Un ministru al Justiției pălmuit pe peronul Gării de Nord

Un ministru al Justiției pălmuit pe peronul Gării de Nord


Am folosit tot drumul pînă la studioul Tv, invitat la o emisiune,
pentru a căuta amănunte despre maiorul Ștefănescu-Drăgănești,
cel care l-a pălmuit pe ministrul Justiției, Gheorghe Mârzescu ,
pe peronul Gării de Nord.

Știrea, dată de toate marile gazete din
1 Aprilie 1926, preluată de mine din Dimineața, precizează
că atacatorul s-a răzbunat astfel pentru ce i-ar fi făcut
ministrul Justiției în Afacerea pașapoartelor. Pentru a vedea ce-a
pătimit maiorul în Afacerea Pașapoartelor, a trebuit să iau la
mînă ziarele din octombrie și noiembrie 1924, care au tratat
chestiunea.

Primul cercetat a fost Universul. Șoferul care
m-a luat de acasă s-a supus GPS-ului. Care GPS ne-a plimbat o
grămadă, comandat să găsească drumul cel mai drept într-un
București în care toate drumurile sînt ocolite. Astfel c-am avut
posibilitatea de parcurge Universul pe lunile octombrie și
noiembrie 1924.

Un lucru pe care nu mi-aș fi permis să-l fac la
masa de lucru, pentru că-l socotesc o cumplită pierdere de timp.
Colecția PDFizată de Universul e pe noua tabletă Samsung
ultra, o bijuterie de 14,6 inch. Am ales-o, pentru că ecranul mare
îmi permite să citesc paginile de ziar. Mare lucru n-am găsit în
Universul despre Afacerea Pașapoartelor. Mă surprinde că nu
i se spune Afacerea Pașapoartelor, ci Panamaua pașapoartelor.

Abia în Adevărul,
ediția din 19 noiembrie 1924, dau peste un articol lămuritor,
publicat sub titlul Altă arestare senzaţională în afacerea
paşapoartelor:

D. judecător
de instrucţie Dristorian a deschis Luni acţiune publică pentru
complicitate la escrocheria paşapoartelor Petrolului Național
împotriva maiorului Ștefănescu-Drăgăneşti care a fost arestat
Luni seara. Noul arestat a fost condus la Văcăreşti la orele 7
seara.

Maiorului
Ștefănescu îi se impută că a semnat în calitate de secretar al
Uniunii ofiţerilor de rezervă petiţia prin care cerea pașapoarte
pentru oamenii pe care Petrolul Național îi trimitea în America. O
împrejurare agravantă pentru noul arestat este că pe vremea cînd
a semnat această cerere Uniunea Ofițerilor de rezervă nici nu era
încă complect constituită şi că n-a avizat comitetul Uniunii
asupra acestui demers, nelăsînd nici o indicaţie în scriptele
organizaţiei asupra acestei cereri de paşapoarte.

D.
Ștefănescu-Drăgăneşti a declarat judecătorului de instrucţie
că este o victimă a lui Filipovici care îl convinsese că
propagandiștii trimişi de Petrolul Național vor putea să adune
fonduri și pentru Uniunea ofiţerilor de rezervă. Recunoaşte însă
că a primit acţiuni de- ale Petrolului Național în valoare de 2
milioane lei, dar că plecînd la Cherbourg şi văzînd în ce
nenorocire a căzut a îndemnat pe ţăranii păcăliţi să se
adreseze Parchetului.

Mandatul de
arestare al maiorului de rezervă Ștefănescu-Drăgănești va îi
prezentat astăzi spre confirmare
.”

Foto sus: 
Gara de Nord din București, în perioada interbelică (© iMAGO
Romaniae
)

Mai multe pentru tine…

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *