Google îl omagiază pe faimosul bijutier Fabergé
Karl Gustavovich Fabergé, sau cum avea sa fie cunoscut mai tarziu drept Carl Faberge, s-a născut pe 30 mai 1846 în Sankt Petersburg. Tatăl său era bijutier, iar Peter Carl Fabergé a preluat afacerea acestuia, după moartea sa.
În 1885, ţarul Alexandru al III-lea al Rusiei i-a cerut lui lui Fabergé să facă o bijuterie în formă de ou de Paşte pentru soţia sa, iar aşa au apărut celebrele ouă Fabergé. Pentru că ţarinei Maria Fedorovna îi plăceau foarte mult surprizele, bijutierul a pus în interiorul primului ou Faberge o găinuşă de aur cu ochi de rubine. După câţiva ani, Peter Carl Fabergé a creat un ou Fabergé şi pentru Alexandra, soţia ţarului Nicolae al II-lea, urmaşul lui Alexandru al III-lea.
În urma Revoluţiei Ruse, Casa Fabergé a fost naţionalizată, iar Peter Carl a fugit în Elveţia, unde a şi murit, în 1920. În total, au fost create 62 de ouă Faberge, dintre care 57 s-au păstrat. Lui Faberge i s-a dat mână liberă în ceea ce priveşte crearea de ouă, singura condiţie fiind ca acestea să aibă o “surpriză” înăuntru. În prezent, mai multe astfel de ouă sunt expuse la Muzeul Armureriei Kremlin din Moscova. Ouăle Fabergé sunt extrem de valoroase, o singură bijuterie de acest fel putând ajunge la câteva milioane de dolari.
Doodle-ul creat de Google pentru a îl omagia pe bijutierul rus, Peter Carl Fabergé prezintă câteva modele de ouă Fabergé, pe care acesta le-a creat pentru prima dată în 1885. Deşi numele aurarului este unul de rezonanţă franceză, acesta este născut dintr-un tată german şi o mamă daneză, numele fiind moştenit de tatăl acestuia de la strămoşii hugenoţi, originari din provincia franceză Picardia.
Compania de bijuterii a lui Peter Carl Fabergé, care fusese înfiinţată în 1882 a devenit astfel cel mare producător de bijuterii din Imperiul Țarist, realizând până în anul 1917, între 150.000 şi 200.000 de obiecte, variind de la argintărie pentru masă, la cele mai rafinate obiecte de lux, inclusiv vestitele ouă.
Recunoştinţa internaţională a fost câştigată îm 1900 când a participat la un târg la nivel mondial la Paris, în calitate de membru al juriului şi deşi compania sa nu a concurat, aceasta a primit o medalie de aur, Peter Carl Fabergé fiind declarat „maestru bijutier” şi primind titlu de „Cavaler de Onoarea al Legiunii”. Problemele pentru aurarul Peter Carl Fabergé au început să apară în 1917 odată cu revoluţia bolşevică, când „Casa Fabergé” a fost nationalizată, iar stocul confiscat.
Şocul celor petrecute în Rusia a făcut ca Peter Carl Fabergé să îşi petreacă ultimele zile din exilul din Elveţia în agonie, dorindu-şi ca totul să se sfârşească cât mai rapid. Bijutierul rus a decedat pe 24 septembri 1920, însă contribuţia sa în domeniul obiectelor de lux şi bijuteriilor nu a fost niciodată uitată. Anul acesta, pe 23 mai 2012 a fost deschis un magazin Peter Carl Fabergé în New York, care vinde şi faimosele medalioane – ou ZénaÏde.
Sursa:http://www.agentia.org