Unde va fi expusă faimoasa navetă spațială Discovery?

Unde va fi expusă faimoasa navetă spațială Discovery?


Faimoasa navetă spațială Discovery ar putea părăsi muzeul în
care se află, situat în apropiere de capitala federală a Statelor
Unite, pentru a fi expusă la Centrul Spațial Houston din statul
Texas, conform unui articol de lege ascuns în bugetul promulgat de
Donald Trump în luna iulie, care stârnește polemici în Statele
Unite.

Smithsonian Institution, administrația independentă care
administrează aproximativ 20 de muzee naționale și cu acces
gratuit, în principal la Washington, inclusiv Muzeul Aerului și
Spațiului, se opune de acum inițiativei prin care Congresul
american, care are o majoritate republicană restrânsă, încearcă
să își însușească naveta Discovery, informează Agerpres.

Acest vehicul
spațial, considerat un veritabil obiect de patrimoniu național, a
fost timp de trei decenii mândria agenției spațiale americane
(NASA) și a unei țări întregi.

„Smithsonian
Institution deține Discovery și se bucură de încrederea opiniei
publice americane”, au declarat, într-un comunicat de presă,
reprezentanții acestei rețele muzeale.

„În 2012, NASA a
transferat ‘toate drepturile, titlurile și proprietatea’ asupra
navetei către Smithsonian”, precizează același comunicat, care
reamintește că Discovery este una dintre „piesele majore” ale
Muzeului Național al Aerului și Spațiului.

Tentativa de
schimbare a locului în care expusă naveta Discovery a început în
aprilie cu o propunere de lege a senatorului de Texas, John Cornyn,
menită „să aducă naveta spațială acasă”.

Transportul navetei
Discovery ar costa între 85 de milioane și 325 de milioane de
dolari, potrivit unor estimări diferite, iar actualul Secretar al
Transporturilor, Sean Duffy, care este și administrator interimar al
NASA, are la dispoziție până duminică pentru a lua o decizie.

Există și o
dificultate tehnică importantă: unul dintre cele două avioane
Boeing 747 pe care era transportată naveta a fost scos din
funcțiune, iar celălalt se află într-un muzeu.

Naveta Discovery a
încetat să mai zboare în 2011, după 39 de misiuni – inclusiv cea
care a asigurat lansarea telescopului Hubble în 1990 -, 365 de zile
petrecute în spațiu și 5.830 de rotații în jurul Pământului.

Discovery a fost
adusă în Virginia în 2012, iar celelalte navete americane,
Atlantis, Endeavour și prototipul Enterprise, au fost predate
statelor Florida, California, respectiv New York.

Foto sus: Naveta
spațială Discovery, expusă la Steven F. Udvar-Hazy Center, o aneză
a Muzeului Național al Aerului și Spațiului (© Sanjay Acharya /
Wikimedia Commons
)

Mai multe pentru tine…

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *