cele 2 scenarii pentru România de după 8 decembrie
Graba cu care Marcel Ciolacu a pornit negoierile pentru un guvern PSD-PNL-USR-UDMR – care să țină la distanță forțele anti-europene ajunse în parlament – nu e doar o negociere strict politică:
E și o mișcare prin care aceste partide încearcă să reziste veritabilului puci pro-rusesc care se petrece sub ochii noștri.
Cele două scenarii care se configurează după alegerile e duminică sunt la fel de complicate, însă unul dintre ele poate însemna continuarea bătăliei. Să le luăm la rând:
1, Scenariul 1:
Indiferent cine va câștiga alegerile de duminică, PSD-PNL-USR-UDMR se vor duce imediat la Cotroceni, cât președinte e Klaus Iohannis, pentru a numi un nou premier desemnat pentru un guvern cu Marcel Ciolacu în frunte – guvern care va garata stabilitatea caracterului occidental al României.
În cazul că va câștiga președinția Elena Lasconi, ea va păstra ecuația descrisă mai sus, sau aceasta se va face sub președinția ei dacă lucrurile vor tărăgăna. Va evita astfel – sau poate doar va amâna – influența partidelor pro-ruse în politica românească, iar România, prin Elena Lasconi, va urma o politică externă occidentală, compatibilă cu NATO și UE.
E de așteptat să urmeze neînțelegeri structurale într-un asemenea guvern multicolor, însă acestea sunt deja prea îndepărtate de momentul de criză maximă de azi.
Noul guvern va avea o opoziție foarte puternică și foarte vocală din partea AUR-SOS-POT, mai ales că va trebui să ia măsuri nepopulare de refacere a echilibrelor macroeconomice, fără de care sistemul financiar al României și încrederea investitorilor s-ar prăbuși.
2, Scenariul 2:
Câștigă președinția Călin Georgescu.
În cazul că până la intrarea sa în atribuții va fi investit un nou guvern Ciolacu, va coabita cu el, insistând pe demolarea lui mai ales în contextul necesității unor măsuri nepopulare de redresare financiară a țării.
Nu e sigur că va funcționa în parlament o încercare de suspendare a președitelui: Călin Georgescu are o puterniă susținere nu numai din partea Rusiei, ci și din interior.
În cazul că nu va moșteni un nou guvern, îl va numi premier pe Victor Ponta, care se pregătește deja – în partid se dau lupte grele pentru recrutarea de fideli pentru cele două tabere.
PSD nu va putea refuza oferta, pe de o parte pentru că vrea să fie la putere, iar pe de altă parte pentru că aripa pro-estică din PSD ar prelua cu această ocazie puterea în partid.
Deja în PSD se pregătește planul prin care ”ideologia Dragnea” să prevaleze:
Victor Ponta – cu simpatii pro-ruse violente, trăind în ultimii ani din afaceri cu legături în Turcia, Serbia și China, proaspăt separat și de ce-a de-a doua soție (asta apropo de valorile familiei clamate de axa anti-occidentală proaspăt intrată pe scena politică), fost sfătuitor al lui George Simion la planul de guvernare al AUR, impus în PSD de gruparea pro-estică – are toate șansele să devină premier.
Va avea sprijin în parlament – fățiș sau tacit – și de la majoritatea PSD (o parte va baleia spre aripa Stănescu-Firea-Ponta) și de la partidele pro-rusești.
Cu Călin Georgescu la Cotroceni, politica externă a României va suferi modificări dramatice:
chiar simulând o politică externă în acord cu alianțele, nu va putea beneficia de nicio încredere din partea partenerilor UE și NATO – asta tocmai în momentul în care SUA și NATO întăresc flancul estic și în care la Mihail Kogălniceanu se contruiește cea mai mare bază NATO din regiune.
Este falsă prezumția potrivit căreia Călin Georgescu ar putea juca un rol gen Viktor Orban în Ungaria:
în primul rând, pentru că România nu are numeroasele și sofisticatele legături informale pe care le are Ungaria cu lumea occidentală;
în al doilea rând, pentru că vorbim de diferențe de calibru intelectual și de anvergură umană: dacă, pe o scală de la 1 la 10, Viktor Orban ar fi 10, Călin Georgescu e undeva la 2-3.
Astfel că, la umbra unui guvern pro-rus, puciul va continua. De ce ”puci”: pentru că articolele 148 și 149 din Constituție obligă clasa politică să țină România în direcția UE și NATO:
abia dincolo de puci, România își va pierde suveranitatea de facto: va avea la București marionetele lui Vladimir Putin.
*
În ambele scenarii, va cotinua atacul hibrid al Rusiei asupra României, alimentat de războiul intern dintre facțiunile din serviciile secrete românești :
e greu de crezut că nu se știa de ani de zile de existența „taberelor de supraviețuire pentru tineri” organizate de Eugen Sechila, neo-legionarul consilier al lui Călin Georgescu, sau, mai nou, de zecile de milioane de euro plătite în campaniile politice ale acestuia din urmă fără să fie declarate la AEP, unde sunt figurează costuri de campanie zero – ca să luăm doar două exemple la întâmplare din ultimele zile.
Marea problemă însă rămâne: nu atât electoratul hipnotizat de efectul psihotic al campaniilor de pe rețelele sociale va scoate România de pe șină, ci instituțiile care par să tuteleze societatea românească – în care toate sondajele arată că românii au cea mai mare încredere: Biserica și Armata. Ambele, cele mai anti-occidentale instituții românești:
Biserica – cu ”efectul Teodosie”, care pare să anestezieze BOR-ul (e vorba aici de pan-ortodoxismul pe care marșează propagada rusească)
Și Armata – acolo unde legiunile de tineri pensionari și rezerviști din MapN, MI, servicii secrete și tot felul de structuri militarizate (sastisite că în țară ”e prea multă democrație” și e nevoie de ”ordine”), au făcut deja masă critică în societate (nu e întâmplător că AUR are jumătate din rezerviștii din Parlament), și o pot influența decisiv.
Poate să pară o glumă amară – dar eu, unul, n-aș exclude că însuși canditatul PNL la prezidențiale, generalul Nicolae Ciucă, l-a votat tot pe Călin Georgescu…
PS:
În cazul în care va ieși scenariul 2, România va sărbători pe 22 decembrie nu revoluția anticomunistă și ieșirea de sub pulpana URSS, ci reintrarea – după fix 35 de ani – sub influența aceluiași dușman dintotdeauna, iar Vladimir Vladimirovici Putin va învăța câteva cuvinte românești și va putea ieși la televizor să cânte: ”Ce-ți doresc eu ție, Dulce Românie”.
(Citiți și: ”Cristian Grosu / Marea diversiune a formulării ”pro-european”. Constituția, trădarea reală și dușmanii din interior”)
***