Locul gol al României de la masa următorului deceniu

Negocierile pentru pacea din Ucraina au început deja, în cancelariile europene e agitație, statele se poziționează, când Doald Trump își va prelua mandatul lucrurile vor fi fost puse pe un făgaș agreat de occidentali, inclusiv de Trump însuși:

Luni, 9 decembrie, viitorul (cel mai probabil) cancelar al Germaniei, Friedrich Merz (CDU), a fost la Kiev, iar marți a poposit la Varșovia.

Tot marți, Donald Tusk a anunțat că urmează să-l primească la Varșovia pe Emmanuel Macron în cursul acestei săptămâni, pentru consultări privind discuția Trump-Macron-Zelesnki care a avut loc la Paris sâmbătă, 7 februarie, cu ocazia redeschidrii catedralei Notre Dame. Tusk a anunțat și că așteaptă vizita premierului britanic Keir Starmer, în primele zile ale lui ianuarie, după ce Polonia va prelua președinția Consiliului.

Triunghiul de la Weimar – Germania, Franța și Polonia – înființat în 1991 și pus pe hold in urmă cu 10 ani, a fost reactivat în februarie anul acesta: se va implica serios în negocieri, încercând să facă față eventualelor măsuri pe care le-ar lua Donald Trump și ar dezavantaja Europa.

Polonia a urcat la 5% din PIB cheltuielile de apărare, a devenit un bastion al SUA între Occident și Rusia:
”Îmi doresc foarte mult ca Polonia să fie țara care nu numai că va fi prezentă, dar va da tonul acestor decizii care ne vor aduce securitate și va asigura interesele Poloniei” – a declarat marți, 10 decembrie, Donald Tusk, despre negocierile de pace în Ucraina.

Se fac deja planuri pentru reconstrucția Ucrainei – un efort de circa 500 de miliarde de dolari numai în următorul deceniu, potrivit unui raport întocmit de Banca Mondială, UE și guvernul de la Kiev.

În iunie, la Berlin, UE a lansat Cadrul Pentru Reconstrucția Ucrainei, iar în 14 noiembrie UE a organizat la Varșovia  Ukraine Investment Conferenz, cu scopul de a mobiliza investițiile private pentru reconstrucție.

La reuniunea donatorilor pentru reconstrucția Ucrainei România nu are nici măcar statut de observator – precum Polonia sau Țările Baltice.

Polonia are o graniță de 542 km cu Ucraina.

România are ce mai lungă graniță cu Ucraina – 649 km. Mai are și iesirea la Marea Neagră – numai 300 km o despart de Crimeea anexată de către Rusia devenită vecină peste noapte, are ieșire către Asia și Orientul Mijlociu.

Cu toate acesta, România Nu e la mesele de discuții:

nici în ce privește pacea în țara cu care are cea mai lungă graniță – și se află la numai 300 de km. de apă distanță de marele agresor,

și nici în clubul investitorilor care discută, pe sectoare economice, reconstrucția Ucrainei – agendă care ar fi fost în sarcine guvernului.

Politica externă a României – exercitată de către președintele Klaus Iohannis și de către Bogdan Aurescu, ministrul de externe care i-a lăsat președintelui cadou, la plecare, excentricul turneu în Africa – a fost mereu reactivă și lipsită de energia necesară ocupării scaunului la discuțiile occidentale relevante.

Singurelele lucruri cu adevărat spectaculoase în poltica externă a ultiumilor doi ani – în genul celor care fac lumea să tacă brusc și să ciulescă urechile – au fost negocierile pentru un job internațional pentru președinte – culminând cu autopropunerea de secretar general al NATO – o premieră în istoria Alianței.

De această dată, însă, când se negociază pacea în regiune (într-o atât de sensibilă regiune) și concesiile pe care le fac Occidentul, Ucraina și Rusia, e o crimă că nu suntem acolo, în acest moment istoric care va bate în cuie granițele și influența occidentală sau asiatică la Marea Neagră pentru cine știe câte decenii, mai ales că luptele diplomatice vor fi dure, iar adversarii nemiloși:

vorba lui Kazimierz Brzezinski, ”dacă nu ești la masa negocierilor, ești în meniu”.

***