De ce preamărim galbenul?

Galbenul este culoarea tuturor simţurilor. Te încălzește, te arde într-o zi de vară. Te îndrăgostești de el iar și iar în câmpurile de floarea-soarelui și în lanurile de grâu. Îi simţi gustul și mirosul în frunzele umezite de ploaia toamnei, în fructele coapte și zemoase, în plăcinta aburindă. Îl auzi pe ritmurile vesele ale The Beatles sau pe acordurile intime ale Coldplay. Galbenul este culoarea care trage linie – o avertizare la semafor sau un cartonaș în sport.

Galbenul este culoarea în care se numără valoarea: aurul și… șofranul. Galbenul este lumina – așadar, culoarea dintâi, dinaintea facerii lumii. Cercetătorii au fost fermi: galbenul a fost folosit cu mai bine de 40.000 de ani în urmă.

Cu toate acestea, cea mai veche dovadă a existenţei acestei culori pe mâinile oamenilor ne duce în urmă cu doar 17.300 de ani, în sudul Franţei, în peșterile Lascaux. Acolo, o mare parte din cele peste 6.000 de animale sunt pictate cu ocrul brut, extras din pământ.

În numele eternităţii

Preamărirea galbenului a venit odată cu aurul. Și unde altundeva a fost mai adorat decât în perioada Egiptului antic? Galbenul era asociat cu eternitatea – nu degeaba se credea că zeii au oasele din aur.

Bijuterii de aur, măști funerare de aur – masca lui Tutankhamon, emblema perioadei, peste timp. Și soarele – încă de pe atunci, galbenul însemna căldură, lumină, viaţă. Așadar, ca o analogie „coloristică“, știm de ce perioada faraonului Ramses al II-lea – cel despre care se credea că este fiul lui Ra, zeul soarelui – a fost cea mai strălucitoare.

Unde mai punem că în mormântul lui Tutankhamon a fost găsită o cutie mică, ce avea în ea arsen galben, principalul ingredient din care se extrăgea pigmentul. Nici anticii greci sau romani nu s-au lăsat mai prejos. Eternitatea și supremaţia zeilor erau, de obicei, reprezentate prin buclele lor blonde, cu fire de aur.

Preferinţa romanilor pentru galben-auriu este cel mai bine reprezentată pe frescele din Pompeii – în cele mai multe combinaţii cu roșu, verde și albastru, galbenul era împărat peste toate culorile.

Și că tot vorbim de împăraţi, aici vine grandoarea omului și a artei, deopotrivă: Domus Aurea sau Palatul de Aur al lui Nero, ridicat pe cenușa Romei. După moartea lui, s-a încercat dărâmarea palatului bucată cu bucată, însă galbenul este veșnic, așa că astăzi încă se mai văd urmele măreţiei.

Mărturiile vremii spun că galbenul era purtat de femei. Dacă un bărbat l-ar fi purtat, societatea îl eticheta drept efeminat – Cicero, spre exemplu, îl menţiona într-una dintre lucrările sale pe Publius Clodius Pulcher care, îmbrăcat în galben, ar fi intrat în casa lui Iulius Cezar, în încercarea de a o seduce pe Pompeia, soţia acestuia. 

FOTO: Getty Images

Acest text este un fragment din articolul „Toate sunt Galbene”, publicat în numărul 235 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 12 august – 14 septembrie 2021, și în format digital pe paydemic.com.