Nişte povestioare mai ciudate…

Cleopatra se îmbãia în lapte de mãgar, Mary, regina scoţilor, fãcea baie în vin, George Sands folosea lapte de vacã şi miere, iar regina Isabeau a Franţei (secolul al XII-lea) recurgea la lapte de catâr, precum şi la un amestec bizar de creier de porc mistreţ şi gonade de crocodile, cu care îşi masa pielea.

Cum ne mai înfrumuseţãm

Cleopatra se îmbãia în lapte de mãgar, Mary, regina scoţilor, fãcea baie în vin, George Sands folosea lapte de vacã şi miere, iar regina Isabeau a Franţei (secolul al XII-lea) recurgea si ea la lapte de magar, precum şi la un amestec bizar de creier de porc mistreţ şi gonade de crocodil, cu care îşi masa pielea. Timp de mii de ani femeile s-au otrãvit încet-încet purtând drept machiaj ceruza, sau mai exact, carbonatul bazic de plumb, o pulbere mortalã. Ba mai mult, rujul cu care îşi dãdeau pe buze conţinea mercur, care conducea la dificultãţi în timpul naşterii sau la avort. Dar înainte de a critica ce fãceau femeile în trecut de dragul frumuseţii, sã ne amintim cã milioane de oameni îşi injecteazã annual feţele cu toxine botulice pentru a scãpa de riduri. Poate cã istoria este bizarã, dar la fel sunt şi oamenii….Regina Elisabeta a Angliei îşi picta adesea chipul cu ceruzã (alb de plumb), ceea ce probabil i-a cauzat cãderea completã a pãrului.

Povestea unui craniu

Cãpetenia supremã Mkwavinyika Munyigumba Mwamuyinga (1855–19 iulie 1898), mai bine cunoscut ca şeful Mkwawa, era un lider al tribului Hehe din Africa de Est Germanã (acum majoritatea teritoriului Tanzaniei), care s-a opus colonizãrii. Pe 28 octombrie 1894 germanii sub conducerea proaspãt-numitului colonel Freiherr Friedrich von Schele, îl atcã pe Mkwawa la fortãreaţa acestuia de la Kalenga. Deşi cuceresc cetatea, Mkwawa reuşeşte sã dea bir cu fugiţii. Ulterior acesta întreprinde un rãzboi curajos de gherilã, hãituindu-i pe germani pânã în 1898, când pe 19 iulie este înconjurat şi se împuşcã din dorinţa de a nu se lãsa captiv. Germanii îi îndepãrteazã capul de trup pentru a-l pãstra ca trofeu, trimiţându-l la un muzeu. Dar lucrurile iau o întorsãturã bizarã. Ani mai târziu, britanicii solicitã craniul pentru a-l dãrui celor din Tanganyika ca mulţumire pentru sprijinul acordat în timpul primului rãzboi mondial. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, au adãugat urmãtoarea clauzã faimosului Tratat de la Versailles:“Articolul 246. în decurs de şase luni de la intrarea în vigoare a tratatului, germanii se obligã sã cedeze guvernului maiestãţii sale craniul Mkwawa care a fost luat din Protectoratul German din Africa de Est şi transportat în Germania”. Craniul este înapoiat abia în 1954, iar astâzi se poate vedea la Muzeul Memorial din Kalenga.

Ultima vrãjitoare

Jane Rebecca Yorke a fost un medium din Anglia, ultima condamnatã sub acuzaţii de vrãjitorie în conformitate cu legea din 1753. Oricât de greu ar fi de crezut, în 1944 este arestatã şi acuzatã cã practicã vrãjitoria din cauza unor suspiciuni cã ar frauda publicul prin exploatarea temerilor legate de rãzboi. În timpul şedinţelor cu Yorke, poliţia sub acoperire o întreabã despre membrii ai familiei trecuţi în nefiinţã. Yorke oferã detalii foarte precise asupra lor (despre care afirmã cã ar fi furnizate de ghidul sãu spiritual), ca de pildã îi spune unui ofiţer cã fratele sãu a fost ars de viu în timpul unei misiuni. Presupusul ghid spiritual al lui Yorke era un Zulu şi de asemenea susţinea adesea cã o invocã pe Regina Victoria. Este arestatã în iulie 1944. La procesul sãu din septembrie, desfãşurat la Curtea Criminalã Centralã din Londra este gãsitã vinovatã în baza actului din 1753. Este amendatã cu 5 lire şi eliberatã din arest trei ani mai târziu pentru bunã purtare, cu condiţia sã nu mai facã şedinţe de spiritism. O altã femeie este şi ea condamnatã în acelaşi an:Helen Duncan, o scoţianã. Actul de Vrãjitorie este suspendat în 1951 în Marea Britanie, dar rãmâne în vigoare în Israel, unde se prevãd doi ani de închisoare pentru astfel de activitãţi…

Daţi-le gloanţe!

În 1821 Imperiul otoman ocupã Grecia. In toiul unei lupte turcii se întâmplã sã rãmânã fãrã gloanţe. Ca sã remedieze situaţia, aceştia propun sã distrugã Acropolele pentru a utiliza plumbul din interiorul coloanelor drept muniţie. Când grecii îşi dau seama de ce pun la cale duşmanii, adunã ce le mai rãmãsese lor din gloanţe şi le trimit inamicului… Acest fapt incredibil (nedocumentat însã…) se datoreazã exclusiv dorintei de a pãstra monumentul intact, monument de o importanţã colosalã pentru cultura greacã. Dacã într-adevãr asa s-au petrecut lucrurile, sã fim recunoscãtori acelor bravi soldaţi pentru gestul care a menţinut Acropolele în picioare.

Timpul-fantomã

Teoria timpului-fantomã este o ipotezã dezvoltatã în 1991 de cãtre Heribert Illig (nãscut în 1947) care ne spune cã s-a realizat pânã acum un efort sistematic de a transforma în realitate nişte perioade care de fapt nu au existat, cum ar fi de exemplu evul mediu timpuriu, cam între 614 şi 911. Illig crede cã asta s-a întâmplat prin alterarea, falsa reprezentare şi falsificarea documentelor scrise şi nescrise. El pretinde cã prezenţa arhitecturii de tip romanic în secolul al X-lea ar fi o dovadã cã de la cãderea împeriului Roman nu trecuse o jumãtate de mileniu…şi conchide cã întreaga perioadã carolingianã, incluzând persoana lui Charlemagne, este o fãcãturã a cronicarilor medievali, mai exact o conspiraţie pusã la cale de cãtre Otto al III-lea şi Gerbert d’Aurillac.

O moarte bizarã

Când moare papa Paul al VI-lea, în 1978, începe anul celor trei papi. Ca successor este ales Albino Luciani, devenind papa Ioan Paul I. în mod curios, dupã alegere îi spune menajerei sale cã nu va sta mult pe scaunul papal. 33 de zile dupã aceasta el moare. Vaticanul anunţã cã papa în vârstã de aproape 66 de ani a murit cel mai probabil ca urmare a unui atac de cord în timpul nopţii. S-a bãnuit cã Vaticanul a mãsluit unele detalii legate de descoperirea cadavrului, descoperire pusã pe seama cãlugãriţei Vincenza. Nu s-a fãcut o autopsie, iar din cauza aceasta, precum şi a multor afirmaţii inconsecvente de dupã moartea sa, au înflorit teoriile conspiraţioniste. Afirmaţiile se referã la cine a gãsit cadavrul, la timpul morţii, la documentele pe care le ţinea în mânã. Mulţi sunt de pãrere cã papa Ioan Paul I a fost asasinat fie de comunişti (pentru cã se gândea sã reia politica de rezistenţã) fie de francmasoni (despre care se crede cã ar fi pãtruns chiar în vârful ierarhiei ecleziastice…).