Patru brățări din aur, cu o vechime de 3.300 de ani, descoperite într-o pădure din Gorj
Patru brățări din aur, cu o vechime de aproximativ 3.300 de ani,
au fost descoperite recent într-o pădure din județul Gorj cu
ajutorul unui detector de metale.
Brățările au fost descoperite de George Ștefan Andreescu, din
Târgu Jiu. Bărbatul în vârstă de 42 de ani și-a descoperit în
2018 o nouă pasiune: detectarea, pe care o practică de câte ori îi
permite timpul.
„Este o
descoperire întâmplătoare, la care nu mă așteptam și nu cred că
visam vreodată să găsesc, am ieșit la o plimbare într-o pădure,
iar după două – trei ore de colindat fără niciun semnal, la un
moment dat am primit un semnal la detector, nici nu eram foarte
convins dacă să sap sau nu, dar până la urmă, dacă tot nu
săpasem deloc în acea zi, m-am hotărât să sap. Am fost foarte
uimit de ceea ce am găsit, după prima piesă pe care am găsit-o am
mai găsit alte trei piese, aproximativ cam în același loc. Este
vorba despre piese din aur, le-am predat conform legii, iar după o
discuție purtată cu directorul Muzeului Județean, în primă fază
mi s-a transmis că sunt piese din aur cu o vechime de peste 3.000 de
ani. Așteptăm evaluarea. (…) Colegii care erau cu mine m-au
felicitat, au spus că sunt mândri de mine și de faptul că unul
dintre colegii lor a făcut această descoperire”, a declarat,
pentru Agerpres,
George Ștefan Andreescu.
Cele patru brățări
au o greutate de aproximativ 36 de grame și au fost depuse la Muzeul
Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu.







