Caragiale despre cum se fraudau alegerile pe vremuri
Scenă celebră în „O scrisoare pierdută“ de I.L. Caragiale.
Scenă citată în toate dicționarele de satiră și umor, învățată
pe de rost, înaintea Bacalaureatului, de elevele cu deficit de
lecitină. Cu câteva zile înaintea alegerilor, Trahanache,
Farfuridi și Brânzovenescu iau la puricat listele electorale. După
cum cred că vor vota respectivii se face o clasificare și se iau
măsuri:
„Trahanache.
Farfuridi și Brânzovenescu (stau împrejurul unei mese
rotunde, studiind listele electorale, fiecare are câte un creion
colorat în mână)
Brânzovenescu:
Șaizeci și nouă cu roșu, buni… unsprece cu albastru… ai lor.
Farfuridi:
Doisprezece..
Trahanache:
Ai puțintică răbdare… unu, doi, cinci… șapte… zece.,
unsprezece.
Farfuridi:
Doisprezece…
Trahanache:
Cu Ienache Siripeanu.
Brânzovenescu:
Nici nu mai are drept de vot, de când și-a măritat fata… Nu i-a
dat casele de zestre? Ei? Dacă votează, merge la pușcărie
onorabilul
Trahanache:
Ai puțintică răbdare… Da’, dacă-1 putem aduce să voteze cu
noi?
Farfuridi:
Altă vorbă… Să voteze cu noi e ușor; are procesul cu epitropia
bisericii, săptămâna viitoare… (…)“
„O
scrisoare pierdută“ a fost terminată în 1884. Scena cu
examinarea listei nu e însă o premieră tipografică absolută. Ea
a apărut, într-o variantă gazetărească, într-un articol din
Timpul, 7 iunie 1879, dedicat de Caragiale felului în care se
desfășuraseră alegerile din 3-15 mai 1879.
După ce combate
strașnic pe meterezele liberale, Caragiale se mută cu scrisul la
Conservatori. Conservatorii erau în Opoziție. Și în buna tradiție
mioritică, în Opoziție fiind, Conservatorii declară sus și tare
că alegerile au fost fraudate. Presa Conservatorilor sprijină
campania prin editoriale în stilul epocii (lungi, patetice și
confuze) și prin reproducerea de documente procurate de la
Administrația Liberală, grație etern dispușilor la jocul dublu
(în stilul vremurilor de azi).
Articolul lui
Caragiale pornește de la precizarea scurtă și senzațională, ca
un foc de revolver sub bolțile unei Catedrale:
„Ne cade în
mână copia unui document foarte interesant — o circulară
adresată tuturor președinților de comitate electorale din județe
de către d. C.A. Rosetti. Ne grăbim a-1 da la lumină ca o nouă și
strălucită dovadă de chipul cum înțeleg radicalii noștri
libertatea în alegeri.“
Documentul e o
Circulară expediată în 23 aprilie 1879 Comitetelor electorale
județene ale Partidului Național-Liberal de către Comitetul
Electoral Central, dirijat de C.A. Rosetti. De la București se cere
ca județele să trimită listele electorale a căror examinare a
reliefat „oarecari dificultăți, ce s-ar putea înlătura prin
concursul nostru“. Potrivit Circularei, o dată primite listele,
împreună cu „observațiunile d-v“, Centrul își propune ca,
„imediat, toți împreună să căutăm a înlătura obstacolele ce
se împotrivesc reușitei candidaților partidei naționale-liberale“.
Liberalii se aflau
la putere. „Prin concursul nostru“ – e o formulă cu tâlc,
ascunzând mișculațiile administrative pentru ca listele să
încline în favoarea PNL. Nu se știe cum se desfășurau la
București scamatoriile pentru ca formațiunea de guvernământ să-și
asigure voturile. Gazetarul Caragiale strălucește prin punerea la
lucru a scriitorului Caragiale. Deșertul arid al comentariului
politic e însuflețit de veritabile nuclee de proză: anecdote,
pilde, scene imaginate, caricaturizarea întâmplărilor petrecute.
Pentru a da putere
de convingere dezvăluirii, gazetarul imaginează cum s-au întâmplat
lucrurile la București după primirea listei de la un Comitet
electoral județean:
„După toată
socoteala făcută de comitetul patrioților din partea locului,
marele partid nu poate fi sigur decât de 11 alegători, unii
funcționari, alții rude de-aproape ale cutărui ministru sau ale
prefectului. Este neapărat, prin urmare, a se mai asigura șapte
voturi cel puțin. În conformitate dar cu cele notificate prin
enciclica de mai sus a pontifului suprem, comitetul electoral
înaintează lista cu observațiile cuvenite. Cei 11 sunt șterși cu
condeiul roșu, alții, mai mulți ori mai puțini, sunt șterși cu
condeiul albastru; asupra acestor două categorii stau scrise jos
următoarele două notițe scurte și cuprinzătoare: «Roșiii sunt
toți ai noștri». — «Ceilalți sunt ai lor siguri». Rămâne
încă o treime, categoria celor cu păsuri, și asupra fiecăruia
din aceștia comitetul electoral local scrie pe larg observațiile
sale. De exemplu: «D.X…, opozant, are un nepot judecător la
tribunalul de aici; ține la el ca la fiul său; vrea încă să-l
lase moștenitor. Junele se zice că a comis mai multe abuzuri, și
acum, după mai multe denunțări, este amenințat a-și pierde
postul și a fi dat în judecată. Dacă nepotului i s-ar pune
cuțitul la os de la înaltele locuri, unchiul desigur s-ar înmuia».
D.C.A Rosetti
citește notița și o recomandă locurilor competente spre cele de
cuviință, după care d. X… este șters cu creion roșu. (…)“
N.B. Scria
Caragiale aceste lucruri pe vremea când lucra la Timpul.
Din iunie 1885, îl vom găsi la Voința națională, oficios al
liberalilor de la guvernare. În numărul din 4 octombrie 1885,
gazetarul polemizează cu ziarul Românul în chestiunea alegerilor
din 6-10 noiembrie 1884, câștigate tot de PNL, aflat la putere.
Oficiosul Conservator denunțase fraudarea alegerilor. Scrie
Caragiale: „Este un colosal moft politic tânguirea vecinică, că
alegerile nu au fost libere; e cel mai gogonat neadevăr că s-a
atins de către guvern libertatea votului“.
Mai multe pentru tine…







