Omagiu lui Vasile Alecsandri la Torino
Chiar în aceste zile se află în curs de concretizare o inițiativă a Consulatului General al României la Torino, cu sprijinul Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, privind marcarea pașilor lui Vasile Alecsandri prin capitala Piemontului, Torino!
Așa cum o confirmă și unele documente din patrimoniul Arhivelor Diplomatice, Vasile Alecsandri a vizitat regiunea Piemonte și Torino în cadrul turneelor sale diplomatice în mari capitale europene, având ca obiectiv fundamental convingerea liderilor Marilor Puteri de a recunoaște Unirea Principatelor din 1859 şi dubla alegere a domnitorului Al. I. Cuza.
Astfel, amplasarea unei plăci în centrul orașului, în Via Po și a alteia, pe clădirea unde se afla hotelul Trombetta (fost Feder), unde a fost găzduit diplomatul român, reprezintă și un act simbolic de recuperare a istoriei diplomației și culturii române.
Oficiul consular și-a propus amplasarea a două plăci dedicate diplomatului și poetului Vasile Alecsandri și organizarea – atunci când situația sanitară o va permite – a unor manifestări conexe împreună cu autoritățile torineze, în special în contextul premergător aniversării, în 2022, a 160 de ani de la înființarea Ministerului român al Afacerilor Străine, Alecsandri însuși fiind în mai multe rânduri ministru de Externe, între anii 1859-1860, în guvernele Moldovei şi Ţării Româneşti!