Ultimul mesaj adresat de Havel românilor
Ambasada Republicii Cehe anunţă cu mare durere că scriitorul şi dramaturgul Václav Havel, ultimul preşedinte al Cehoslovaciei şi primul preşedinte al Republicii Cehe, s-a stins din viaţă duminică, 18 decembrie, în vârstă de 75 de ani.
Cartea de condoleanţe va fi deschisă la Ambasada Republicii Cehe, strada Ion Ghica nr.11. sector 3, Bucureşti, în zilele de luni 19 decembrie 2011 între orele 13.00 şi 17.00 şi marţi, 20 decembrie între orele 9.00 şi 17.00.
Unul dintre ultimele mesaje pe care le-a scris Václav Havel a fost cel transmis participanţilor la suita de acţiuni organizate la Bucureşti de Ambasada Republicii Cehe, Societas Romano-Bohemica şi Centrul Ceh pentru a aniversa împlinirea de către Václav Havel a vârstei de 75 de ani, la 5 octombrie 2011.
Dragi prieteni,
Starea mea de sănătate nu îmi permite să călătoresc şi de aceea, îngăduiţi-mi să vă salut măcar de la distanţă şi să vă mulţumesc pentru că vă aduceţi aminte de ziua mea de naştere, când împlinesc şaptezecişicinci de ani. Nu este un lucru obişnuit, iar eu sunt bucuros şi emoţionat.
Păstrez o amintire vie legată de vizita mea la Bucureşti în anul omienouăsutenouăzecişipatru şi de momentul când titlul şi diploma de doctor honoris cauza mi-au fost înmânate de rectorul de atunci al universităţii Emil Constantinescu care, peste puţin timp, avea să fie ales preşedinte. Dacă astăzi este prezent în mijlocul dumneavostră, îl salut cu multă cordialitate. În cuvântul meu de atunci am reflectat după cinci ani asupra destinului unei devize a revoluţiei şi a deosebirii dintre ideal şi iluzie. Animaţi de un ideal, am răsturnat regimul comunist totalitar şi am ajutat ca în ţara noastră să se întoarcă viaţa liberă. Curînd însă, el avea să fie înlocuit de iluzia calculului cinic, de iluzia câştigului de moment, de iluzia că totul, în afară de creşterea dezvoltării materiale, este o iluzie. Dimpotrivă, idealurile care izvorăsc din spiritul creator şi din gândirea critică, au devenit o povară şi chiar un obiect de batjocură. Am impresia că tocmai de aceste lucruri ar trebui să ne amintim atunci când diferite grupări politice vor cere voturile noastre. Nu numai ţara noastră, dar întreaga Europă este astăzi mai înclinată să cedeze iluziei unor soluţii tehnocratice rapide. Criza bancară sau a datoriilor nu este evident, nimic altceva, decât o criză a omului care a abandonat idealul şi a cedat iluziei că poate dobândi totul fără nici un sacrificiu şi imediat.
Dragi prieteni, în secolul douăzeci contactele dintre ţările noastre au fost bogate. România a jucat un rol important în Mica alianţă încheiată în perioada interbelică, la eliberarea Cehoslovaciei de sub fascism şi nu uităm nici de solidaritatea manifestată de cetăţenii români faţă de opoziţia din Cehoslovacia. Şi aceasta a însemnat o punere a idealului deasupra iluziei că nouă tuturor ne va fi cel mai bine, dacă ne vom îngriji mai ales fiecare, de propria lui persoană. Până astăzi am păstrat vie în minte şi respingerea categorică a invaziei ruşinoase a trupelor tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia în august omienouăsuteşaizecişiopt. Totodată, îmi aduc aminte şi de marile personalităţi din cultura română care m-au influenţat – nu doar pe mine-şi care au îmbogăţit cultura universală:Tzara, Ionescu, Brâncuşi, Eliade, numele acestuia din urmă fiind purtat de biblioteca Teatrului Na Zabradli (Pe balustradă). De aceea, îngăduiţi-mi, ca în încheiere, să mulţumesc tuturor celor care menţin permanent sau ajută să fie menţinute relaţii apropiate între cele două popoare ale noastre. Şi pe lângă aceasta, eu personal, mulţumesc şi traducătorilor, editorilor, cititorilor şi spectatorilor mei din România.
Permiteţi-mă ca astăzi să mă despart, rostind aceleaşi vorbe ca în urmă cu cincisprezece ani:Adevărul şi dragostea trebuie să învingă asupra minciunii şi urii.
Al Dumneavostră
Václav Havel
