Îmblăciul, unealtă de treierat din Țara Bârsei
În trecut
în Țara Bârsei data recoltei era influențată de condițiile
agro-climatice, de data însămânțării, dar mai cu seama de
modalitățile de creștere ale plantelor agricole. Astfel calendarul
secerișului indica în Țara Bârsei unele diferențieri, în
general secerișul se desfășura în luna iulie și se termina în
jurul datei de 15 august, câteodată chiar mai târziu.
Numărul
și felul uneltelor agricole depindea de natura culturilor, de
întinderea proprietăților cultivate, dar și de numărul celor
implicați în muncile agricole. Înainte de apariția secerii, omul
a rupt spicele cu mâna, iar treieratul s-a realizat prin frecarea
spicelor în palmă. Cu timpul, pentru recoltarea semințelor produse
de cerealele păioase sau păstâioase, omul s-a folosit de unelte ca
prăjina, îmblăciul, tăvălugul (cu vitele), treietoarea de mână,
treietoarea de cal, batoza, combina. Toate acestea au fost cunoscute
și în comunitățile din Țara Bârsei.
Dintre
uneltele menționate anterior, îmblăciul a constituit secole de-a
rândul principala unealtă de bătut cereale. Este compus din două
bucăți de lemn tare (alun, carpen, fag etc.): coada (odârjea,
îmblăciug), de care se apucă pentru a lovi plantele strânse
pentru treierat; și hadaragul, partea cu care se îmblătește
(lovește) mănunchiul așezat pe arie. Coada, de aproximativ 2
metri, de regulă este de două ori mai lungă decât hadaragul,
acesta din urmă fiind mai gros. Părțile sunt legate între ele
prin două curele de vită sau vițel țintuite bine de cele două
lemne, legătura fiind întărită cu alte câteva curelușe
(oglăji). Îmblăciul a fost folosit până către mijlocul sec. XIX
de către bârsani pentru toate felurile de cereale (grâu, secară,
orz, ovăz), pentru păstăioase (fasole, mazăre, linte), pentru
sămânță de cânepă, și chiar pentru porumb.
În
fotografie îmblăcie, clișeu din Colecția fond documentar al
Muzeului de Etnografie Brașov.
Mai multe pentru tine…
