Naziștii și muzica jazz
Muzica jazz nu a fost deloc pe placul regimului nazist. Conform liniei oficiale de partid, aceasta era o muzică „degenerată”, iar solo-urile improvizate și ritmurile specifice riscau să submineze doctrina purității și a disciplinei Ariene. A început astfel propaganda împotriva muzicii jazz, pe care Goebbels o numea „muzică de junglă”, precum și impunerea unor reguli stricte privind tipul de muzică admis.
Problema nu erau însă doar ritmurile, ci tot ce însemna jazz-ul la nivel simbolic. Încă din anii ’20, când jazz-ul cunoaște o ascensiune și pe continentul european, el a fost privit ca „esența modernismului epocii”, un simbol al egalității și emancipării. Mai mult decât atât, unii vedeau în muzica jazz „încarnarea vitalității americane”.
Regimul nazist a luat încă măsuri împotriva muzicii jazz și a cântreților de jazz (mulții fiind de origine evreiască) începând cu 1935. Regimul era deranjat de originile acestei muzici, dar poate că mai mult de atât era deranjat de mesajul pe care cântecele jazz îl transmiteau:multe dintre ele aveau ca temă principală libertatea și individualitatea. În plus, jazz-ul era – pe plan simbolic – esența modernității. Și mulți dintre criticii germani care s-au pronunțat vehement împotriva acestui tip de muzică erau împotriva oricărei forme de modernizare în muzică.
În plus, nici Hitler nu aprecia modernismul în arte, implicit nici în muzică. Într-unul din primele programe ale partidului nazist se spunea chiar că guvernul ar trebui să promulge legi împotriva acestor înclinații în arte și literatură.
Exemplu de reguli impuse muzicienilor:
Surse:http://blogs.smithsonianmag.com, http://holocaustmusic.ort.org/politics-and-propaganda/third-reich/jazz-under-the-nazis/, http://en.wikipedia.org/wiki/Jazz_in_Germany
