Jurnalul lui Che Guevara în Bolivia: Un manual al luptei de gherilă
Cel care știe cine a fost Ernesto Che Guevara și cum a murit el
în Bolivia se năpustește literalmente asupra Journal de Bolivie
(7. nov. 1966-7 oct. 1967), introduction de Fidel Castro,
publicat de Francois Maspero în 1968 la Les Cahiers Libres, varianta
franceză a cărții El Diario del Che en Bolivia, apărută
în Cuba în 1968 cu o prefață de Fidel Castro. Se așteaptă la
notații plesnind de tensiune polițistă, la descrierea unor vitejii
de Rambo. Dezamăgirea e totală.
Ernesto
Che Guevara și-a însemnat aproape zilnic toate întîmplările,
de la aterizarea în jungla boliviană, pînă la moartea tragică
din toamna lui 1967. Jurnalul său pare mai degrabă cel al unui
explorator decît al unui legendar erou de gherilă. Întregi pagini
dedicate felului în care a fost străbătută o pădure de liane.
Pasaje limitate la minuțioasa descriere despre cum a făcut el rost
de ceva mîncare. Din relatările vremii, știm că grupul său a dus
lupte violente, a organizat ambuscade, a ucis și a avut oameni
uciși. Aceste momente dramatice, deja intrate în istorie, sînt
tratate în treacăt, puse în umbră de notațiile despre aventurile
tipice unei călătorii. La demitizarea jurnalului contribuie și
cruzimea cu care Che Guevara consemnează micimile grupului. Istoria
ni i-a lăsat în memorie pe tovarășii săi de luptă ca pe niște
eroi. În realitatea consemnată de Jurnal, acești neînfricați ai
luptei împotriva imperialismului au slăbiciuni de elevi plecați
într-o excursie didactică. La 1 martie 1967 Guevara notează:
„Seara, am fost
informat că Polo nu s-a putut stăpîni și a băut cutia de lapte.
Ca și Eusebio, de altfel, care a mîncat și cutia de sardine.”
Asemenea unui
profesor, Guevara decide să-i pedepsească:
„Ca sancțiune,
ei nu vor mai avea aceste lucruri la meniu.”
Camarazii lui
Guevara își riscă viața pe altarul revoluției. Stau la pîndă
prin desișuri pentru a sfîrteca soldații trimiși în urmărirea
lor. Își croiesc drum, trăgînd și aruncînd grenade, către
cucerirea puterii pe calea revoltei armate. Totuși, Che Guevara îi
adună din cînd în cînd și îi urechează pentru boroboațele lor
copilărești, lată ce scrie el în jurnal la data de 14 mai 1967:
„Înainte de a
pleca (dintr-un loc de popas
n.n.), am reunit pe toți oamenii și le-am făcut
observații despre problemele cu care ne confruntăm; esențialmente,
cele privind hrana; l-am criticat pe Benigno, pentru că a mîncat o
cutie de conserve și n-a vrut s-o recunoască.”
Sînt întîmplătoare
astfel de momente stupefiante dacă ne gîndim că ei înfulecau pe
ascuns conservele și țineau pagina întîi a marilor cotidiane ca
fioroși luptători? Firește că nu. Ernesto Che Guevara nu e numai
lider. El e și un profesor de gherilă. Conducerea operațiunilor e
însoțită de o aprigă muncă de educare a grupului pentru a deveni
o unitate exemplară de luptă. De aceea, Guevara acordă o atenție
deosebită ipostazei sale de îndrumător. Cîțiva membri ai
grupului s-au întors dintr-o misiune. Guevara le face o critică
severă. Urmată de sancțiuni:
„…Anicito și
Luis au fost găsiți dormind în postul de gardă. Au fost pedepsiți
ca timp de șapte zile să fie retrogradați ca ajutor de bucătar și
să nu mănînce porc, nici fript, nici prăjit…”.
Lecțiile vizează
nu numai stăpînirea de sine. Multe mișcări în teren sînt supuse
de lider unor mustrări minuțioase, menite a trage din ele
învățăminte pentru viitor:
„Seara, am
explicat erorile operației:
1. campament
prost situat;
2. proastă
utilizare a timpului, ceea ce a permis să se tragă asupra noastră;
3. încredere
excesivă, care a făcut ca Ricardo să fie rănit, așa cum a fost
rănit și Râul cînd i-a sărit în ajutor;
4. lipsă
de decizie pentru a recupera tot materialul.”
Pedagogia lui Che
Guevara se extinde și asupra băștinașilor. Cum pune mîna pe ei,
revoluționarul le arde o lecție de învățămînt
politico-ideologic:
„Seara, Inti a
organizat o reuniune într-o sală de clasă (primul și al doilea an
de studiu), unde a explicat unui grup de țărani, uluiți și
tăcuți, țelurile revoluției noastre. Institutorul a fost singurul
care a intervenit pentru a întreba dacă noi ne batem și în sate.
E un amestec de țăran viclean instruit, cu o naivitate de
copil. A pus o mulțime de întrebări privind
socialismul.” Guevara împinge pedagogia pînă la absurdul
de-a explica soldaților (trimiși să-l omoare) luați prizonieri,
înainte de a-l pune în libertate „idealurile mișcării noastre”.
E, în aceste
condiții, jurnalul lipsit de orice interes? Firește că nu. Judecat
la rece, el rămîne un manual. Un curs excepțional de gherilă. Nu
întîmplător însuși Che Guevara învață din mers. La sfîrşitul
fiecărei luni, el întreprinde o sinteză pe puncte a ce-a fost bun
și ce-a fost rău în acțiunile de pînă atunci. Din nefericire,
căzut în mîna americanilor, acest manual s-a întors împotriva
viitorilor luptători de gherilă. Pentru că nu atît camarazii de
luptă ai lui Che Guevara, cît mai ales adversarii săi, americanii,
au știut să învețe din lecțiile lui Che Guevara.
Foto sus:
Che Guevara în Bolivia, cu puțin timp înainte de a fi capturat (©
Museo Che Guevara (Centro de Estudios Che Guevara en La Habana, Cuba)
/ Wikimedia
Commons)
Mai multe pentru tine…
