Siria / Rebelii au intrat în Damasc, regimul a căzut, Assad a fugit, Rusia se retrage din țară

Siria / Rebelii au intrat în Damasc, regimul a căzut, Assad a fugit, Rusia se retrage din țară

Regimul Bashar Al-Assad a căzut duminică dimineața, după ce trupele rebele au declarat capitala Damasc „eliberată”, intrând în oraș fără o mare rezistență din partea forțelor regimului susținut de Rusia al dictatorului Assad.

Rebelii, anunță Politico, au susținut că președintele Assad a fugit din capitală, pierzându-și puterea după zeci de ani, ca urmare a ofensivei fulgerătoare a forțelor de opoziție din ultimele săptămâni.

Potrivit Al-Jazeera, Assad a plecat din țară duminică, la primele ore, la bordul unui avion de transport Ilyushin Il-76, zborul Syrian Air numărul 9218.

Căderea regimului, confirmată de comandantul armatei siriene

„Declarăm orașul Damasc liber de tiranul Bashar al-Assad”, a declarat duminică Comandamentul Operațiunilor Militare într-o postare pe Telegram.

Comandamentul armatei siriene a anunțat duminică ofițerii că regimul lui Assad s-a încheiat, a informat Reuters. Armata siriană a anunțat ulterior că continuă operațiunile împotriva „grupurilor teroriste” în orașele Hama și Homs și zona rurală Deraa, potrivit raportului.

Televiziunea de stat siriană a difuzat o declarație video a unui grup de bărbați care spunea că Assad a fost răsturnat și toți deținuții din închisori au fost eliberați, a transmis și Associated Press. Bărbatul care a citit declarația a spus că Camera de Operațiuni pentru Cucerirea Damascului, un grup de opoziție, a cerut tuturor luptătorilor și cetățenilor opoziției să păstreze instituțiile „statului liber sirian”.

Premierul sirian, dispus să predea puterea unui guvern de tranziție

Premierul sirian Mohammed Ghazi Jalali a anunțat că guvernul este gata să „întindă mâna” opoziției și să-și predea funcțiile unui guvern de tranziție, mai anunță AP.

„Sunt în casa mea și nu am plecat, iar asta din cauza apartenenței mele la această țară”, a spus Jalili într-o declarație video. El nu a vorbit despre presupusa fugă a lui Assad.

Insurgența rebelă în mișcare rapidă a pus sub amenințare serioasă două dintre activele militare strategice ale Rusiei – o bază aeriană în provincia Latakia și o instalație navală în Tartus, pe Marea Mediterană, lângă granița cu Liban -, a raportat sâmbătă Reuters. Imaginile din satelit au arătat că navele părăsesc baza navală din Tartus de câteva zile.

Ambasada Rusiei la Damasc i-a sfătuit pe cetățenii ruși să părăsească Siria „în lumina situației militare și politice dificile”.

Miniștrii de externe ai Rusiei, Turciei și Iranului s-au întâlnit la Doha și au convenit asupra necesității de a pune capăt imediat „ostilităților” din Siria, potrivit ministrului rus de externe Serghei Lavrov.

Trump spune că ieșirea rușilor din Siria este cel mai bun lucru care li se poate întâmpla

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a spus că rușii care au fost împinși din Siria este „cel mai bun lucru care li se poate întâmpla” într-o postare pe platforma sa Truth Social.

Donald Trump, a comentat situația din Siria și pe platforma X, subliniind că luptătorii opoziției au reușit să cucerească mai multe orașe importante în cadrul unei ofensive bine coordonate, în timp ce Rusia nu a avut niciun răspuns fiind ocupată cu războiul din Ucraina.

„Rusia, pentru că este atât de implicată în Ucraina și a pierdut acolo peste 600 000 de soldați, pare incapabilă să oprească acest marș prin Siria, o țară pe care o protejează de ani de zile”, a subliniat Trump.

Bashar al-Assad, imaginea represiunii în Siria, și-a păstrat puterea cu ajutorul Rusiei

Preşedintele sirian Bashar al-Assad, a fugit duminică din Damasc, a condus Siria cu o mână de fier timp de 22 de ani, înăbuşind o rebeliune sângeroasă care s-a transformat într-unul dintre cele mai brutale războaie civile ale secolului XXI.

Oftalmolog de profesie, a ajuns în fruntea statului la vârsta de 34 de ani, în 2000, la moartea tatălui său, Hafez al-Assad, căruia i-a succedat.

În 2011, el a fost confruntat cu Primăvara arabă în ţara sa, o serie de manifestaţii pro-democraţie care au fost rapid reprimate în vărsare de sânge şi au degenerat într-un război civil în care au fost implicate diverse forţe jihadiste, inclusiv organizaţia Statul Islamic.

El a reuşit să rămână la putere cu sprijinul masiv al Rusiei, Iranului şi Hezbollahului libanez.

Acest sprijin a fost pierdut în ultimele luni, ca efect al faptului că principalii săi aliați- Rusia și Iran – sunt prinși în propriile lor conflicte militare, în Ucraina, respectiv cu Israel.

(Citește și: ”Ofensiva rebelilor din Siria a ajuns la 100 km de porțile Damasc”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *