Interviu Andrea Kendall-Taylor / Axa revizioniștilor – tabloul clinic. Agresiunea rusă și amenințarea chineză sunt interconectate
Factorii structurali care aduc laolaltă China și Rusia, precum și obiectivele lor comune de a slăbi SUA și Uniunea Europeană de a revizui ordinea internațională sunt mult prea puternice. SUA și Europa au prea puține pârghii pentru a le destructura, avertizează Andrea Kendall-Taylor, coordonatoarea Programului de Securitate Transatlantică de la Center for a New American Security, într-un interviu acordat revistei CRONICILE Curs De guvernare Nr. 76.
În acest context, Coreea de Nord și Iranul joacă rolul unor amplificatoare – măresc efectul și multiplică impactul pe care îl are cooperarea dintre Rusia și China asupra intereselor occidentale. Cel mai îngrijorător scenariu este acela în care Statele Unite sunt angajate într-un conflict cu China în Indo-Pacific și Putin ajunge să concluzioneze că acesta este momentul în care va încerca să testeze NATO în Europa.
Mai jos, câteva fragmente relevante din acest interviu:
CRONICILE:
Centrul de greutate al așa-numitei „axe a revizioniștilor” este dat de parteneriatul strategic Rusia-China. Cum ar trebui să decodificăm relația strategică dintre China și Rusia? Este temporară sau una de perspectivă? Depinde de personalitățile celor doi lideri? Ce aduce și ce menține cele două puteri împreună?
Dr. Andrea Kendall-Taylor:
Relația dintre Rusia-China este ceva care s-a adâncit de un timp și a fost în mod special accelerată de invaziile Rusiei în Ucraina, atât în 2014, cât și de invazia pe scară largă din 2022.
Relațiile Rusiei cu China s-au încălzit treptat după încheierea Războiului Rece. Dar prima invazie a Ucrainei în 2014 a funcționat ca un accelerator extrem de important al parteneriatului lor, deoarece Rusia a înțeles că nu are opțiuni viabile în Occident. În acest context, a pivotat și a optat spre aprofundarea relațiilor cu Beijingul.
Cele două țări sunt unite în dorința lor comună de a slăbi Statele Unite și de a revizui ordinea internațională, construită în jurul puterii americane. Ambele se percep drept marile perdante ale unei ordini care avantajează Vestul.
Relația dintre cele două state este una de sus în jos, impusă și întreținută de cei doi lideri. Putin și Xi au legături personale foarte strânse. Cred că sunt liderii care au petrecut mai mult timp împreună decât oricare altă pereche de lideri de pe scena internațională.
În același timp, este tot mai mult o relație instituționalizată. Vedem din ce în ce mai mult că există grupuri de lucru în cadrul guvernului și la etajele inferioare ale birocrației. Acest tip de interacțiune repetată creează fundația unui parteneriat pe termen lung. Cooperarea din ultimii ani a contribuit la depășirea neîncrederii istorice care a afectat relația lor în trecut.
În concluzie, este atât o relație motivată de convingeri profunde, agendă comună, dar care a beneficiat și de oportunități, precum invaziile Ucrainei, care au determinat cu adevărat aprofundarea parteneriatului lor.
CRONICILE:
Din când în când, revine la modă vechea mantră kissingeriană a anilor ’70, de a încerca o decuplare a Rusiei de China. Cât de realist este acest lucru în actuala conjunctură?
Dr. Andrea Kendall-Taylor:
Ideea că putem fie să îndepărtăm Rusia de China ori Beijingul de Moscova ține mai degrabă de o gândire magică.
Factorii structurali care aduc aceste puteri laolaltă, precum și obiectivele lor comune de a slăbi Statele Unite și de a revizui ordinea internațională sunt mult prea puternice. Cele două puteri nu-și permit să fie despărțite în acest moment, deoarece sunt profund aliniate în obiectivele lor strategice de ansamblu.
Există, desigur, o mulțime de fisuri în relația lor: au interese divergente în Asia Centrală, interese diferite în zona Arctică; cu siguranță, China, probabil, nu este foarte entuziasmată de aprofundarea relației dintre Rusia și Coreea de Nord. Acestea sunt lucruri care, în timp, ar putea determina, în cele din urmă, Rusia și China să meargă pe drumuri separate.
Dar realitatea este că Statele Unite și Europa au foarte puține pârghii prin care să influențeze adâncirea eventualelor clivaje. Deocamdată, sunt aliniați și își intensifică această colaborare, ceea ce are potențialul de a crea o mulțime de provocări, riscuri și amenințări pentru Statele Unite și Europa, înainte ca Beijingul și Moscova să sfârșească pe drumuri separate.
(……………………………………………)
CRONICILE:
Dincolo de Beijing și Moscova, axa pare să implice tot mai mult Iranul și Coreea de Nord. Vedem prezența trupelor nord-coreene tot mai aproape de linia frontului. Ce rol efectiv joacă state precum Iranul și Coreea de Nord în dinamică de ansamblu a axei?
Dr. Andrea Kendall-Taylor:
Coreea de Nord și Iranul joacă rolul unor amplificatoare – măresc efectul și multiplică impactul pe care îl are cooperarea dintre Rusia și China asupra intereselor occidentale.
E suficient să privim din perspectiva războiului din Ucraina: în mod clar Iranul și Coreea de Nord au fost elementele esențiale de susținere pentru Kremlin, care au permis Rusiei să continue campania împotriva Ucrainei. Nord-coreenii au oferit în jur de 2,5 milioane obuze și rachete Rusiei. În acest context, ar trebui să remarcăm importanța muniției. Acesta a fost în principal un război în care muniția a fost o marfă extrem de apreciată și râvnită. Faptul că primesc cantități mari de muniție a oferit Rusiei un avantaj important într-un moment în care Ucraina a fost lipsită de cantitățile necesare.
Iranienii, în special, au trimis drone de atac pe care Rusia le-a folosit pentru a viza infrastructura critică a Ucrainei. Acești doi actori, împreună cu China – care oferă Kremlinului bunuri cu dublă utilizare, deopotrivă civilă și militară, piese de schimb, achiziționând cantități mari de petrol și alimentând cu valută cuferele Moscovei – au permis Rusiei să rămână într-un război într-un mod care nu ar fi fost posibil fără sprijinul lor.
Dar procesul de amplificare funcționează și în sens invers. La fel de important pentru ceea ce primește Rusia de la acești parteneri este și ceea ce oferă Moscova în schimb.
Rusia amplifică la rândul său capacitățile militare ale adversarilor Occidentului. În urma acestor parteneriate de apărare istorice și fără precedent, am văzut o Coree de Nord mai agresivă în Peninsula Coreeană. Deși nu putem trasa o linie directă între Rusia și Iran, aș spune că Moscova a încurajat Iranul să lucreze prin intermediul grupărilor pe care le controlează în regiune și, prin urmare, a contribuit la atacul Hamas asupra Israelului, deoarece Iranul, știind că are sprijinul Rusiei și protecție în Consiliul de Securitate, a acționat mai agresiv, mai impulsiv decât de obicei.
Un alt aspect pe care trebuie să îl conștientizăm este că impactul nu este doar unul militar.
Participarea Iranului și Coreii de Nord la această axă diluează și mai mult instrumentele de politică externă pe care Statele Unite și Europa le folosesc pentru a se confrunta cu acești actori revizioniști. Ei ajută în mod activ Rusia să ocolească sancțiunile. Mai mult, lucrează pentru a dezvolta sisteme alternative de plată, evitând astfel dominația dolarului, ceea ce limitează eficiența sancțiunilor occidentale. Există într-adevăr o sinergie.
De asemenea, merită subliniat că, în timp, s-ar putea să asistăm la o extindere a axei. Se lucrează din ce în ce mai strâns cu Belarus, cu Venezuela, cu Siria. Rusia și Iranul operează destul de mult în Sudan.
(………………………………………………..)
CRONICILE:
În aceste zile, la Washington se poartă o amplă dezbatere despre o putere americană supraextinsă, expusă unor presiuni simultane din multiple direcții. Pe acest fond apare tot mai mult teza concentrării pe provocarea principală, cu bătaie lungă (China) diminuând eforturile de a răspunde amenințării imediate (Rusia).
În ce măsură existența acestei axe, a coordonării obiectivelor revizioniste, crește potențialul unor agresiuni simultane, inclusiv de războaie, la ambele capete ale Eurasiei?
Dr. Andrea Kendall-Taylor:
Scenariul care mă îngrijorează cel mai mult este un acela în care Statele Unite sunt angajate într-un conflict cu China în Indo-Pacific și Putin ajunge să concluzioneze că acesta este momentul în care va încerca să testeze NATO, odată pentru totdeauna.
Motivul nu ar fi legat doar de reorientarea atenției SUA, care se concentrează asupra unui conflict din Indo-Pacific, ci și de schimbarea structurii forțelor americane în Europa într-un mod care ar putea submina potențialul de descurajare.
Dacă Statele Unite sunt angajate în Indo-Pacific, Washingtonul va trebui să redistribuie părți semnificative din forțele sale, logistică (cum ar fi realimentarea aer-aer sau infrastructura de tip ISR) și anumite sisteme de arme, în special sistemele cu rază lungă de acțiune. Statele Unite ar trebui să redesfășoare aceste elemente din Europa în Indo-Pacific și, prin urmare, Putin ar putea concluziona că este momentul ideal să testeze credibilitatea NATO.
Aceasta este realitatea pe care Europa trebuie să o recunoască.
Este extrem de important ca, pe măsură ce europenii cresc cheltuielile pentru apărare, parte dintre aceste resurse trebuie să fie investite în capacitățile pe care Statele Unite ar trebui să le redistribuie, astfel încât să putem menține această descurajare credibilă, în cazul în care Statele Unite vor fi angajate în Indo-Pacific.
Desigur, Putin încă percepe NATO ca pe un element credibil de descurajare. El înțelege că Rusia ar pierde un război împotriva NATO, mai ales având în vedere uzura și slăbirea armatei sale, pe fondul campaniei din Ucraina.
În același timp, obiectivele Rusiei nu s-au schimbat, iar țelul său final este subminarea NATO. În acest context, scenariul care mă îngrijorează cel mai mult este unul în care Putin ajunge să subestimeze hotărârea NATO de a lupta. Participarea Statelor Unite în eventuale operațiuni defensive în Indo-Pacific ar fi unul dintre acele scenarii în care Putin ar putea aprecia că SUA și NATO nu au voința de a lupta. Cu toții trebuie să ne pregătim pentru un astfel de scenariu.
(…………………………………………………)
CRONICILE:
A sosit timpul pentru consolidarea calitativă a legăturilor dintre aliații europeni și alianțele din Indo-Pacific? Cum vedeți rolul Europei?
Dr. Andrea Kendall-Taylor:
Acest aspect este o parte importantă a unui eventual răspuns.
Observăm cum Rusia, China, Iran și Coreea de Nord își consolidează parteneriatele. China învață din lecțiile Rusiei, fac schimb de bune practici. Mai mult încearcă să semnaleze țărilor care încă se află pe margine că sunt pregătiți, dispuși și capabili să facă față Statelor Unite și ordinii construite în jurul SUA.
Este extrem de important ca Statele Unite, Europa și aliații din Indo-Pacific să-și aprofundeze în mod similar cooperarea, să-și împărtășească cele mai bune practici, să învețe unul de la altul. În acest fel, vom putea să concurăm mai eficient și să limităm consecințele negative generate de ascensiunea axei.
În același timp, cel mai important lucru pe care îl poate face Europa este să dezvolte un pilon european credibil în cadrul NATO, astfel încât Europa să poată face cu adevărat mai mult pentru propria securitate și apărare, să proiecteze o descurajare credibilă împotriva Rusiei, iar Statele Unite să aibă mai multă libertate și capacitatea de a face mai multe în Indo-Pacific.
Europa trebuie să facă mai mult pentru propria securitate, nu doar pentru că vrea America, ci pentru că este realitatea momentului. În această lume în care există o cooperare din ce în ce mai mare între Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, Statele Unite au nevoie de o Europă mai capabilă, deoarece avem mai multe provocări cărora trebuie să le facem față împreună.
(……………………………………………………….)
Interviul integral poate fi citit în Numărul 76 al revistei CRONICILE Curs De guvernare – AICI-LINK.
***
(Citește și: ”Interviu Mikael Wigell / Era capitalismului strategic – ”the age of unpeace”, noua normalitate”)
(Citește și: ”IARNA VRAJBEI NOASTRE (geoeconomice). CRONICILE Nr. 76. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)
***