Cristian Grosu / Capitalismul și democrația României desenate de Ceaușescu

Toate măsurile de reformă prin care guvernul actual ”dă țara peste cap” (pe bună dreptate, că țara asta chiar trebuie dată peste cap) se vor dovedi inutile peste 5-7 ani, când vom ajunge în aceeași situație financiar-bugetară de astăzi.

Asta pentru că reformele sunt aplicate pe o matriță greșită, iar ele se ”vor strâmba la loc” odată cu trecerea timpului.
Cât de mare e miza? 47% din populație și 87% din tetritoriu se află în ”responsabilitatea” administrației locale rurale.

Totul pleacă la fundamental-inadecvată administrație a României – o structură care afectează toate celelalte structuri de servicii pe care statul e obligat să le asigure economiei și societății:
e România desenată administrativ de Ceaușescu și care nu poate funcționa decât sub regimul Ceaușescu.
Mai jos, vom dovedi asta plecând de la niște exemple vizibile cu ochiul liber, dar ignorate de clasa politică, interesată să folosească administrația locală pentru altceva decât pentru eficiență și creare de prosperitate.

Așadar, să pornim de la ce poate asigura administrația locală comunității locale, mai ales rurale, acolo unde doar 1,3% din localități rurale au venituri proprii mai mari decât cele de funționare, astfel încât să rezolve problemele curente ale comunităților – restul sunt bani dirijați.

A), În regimul comunist – administrația locală a lui Ceaușescu

Ceaușescu desenase administrația locală după un design care asigura serviciile necesare populației numai în stilul comunist:

1, Existau profesori suficienți pentru că profesorul era obligat să meargă acolo, prin repartiție la nivel național

2, Existau medici comunali pentru medicii erau obligați să meargă acolo prin repartiție obligatorie punctuală.

3, Exista post de miliție pentru că așa arăta desenul obligatoriu.

4, Existau venituri la buget prin existența structurilor economice de stat (IAS-urile – întreprinderea agricolă de stat, SMA-urile, stațiile de mecanizare a agriculturii, CAP-urile – cooperativele agricole de producție).

5, Cotribuabilii erau, în majoritate, salariați la cele de mai sus, plus la celelalte entități de stat (magazinul, cârciuma, poșta etc) – si plăteau taxe.

6, Problema demografică era rezolvată cu decretul de interzicere a avorturilor și cu lipsa mijloacelor de contracepție.

Toate cele de mai sus erau adaptate specificul locului (unde erau păduri erau si direcții silvice, nu CAP, sau unde erau dealuri existau entități de exploatare viticolă etc, etc) – dar toate respectau aceleași principii: statul rezolva totul pentru că impunea totul.

B), România 2025 – adică la 35 de ani de la căderea comunismului și moartea lui Ceaușescu – funcționează după desenul lui Ceaușescu:

Design care NU se mai potriveste, pentru că ne aflăm în democrația capitalistă, în care comunitățile funcționează cu autonomie, după principii la 180 de grade față de România comunistă:

1, O primărie care nu are venituri proprii care să-i asigure salariile și un minimum de investiții NU are de ce să existe: înseamnă că nu primăria e făcută pentru cetățeni, ci cetățenii există pentru a justifica o primătie – exact ca pe timpul lui Ceaușescu.

În 2023, doar 25% din primăriile din România aveau venituri care să le acopere salariile și cheltuielile de funcționare.

Pe cale de consecință, între 75 și 80% din comune nu pot finanța investiții și depind total de centru: de la București, sau de la Consiliie județene.

2, Comunele s-au depopulat dramatic: nu numai din cauza scăderii natalității, ci și din cauza emigrației.

Nici măcar legea actuală nu e respectată – o comună să aibă minimum 1500 de locuitori (sunt comune cu 300-400-500 de locuitori si au primării care au nevoie de costuri de salarii si de funcționare).

Chiar dacă ar fi respectată legea cu minimum 1500, situația tot s-ar baza pe un fals: câți dintre cei 1500 chiar locuiesc și muncesc în comună? Asta pentru că sunt multi localnici care au buletin românesc și figurează ca locuind aici, dar de ani de zile lucrează, continuu sau cu pauze, în străinătate.

Genul ăsta de cifre contează, pentru că e vorba de numărul REAL de contribuabili.

3, IAS-urile, SMA-urile etc, etc nu mai exită: locurile de muncă sunt puține – cu excepția unor zone turistice (cum e în ”secuime” sau Maramureș) sau localitățile din periurban:

Comasările de terenuri sunt, în unele locuri imposibile din cauza problemelor încă nerezolvate cu cadastrul, orizontul economic al multor astfel de entități e la fel de sumbru ca acum 20 de ani.

4, Această încapacitate a comunității locale de-a-și întreține administrația se lovește de o forță care vine din sens invers:

Sistemul de Educație e croit după chipul și aemănarea ACESTUI FEL de administrație: Sistemul de Sănătate, la fel. Sistemul de ordine publică – poliția locală – la fel.

*

Câtă vreme vor exista problemele de la punctul B, administrația locală nu doar că va fi o gaură neagră pentru bugetele publice, dar nici nu va avea posibilitatea unei dezvoltări – cu efecte economice latente, pe care niciun economist nu va fi tentat să le ia în calcul:
de aia nu ne putem hrăni singuri desi suntem în top UE la terenul arabil,
de aia nu se leagă nimic, sau se leagă foarte greu, când e vorba de investiții private mici cu specific local,
de aia avem mii de scoli cu sub 25 de elevi,
de aia avem un medic de familie la 2-3-4 comune etc, etc).

Chiar acum, când scriu, vine știrea că pachetul de reformă pe administrația locală e amânat 2 săptămâni la ajungerea în Parlament – coaliția nu s-a înțeles câte zeci de mii de posturi din primării să taie.

Dar e o abordare gresită: e greu să tai niste posturi dintr-o primărie cu 15-20 de salariați: dar ai putea avea 25-30 de salariați la o comună mai mare, obținută prin comasare:

O propunere:

1, Comasarea comunelor (unele pot fi absorbite de urbanul mic – uneori la fel de nenorocit – pe lângă care există) – până la o limită de locuitori capabilă ”să-și permită primărie”: minim 2000? Minim 2500? Dar să fie populație reală.

2, Comuna să beneficieze de fonduri de dezvoltare de la centru, dar numai dacă:

-, poate să asigure functionarea primăriei

-, poate întreține o școală și un dispensar

-, are un 10-15% din veniturile proprii pentru investiții

-, iși poate permite să angajeze personal pentru consultanță si responsabilitate privind atragerea fondurilor europene. (Comunele Ciugud din Alba și Peștera din Constanța sunt doar 2 exemple de cum se pot face minuni).

Adică ”Centrul” ajută, dar nu face tot, nu dă salarii… .

Iar dacă există (și există) orgolii locale, la comasare nicio localitate nu trebuie să-și schimbe numele, istoria, specificul local: e o chestiune numai și numai de organizare și cheltuire a banilor comunităților.

Dacă o entitate adinistrativă oficială nu poate face toate acestea, înseamnă că ea nu are nici rațiune economică (depinde de altcineva financiar) dar nici socială (nu poate garanta nici calitatea educației, nici a sănătății, nici alte servicii necesare unei comunități.

Desigur, asta e o chestiune care cere 2-3 ani: dar ea trebuie începută azi, dacă tot îi spunem REFORMĂ:

astfel că, ori mergem cu România desenată de Ceaușescu – funcționând după regulile (cele 6 de mai sus) ale lui Ceaușescu, ori trecem la o organizare omenească, logică, în respect față de comunități.

Cât de mare e miza? 47% din populație și 87% din tetritoriu se află în ”responsabilitatea” administrației locale rurale.

*

În ”prostia” lor, polonezii, după revoluție, au început cu reorganizarea administrativă: știau că, dacă merg după desenul comunist, vor arunca zeci si sute de miliarde în găurile negre ale lipsei de organizare logică și eficientă:

au făcut o reformă administrativă chiar în 1990 – privind autonomia locală – și apoi încă una, în 1998, privind organizarea după ”gmina” (cam ce inseamnă la noi UAT-urile – unitatea administrativă de bază, unde intră atât comunele, cât și orașele).
La o suprafață cu 40% mai mare decât cea a României, Polonia are 1500 de comune rurale (România are circa 2850). Și treaba merge.

*

Fără rezolvarea problemelor de la bază, oricât ne-am chivernisi noi banii și oricăte ”tăieri” de bugete am face, peste 5 ani tot aici o să ne întoarcem:

Azi, chiar azi au ieșit din tipar CRONICILE de toamnă, sub titlul ”Tichia de mărgăritar a reformei”: pentru că pe un astfel de design al administrării României, orice reformă e tichia de mărgăritar de pe calul chelului:

La fel ca orice reformă care e doar un set de măsuri luate pe o politică fiscal-bugetară profund toxică (politicile pro-ciclice de 30 de ani încoace – adică arunci cu bani din elicopter atunci când creste economis, și sufoci economia cu taxe atunci când ai rămas fără bani), sau care desenează sitemul de educație și cel de sănătate pe structura profund strâmbă a administrației:

În secțiunea 5 (din cele 10) a CRONICILOR, ne străduim să atingem – cu cifre, se-nțelege – tocmai probleme temeliei de lut a unei reforme clamate cu surle și trâmbițe.

”O vrăjeală” – am fost tentati să scrie pe copertă, dar ne-am abținut:
nu-i o glumă ca, la 35 de ani de la căderea comunismului, tu să mai încerci să faci administrația unei țări democratice și capitaliste după desenul lăsat pe pământ de Ceaușescu.

***