Cum se pune la cale o afacere de corupție sub Carol al II-lea
Din documente, dacă nu chiar prin copy paste, Eugen Barbu descrie în
„Incognito” o afacere de corupție din vremea Regelui Carol al II-lea
, inițiată și gestionată de camarila regală.
Potrivit autorului, în timpul partidei de vînătoare de la
Silistra, în 1934, mai precis la o masă urmată de un poker la care
Regele trebuia să cîștige în cele din urmă, Eduard Marinescu,
șeful Jandarmilor din zonă, face cunoștință cu Elena Lupescu („o
doamnă cu părul roșcat, cu o față lăptoasă și niște ochi
orientali arzători”), Puiu Dumitrescu și Raoul Tismana. Eduard
Marinescu era as în materie de poker.
La început îl
snopește pe Majestatea Sa. Atenționat din priviri de Raoul Tismana
cu cine joacă, el începe să piardă, dînd mari satisfacții
Regelui că reușise pînă la urmă să biruie un asemenea maestru.
La plecare, Raoul
Tismana pune o pilă la Puiu Dumitrescu pentru căpitanul Eduard
Marinescu. Acesta e transferat în garnizoana București, la
Inspectoratul de jandarmi CFR. Nu pentru că Puiu Dumitrescu și
Raoul Tismana s-ar fi ținut de promisiune, ci pentru că Eduard
Marinescu era pentru ei ceea ce se numea interfața perfectă a unor
afaceri de corupție.
Interfața, așa cum
se vede și din postdecembrism, e un personaj folosit de mahării din
politică sau din Servicii pentru a meșteri afaceri din care să
profite ei, mahării. Interfața se pricopsea nițel.
Mahării se
îmbogățeau și mai tare.
Dacă intra pe fir
Presa sau Parchetul, mahării erau la adăpost. Victima, care trebuia
să ia asupra ei miș-mașul, făcea pușcărie. Nu mult, pentru că
mahării îl scoteau cînd scandalul era uitat. Afacerea încredințată
de Puiu Dumitrescu lui Eduard Marinescu se remarcă prin mai multă
subtilitate decît cele puse la cale în postdecembrism. Iat-o
descrisă pe larg de Eugen Barbu:
„Mai trecuseră
după aceea vreo cîteva săptămîni și, la o altă partidă de
poker, îşi adusese aminte de el.
«Știi la ce m-am gîndit? Dar să
nu afle nimeni, vorbim între noi, bărbații. Aş vrea să te
angajez într-o afacere al cărei risc trebuie să ți-l asumi. Nu e
un lucru prea greu, e nevoie de puțină imaginație. Un prieten
de-al meu este angajat de Căile Ferate să construiască bariere în
toată România la drumurile de interferență. Sunt cîteva mii
bunişoare de astfel de bariere. Îți închipui că aici e vorba de
cantoane, de material lemnos, de piatră pentru nivelări, de
terasamente. În sfîrşit, sînt angajate, dacă știu bine, vreo
treizeci și şase de milioane, dacă nu și mai mult. Asta înseamnă
material, oameni la lucru, salarii etc., etc. te rog să deduci
restul…»
«Am înțeles, domnule Dumitrescu, vă mulțumesc foarte
mult. Dar dacă…»
«Dar dacă? E mai bine să nu se întîmple,
dar dacă, în sfîrșit, atunci o să-mi spui mie și o să vedem ce
avem de făcut.»
După care îi întinsese o carte de vizită cu
adresa şi telefonul directorului firmei de construcție, domnul Mişu
Aureanu, pe care-l găsi a doua zi la biroul său din Calea Victoriei
nr. 121, la etajul patru, un tip roșcovan, chel, unsuros, cu buze
groase și ochi inteligenți, cu mîini ca niște pernuțe și degete
aducînd cu niște cîrnăciori, îngropat în planuri desenate pe
hîrtie de calc și care-şi dădu repede dactilografa afară din
birou, fiind probabil înştiințat că va veni, poftindu-l în fața
lui pe un fotoliu rotitor de piele și examinîndu-l cu atenție.
«Deci dumneavoastră sunteți domnul Eduard Marinescu? Lucrați la
Jandarmeria C.F.R., nu-i aşa? Asta este foarte important. La
aprobarea pentru viitoarea lucrare vom abuza de bunăvoința
prietenului nostru comun, domnul Puiu Dumitrescu. În această
afacere, să știți că mai este amestecat și domnul Raoul Tismana,
care are și el un cuvînt greu de spus pe-undeva.
Îți explic toate
astea, pentru că dumneata eşti nou în afaceri şi va trebui să
înveți din mers cum se lucrează. Primul principiu este acela al
discreției. Despre afacerea noastră nu trebuie să vorbeşti nici
măcar cu soția. Eşti însurat?»
«Aproape. Sînt în divorț cu
prima nevastă și pe cale de a mă căsători a doua oară.»
«Foarte bine; deci, nici un cuvînt nimănui. Al doilea, în
momentul cînd iei banii care ți se cuvin, fiindcă dumneata vei
gira pentru numărul fictiv de bariere, nici o exagerare în ceea ce
privește traiul dumitale, pentru că ar bate la ochi. Sigur, nu știu
cum trăieşti acum, dar în calitatea pe care o ai poți duce o
existență onorabilă, onorabilă, dar nu luxoasă. Iată ce-ți
recomand…»
«Am înțeles, domnule Aureanu. Altceva?».
«Altceva
e chestiunea trecerii din aceste cîştiguri a unei jumătăți
împărțite pe din două, domnilor Puiu Dumitrescu și domnului
Raoul Tismana. Operația, bănuiesc că știi cum se face».
«Vă
mărturisesc că nu prea ştiu.»
«Ei, atunci am să-ți spun eu.
Ori printr-o donație, să zicem de proprietăți, sau, și mai
simplu, mi s-a spus că ești un bun pokerist, prin pasarea la jocul
de cărți a sumelor respective. Asta e forma cea mai elegantă. E
bine?».
«E foarte bine.»
«Atunci, la revedere, domnule Marinescu.
Veți primi însărcinarea să vă ocupați de lucrarea respectivă,
în cadrul instituției pe care o reprezentați, și restul
instrucțiunilor, pe parcurs. Țin să vă spun că dosarul trebuie
ținut într-un loc discret, sugerînd celor care s-ar interesa de el
că e o chestiune în care sînt interesați oameni apropiați
persoanei pe care o cunoaștem cu toții, aşa încît orice
curiozitate va fi stinsă imediat. Lucrările pot dura între doi și
trei ani, însă interesul nostru este să le executăm cît mai
repede.»”
Mai multe pentru tine…
