Studiu CEPR: Cele trei forțe care au modelat dintotdeauna globalizarea accelerează acum simultan, dar în direcții diferite

Trei forțe au modelat întotdeauna globalizarea – tehnologia, politicile și geopolitica. Ceea ce distinge momentul actual este faptul că toate trei accelerează simultan, dar în direcții diferite, susțin experții think-tank-ului CEPR, care au realizat o sinteză a celor mai avansate cercetări privind modul în care se schimbă fluxurile comerciale și de capital, impactul politicilor comerciale și industriale, precum și provocările cu care se confruntă sistemele comerciale și monetare multilaterale.

Potrivit experților CEPR, această accelerare divergentă generează transformare, mai degrabă decât o retragere a globalizării. Totuși, ea „produce și o tensiune acută între fluxurile economice care se schimbă rapid și politicile și instituțiile care se adaptează lent, ceea ce creează riscuri de fragmentare.”

Cele trei forțe care modelează globalizarea

Trei forțe fundamentale au determinat întotdeauna ritmul și direcția integrării economice internaționale:

Tehnologia acționează atât ca factor de integrare, cât și ca element perturbator al fluxurilor economice globale. Progresele tehnologice reduc costurile de tranzacție, facilitând comerțul și investițiile, și pot permite forme complet noi de activitate economică transfrontalieră. Totuși, tehnologia generează și efecte perturbatoare care pot reduce stimulentele pentru schimburile internaționale. Tehnologiile de automatizare, de exemplu, pot diminua avantajul de cost al forței de muncă care a stat la baza relocării producției în ultimele decenii.

Politica are, de asemenea, potențiale efecte divergente asupra integrării. Guvernele pot reduce sistematic barierele comerciale și pot facilita activitatea economică transfrontalieră prin acorduri multilaterale și bilaterale, convergență reglementară și cadre de facilitare și protecție a investițiilor. Pe de altă parte, guvernele pot crea obstacole și pot distorsiona fluxurile economice internaționale prin tarife vamale și bariere netarifare, politici comerciale și industriale cu elemente discriminatorii, precum și politici care prioritizează furnizorii interni în detrimentul celor internaționali.

Geopolitica cuprinde considerații de securitate care pot funcționa fie ca un catalizator, fie ca un obstacol în calea integrării economice. Efectele de integrare apar atunci când interesele de securitate comune și valorile politice împărtășite conduc la cooperare economică. Însă apar și efecte de fragmentare atunci când rivalitatea strategică și preocupările legate de securitate subminează interdependența economică, prin politici de decuplare, utilizarea strategică a comerțului și a relațiilor financiare ca arme, sau formarea de blocuri care restricționează interacțiunile economice peste liniile de diviziune geopolitice.

„Cel mai important este că aceste forțe generează efecte de feedback sistemic: ele pot crea dinamici care se amplifică reciproc sau se contrabalansează, intensificând șocurile inițiale sau ducând la rezultate dependente de traiectoria urmată”, avertizează cercetătorii.

Etapele globalizării

Rezonând cu „Marea Transformare” a lui Polanyi (1944), procesul globalizării, impulsionat de aceste trei forțe, ajunge să modeleze societatea și să fie modelat de aceasta. Structura economică, modelele de ocupare a forței de muncă și geografia activității economice se modifică, pe măsură ce globalizarea determină o transformare structurală – de la agricultură la industrie, apoi la servicii.

Prima etapă a globalizării (sfârșitul secolului al XIX-lea) a fost determinată în mod fundamental de tehnologie. Vasele cu aburi, căile ferate și telegraful au redus dramatic costurile de transport și comunicare, dând naștere primei economii cu adevărat globale. Revoluția industrială în expansiune a crescut veniturile și a extins proporția activităților economice tranzacționabile la nivel intercontinental. Geopolitica a avut un rol ambivalent – rivalitățile imperiale au creat tensiuni, dar acestea au fost echilibrate de un sistem multipolar care a menținut o stabilitate relativă. Politicile comerciale s-au concretizat într-o rețea tot mai mare de acorduri comerciale preferențiale care au redus barierele bilaterale, deși au introdus discriminări față de statele ne-membre și instabilitate ocazională. Transformarea socială a fost profundă: industrializarea accelerată a dus la migrarea în masă de la sat la oraș, urbanizare rapidă și apariția claselor muncitoare în economiile care astăzi sunt avansate.

Marea Retragere (perioada interbelică) a demonstrat puterea geopoliticii de a domina ceilalți factori. Tulburările geopolitice – Primul Război Mondial, naționalismul în creștere, rivalitățile imperiale exacerbate și, în cele din urmă, al Doilea Război Mondial – au distrus fundamentele cooperării economice internaționale. Deși tehnologia a continuat să avanseze, potențialul ei integrator a fost anulat de fragmentarea geopolitică. Ascensiunea protecționismului și a naționalismului economic, ilustrate de tariful Smoot-Hawley și preferințele imperiale, au accelerat colapsul primei economii globale. Pe plan social, dezechilibrele economice și tulburările au alimentat radicalizarea politică și ideologiile naționaliste, slăbind și mai mult cooperarea internațională.

A doua etapă (1945–1989) a evidențiat importanța alinierii dintre politici și geopolitică, deși în limite geografice. Geopolitica Războiului Rece a creat un paradox: alianțele occidentale au încurajat o integrare economică profundă în interiorul blocului, dar divizarea Est–Vest a limitat sever anvergura globalizării. Politicile au fost ghidate de sistemul Bretton Woods, GATT și Comunitățile Europene, extinzându-se și dincolo de nucleul occidental – Japonia, ASEAN, Australia-Noua Zeelandă – dar excluzând cea mai mare parte a globului. Tehnologia a jucat un rol de sprijin, prin containerizare și zboruri comerciale. Impactul social a fost transformator în Occident: boom-ul postbelic a dus la expansiunea clasei de mijloc și tranziția către economii bazate pe servicii, cu venituri în creștere și reducerea inegalității interne.

Revoluția lanțurilor valorice globale (1990–2008) a marcat o convergență extraordinară a celor trei forțe – tehnologie, politici și geopolitică – ce a permis „dezmembrarea” fără precedent a producției între granițe (Baldwin 2016). După Războiul Rece, geopolitica a adăugat peste 2 miliarde de muncitori în economia globală și a generat un „dividend al sfârșitului istoriei”, menținut de stabilitatea oferită de hegemonia americană. Politicile au sprijinit integrarea rapidă: înființarea OMC și acordurile regionale profunde au reglementat lanțuri valorice transfrontaliere complexe. Revoluția TIC a fost catalizatorul critic, făcând profitabilă externalizarea producției și transferul de know-how către lumea în curs de dezvoltare, declanșând industrializarea rapidă a Sudului global. Rezultatul: o „mare convergență” – inegalitatea dintre țări a scăzut dramatic, chiar dacă inegalitatea internă a crescut în multe state.

Momentul actual: Accelerare divergentă

Ce face epoca actuală fără precedent nu este doar intensitatea vreunei forțe individuale, ci faptul că tehnologia, politicile și geopolitica accelerează simultan, dar în direcții opuse, creând o dinamică complexă de transformare, nu simplă retragere.

„Tehnologia e o sabie cu două tăișuri. Revoluția digitală și AI-ul fac serviciile tot mai tranzacționabile și creează noi forme de fluxuri de cunoștințe între state. Însă, aceleași forțe subminează avantajele comparative tradiționale: automatizarea reduce importanța costurilor mici cu forța de muncă, iar imprimarea 3D favorizează re-localizarea producției. Totuși, aceste inovații creează cerere pentru materiale avansate și componente high-tech, configurând noi lanțuri valorice globale”, se arată în sinteză.

Politicile comerciale și industriale s-au reactivat după pandemie, cu o triplare a intervențiilor ce distorsionează comerțul – o ruptură clară față de perioada anterioară. Unele politici urmăresc diversificarea lanțurilor de aprovizionare, dar 70% dintre intervențiile recente sunt protecționiste (tarife, controale la export, stimulente pentru re-localizare).

Geopolitica a redevenit un factor cheie, mai ales în relațiile SUA–China. Îngrijorarea că interdependența economică ar putea fi „înarmată” afectează deciziile companiilor și guvernelor. Politicile comerciale americane recente (ex. tarifele din aprilie 2025) semnalează o posibilă schimbare de paradigmă. În același timp, scăderea ponderii G7 în economia globală reduce influența tradițională fără a apărea un nou sistem de guvernanță în loc.

Ce arată datele: Reconfigurare, nu retragere

Cercetările puse cap la cap de specialiștii CRPE oferă dovezi că fluxurile economice sunt reconfigurate, nu doar reduse:

Tensiunile geopolitice reduc comerțul cu până la 30%, echivalentul unor tarife globale de 11%. Comerțul cu servicii este mai puțin afectat, dar domenii precum proprietatea intelectuală și telecomunicațiile sunt vulnerabile.

Investițiile „de evitare a tarifelor” cresc, companiile mutând producția în alte țări pentru a evita barierele comerciale. Țările „conectoare” joacă un rol crucial între rivalii geopolitici.

Lanțurile de aprovizionare nu dispar, ci devin mai regionale și mai complexe.

Politicile de ajustare la globalizare sunt încă inadecvate. Asistența pentru recalificare și tranziție este insuficientă .

Provocarea instituțională

Instituțiile internaționale nu țin pasul cu schimbările rapide tehnologice și geopolitice, creând goluri de guvernanță care amenință stabilitatea sistemului global, reiese din analiza citată.

OMC trebuie să devină mai flexibilă pentru a gestiona noile realități geopolitice. Unele studii propun introducerea unor „excepții geopolitice” care să permită ajustări controlate fără a distruge sistemul multilateral.

Sistemul monetar internațional depinde de politica SUA. Rolul dolarului este sub presiune, dar nu există alternativă viabilă încă. Stabilitatea depinde de responsabilitatea fiscală americană, reglementarea financiară și independența Fed.

Concluzie: Există speranță pentru globalizare

Accelerarea divergentă a celor trei forțe creează tensiuni semnificative. Instituțiile se adaptează lent, dar istoria arată că adaptarea este posibilă, susțin specialiștii CEPR, invocând argumente precum:

Lanțurile valorice globale creează interese comune în menținerea cooperării economice.

Instituțiile multilaterale pot fi reformate (ex. acorduri plurilaterale, mega-regionale).

Precedentele istorice arată că sistemele comerciale și monetare pot evolua fără a-și pierde caracterul cooperant.

„Cheia constă în gestionarea inteligentă a tranziției: să valorificăm capacitățile de adaptare ale sistemului internațional, să menținem reguli clare și să adresăm îngrijorările reale care alimentează fragmentarea”, conchid ei.