart
Singura licitaţie de artă de săptămâna viitoare este programată joi, 12 iulie, la Goldart. Sesiunea atrage atenţia prin numărul mare de autori aflaţi la debut în licitaţii. Astfel, pe lângă nume consacrate ca Pericle Capidan, Pan Ioanid, Nicolae Enea şi Octav Băncilă, lucrări interesante sunt semnate de Vasile Chinschi („Peisaj de iarnă”, 700-900 de euro), Sanda Buţiu („Cer cu nori”, 300-400 de euro) şi Cornelia Ionescu Drăguşin („Casă la marginea pădurii”, 600-800 de euro). Sorin Ilfoveanu este prezent cu un tablou de mari dimensiuni, „Grădină”, 100×120 cm, evaluat la 5-6.000 de euro. Alţi autori, ca Spiru Chintilă, Ovidiu Oprea, Ion Musceleanu şi Ion Pacea, completează oferta modernistă a licitaţiei.
Clasamente de artă: Primul semestru, Top 10 vânzări în licitaţii
1. Nicolae Grigorescu, „Ciobănaş cu turma de oi” (foto), (Artmark), 195.000 de euro
2. Nicolae Tonitza, „Trei fraţi” (Artmark), 170.000 de euro
3. Nicolae Tonitza, „Nud văzut din spate” (Artmark), 110.000 de euro
4. Ştefan Luchian, „Crizanteme” (Goldart), 100.000 de euro
5. Nicolae Tonitza, „Nud cu spatele” (Artmark), 77.500 de euro
6-7. Nicolae Tonitza,
„Copil în rose” (Artmark), 75.000 de euro 6-7. Victor Brauner,
„Portret pentru mai târziu” (Artmark), 75.000 de euro
8-9. Nicolae Grigorescu, „Flori de măr” (Artmark), 55.000 de euro
8-9. Nicolae Tonitza, „Îndurerată” (Artmark), 55.000 de euro
10. Nicolae Grigorescu, „Care cu boi la asfinţit” (Artmark), 52.500 de euro