Lucian Croitoru / Ce caută guvernele în economie. Capcana intervențiilor în ordinea pieței

Ce se întâmplă când ”te pui cu piața”, chiar în cazul, de bună credință, de-a administra mai ușor și cu mai puține prejudicii o policriză, precum cea pe care o străbatem. Privind în istoria economică, lecțiile trebuie recitite la răstimpuri, pentru a învăța că o economie capitalistă de piață nu poate sfida piața fără a suporta consecințele.

”Ca răspuns la criza economică din 2008 și la pandemia de Covid-19 începută în 2020, guvernele lumii și băncile centrale au utilizat masiv instrumentele de care dispun pentru a contracara evoluțiile negative determinate de acele evenimente. S-au făcut relaxări cantitative, au crescut datoriile publice și s-a apelat la o reglementare excesivă.
Firesc, a apărut întrebarea: în ce măsură acele intervenții ieșite din comun au afectat și ar putea afecta în continuare caracterul de piață al economiilor?” – se întreabă Lucian Croitoru, consilierul pe politică monetară al guvernatorului BNR, în revista (exclusiv print) CRONICILE Curs de guvernare nr. 83.

Economistul trece în revistă 8 afirmații care pot fi făcute în baza expriențelor în care guvernele și băncile centrale au intervenit în economii și în piețe, deformându-le caracterul natural și producând consecințe de cele mai multe ori neprevăzute.

Mai jos, fragmente esențiale din analiza lui Lucian Croitoru.

(Redacția)

***

Am ales teoria austriacă, în special opera lui Mises și Hayek, pentru a ghida răspunsul meu la întrebarea generală de mai sus.
Comparativ cu alte teorii, cea austriacă utilizează mai multe principii majore care operează în economie pentru a evalua intervențiile. Propun opt afirmații referitoare la consecințe ale acestora. Sper ca explicațiile care justifică afirmațiile să permită cititorului ca, înainte de a vedea de ce intervențiile în ordinea pieței sunt greșite, să înțeleagă în primul rând de ce ordinea pieței este corectă.

1, Nu putem ști pentru cât timp intervențiile în economie, în general, și accentuarea lor după criza din 2008, în special, vor altera alocarea resurselor de către piață.

Conform teoriei hayekiene, cunoașterea din societate este subiectivă, dispersată și, în mare parte, tacită. Astfel, suntem ignoranți referitor la mulți dintre factorii de care depinde bunăstarea și realizarea scopurilor individuale.

Economia în ansamblu (ordinea pieței) este o rețea foarte complexă de relații între entități individuale, (oameni sau organizații) care fac schimb de bunuri și servicii și care se schimbă permanent ca urmare a acțiunii umane. Această rețea are capacitatea de a răspândi informația despre schimbările care au loc în cunoaștere și permite ca planurile individuale să fie adaptate la noile condiții. În acest sens, ordinea pieței este ordine spontană și, din această cauză, predicționarea unei stări viitoare a ei nu este posibilă.

În măsura în care decizia politică referitoare la o schimbare radicală a atitudinii față de intervenții în procesul pieței depinde de o viitoare stare excepțională impredictibilă a pieței, precum criza din 1929-1933 sau cea din 2008, atunci și schimbarea în atitudinea față de intervenția în ordinea pieței este impredictibilă.

(Citiți și: ”Interviu Fabian Zuleeg / „E sfârșitul unei epoci de aur. Statul s-a întors în economie. Democrația trebuie să găsească modalități de a se apăra în această nouă eră””)

Tot ce putem spune fără a greși este că practica guvernelor a fost aceea de a limita libertatea piețelor mai mult sau mai puțin, în funcție de teoriile economice pe care le-au îmbrățișat: au înăsprit sever reglementarea după criza din 1929-1933, în linie cu recomandările teoriei keynesiste, au relaxat-o după Marea Inflație din anii 1970, inspirate de teoriile neoclasice și ale celor neokeynesiste, pentru a o face din nou excesivă după criza din 2008, după o concepție eclectică, ce a făcut loc unor elemente post- keynesiste, cu accent sporit pe problema inegalității și pe rolul redistribuirii în rezolvarea ei.

(………………………………………………………………)

Ne amintim că, la extrem, socialismul a suprimat aproape complet libertatea pieței în alocarea resurselor și s-a dovedit un experiment tragic pentru sute de milioane de oameni.

2, Intervențiile destabilizează anticipațiile din societate.

Informarea necesară pentru coordonarea planurilor individuale se face utilizând sistemul liber de formare a prețurilor, care informează despre schimbarea circumstanțelor, și un set de reguli și instituții descoperite de societățile libere, care ajută la stabilizarea anticipațiilor.

Piața produce această stabilizare prin răsplătirea anticipațiilor corecte și prin penalizarea celor incorecte. Astfel, tot mai multe anticipații tind să fie corecte și economia tinde spre echilibru, fără a fi vreodată în totalitate acolo. Prin intervenții, disciplina astfel impusă de piață este alterată, iar anticipațiile pot deveni instabile.

(Citiți și: ”Mircea Miclea / Criza leadershipului politic – sora mai mare a tuturor crizelor. 4 cauze care ne-au adus aici”)

Intervențiile în economie sunt ghidate de ideea că regulile apărute pe baza unor tradiții și utilizate pentru coordonarea anticipațiilor și a planurilor formate pe baza lor fie sunt simple ficțiuni, fie sunt injuste, fie acționează prea încet, făcând necesare decizii de politici publice.
Dar aceste politici tind, de regulă, să ofere suport pentru a rămâne în piață celor care au avut anticipații incorecte.

(…………………………………………………………)

3, Intervențiile pot genera mecanisme de erodare continuă a disciplinei pieței, pe care guvernele cu greu le pot inversa.

Un astfel de mecanism aparedacă guvernul generează prin comportamentul său reguli neintenționate, care ajung să ghideze anticipațiile.

La acest rezultat au dus politicile economice bazate pe teoria predominantă, care au tins să stimuleze cererea agregată și să intervină în ordinea pieței,ori de câte ori economia a întâmpinat dificultăți. Politicile derulate după criza din 2008 au avut în totalitate această caracteristică. Atunci când guvernele fac din intervenții o regulă, acea regulă va acționa pentru a coordona anticipațiile publicului, care se va aștepta ca guvernul să intervină în mod similar de câte ori apar dificultăți.

Astfel, guvernul intră într-o capcană a anticipațiilor: odată ce această regulă este prezentă pentru a ghida anticipațiile, guvernul va fi sancționat dacă nu va iniția răspunsurile în linie cu anticipațiile generate de comportamentul său.

4, Chiar atunci când au loc în aria lor legitimă, intervențiile neghidate de principii reduc libertatea economică.

Există arii în care guvernele, ca organizații, sunt îndreptățite să acționeze: poliție, apărare și alte servicii sau bunuri pe care piața nu le poate produce. Dar politicile neghidate de principii nu pot să genereze rezultatele scontate.

Un exemplu este modul în care sunt proiectate bugetele publice, în care se pleacă de la cheltuieli, nu de la impozite (Hayek, 1993). Din această cauză, cererea pentru cheltuieli publice crește, iar, în final, impozitele trebuie majorate pentru a finanța cheltuieli crescute. Totuși, creșterea ponderii veniturilor bugetare în PIB nu a fost acompaniată de o reducere a inegalităților economice.

Rezultatul este că o prea mare parte din resursele create de piață sunt preluate și administrate de guvern. Astfel, capacitatea ordinii spontane de a produce prosperitate și solidaritate se reduce. Alte exemple pot fi date pentru a arăta că intervențiile inițiale neghidate de principii produc rezultate nedorite, a căror corecție necesită alte intervenții, neintenționate, și că guvernele sunt mereu pe o cale pe care nu au ales-o (Mises; Hayek). 

(…………………………………………………………….)

5, Scopurile nobile stabilite la nivelul societății sunt dușmanul pieței și al stabilității.

Un exemplu recent se referă la încălzirea globală, care, probabil eronat, este atribuită în mare măsură omului. Formulată într-un context mai larg, problema se referă la temerea că efectele negative ale intervențiilor omului asupra naturii pot altera echilibrele delicate la care s-a ajuns printr-un lung proces evolutiv.

Dar nu aceeași grijă se manifestă referitor la intervențiile guvernamentale în procesele pieței. Stabilind pentru ordinea socio-economică obiective referitoare la climă, intervențiile guvernamentale au produs distorsiuni majore în utilizarea mijloacelor pe care oamenii le utilizează pentru atingerea scopurilor particulare.

De exemplu, inflația care a apărut începând cu anul 2021 a fost produsă, în bună măsură, ca urmare a intervențiilor guvernamentale în structura surselor de energie, intervenții care au alterat structura de echilibru a prețurilor relative. Apoi alte măsuri au devenit „necesare”…

(………………………………………………………)

6, Intervențiile în ordinea spontană alterează capacitatea noastră de a înțelege economia.

Ordinea care rezultă în urma intervențiilor inițiale și a multitudinii de intervenții „reparatoare” este în bună măsură o ordine „fabricată”, diferită de ordinea spontană care ar rezulta în lipsa intervențiilor. Este un nonsens să încerci să descoperi legi obiective într-o ordine fabricată ori, ceea ce este echivalent, să „descoperi” că anumite principii universale (raritatea, ignoranța și altele) nu ar opera.

(Citiți și: ”Țară foarte bogată – caut urgent plan de Țară”)

De exemplu, intervențiile sub forma reglementărilor pot afecta rata „naturală” a dobânzii, o mărime neobservabilă, dar care joacă un rol important în înțelegerea inflației. Această rată este determinată exclusiv de forțele pieței. Cu reglementări artificiale, adică altele decât cele descoperite în procesul pieței, ceea ce se estimează econometric pe baza ratelor efective ale dobânzilor este departe de a fi rata „naturală”.   

7, Băncile centrale se pot afla în situația de a interveni în moduri în care distorsionează alocarea resurselor.

Un exemplu recent îl oferă intervențiile băncilor centrale prin relaxări cantitative (cumpărări de active financiare de la guverne și actori privați) după criza din 2008. Un principiu al politicii monetare, cu rădăcini în teoria austriacă și monetarism, este acela de a nu distorsiona prețurile relative și modul de funcționare a pieței, principiu care poartă numele de neutralitate față de piață. În măsura în care nu reușește să îndeplinească această condiție, politica monetară poate avea un caracter „intervenționist”.

În viziunea care a predominat până în 2008, banca centrală putea atinge dezideratul de a nu produce instabilitate reală sau financiară dacă urma o regulă care să stabilească pentru firme un set comun de anticipații după care acestea să stabilească prețurile. Aceasta nu înseamnă însă că dacă prețurile sunt relativ stabile, cum au fost în anii ʾ20, anii ʾ90 sau în prima parte a anilor 2000, politica monetară nu alterează prețurile relative și rolul lor informațional.    

Băncile centrale au înțeles abia după criza din 2008 că principiul monetarist, conform căruia stabilitatea prețurilor garantează stabilitatea reală și financiară, nu funcționează, deși Hayek demonstrase acest lucru încă din 1925 (în germană) și 1931 (în engleză). Soluția adoptată a fost reglementarea prudențială. Problema este că politica monetară acompaniată de reglementări prudențiale este mai probabil să producă distorsiuni în prețurile relative, având în vedere că reglementarea poate fi o intervenție.
Ea este o intervenție care distorsionează prețurile și creează politicii monetare un spațiu de acțiune deja distorsionat.

(………………………………………………………)

8, Intervențiile masive pot avea consecințe care pot degenera în pierderea ordinii democratice.

Chiar dacă perturbările în alocarea resurselor sunt generate de intervenții guvernamentale, situațiile de instabilitate sunt totuși atribuite pieței, iar o propagandă împotriva pieței începe mai ales în urma unor crize economice majore, astfel că intervențiile masive capătă acceptul public. Așa s-a întâmplat după criza din 1929 și tot așa s-a întâmplat după criza din 2008.

Deosebirea este că, după criza declanșată în 1929, reducerea libertății pieței a dus la alterarea rețelei informaționale a societății și, în consecință, la destabilizarea anticipațiilor, care au rezultat în implicații foarte grave, ce au mers până la punerea la îndoială a democrației și la orbirea publică față de apariția totalitarismului. În acest proces, pierderea libertății economice în unele țări a fost doar unul dintre factorii care au dus la acel rezultat dezastruos.

Mulți alți factori politici, ideologici, rasiali etc., care există și în prezent, dar care nu au nici pe departe magnitudini similare celor din anii 1930, au fost prezenți și au contribuit la alterarea rețelei informaționale a societății libere, dar în acel proces, care a dus la pierderea libertăților politice și la totalitarism, reducerea libertăților pieței a fost o necesitate pentru cei care vizau totalitarismul.

(…………………………………………………………..)

***

(Analiza integrală poate fi citită în revista (exclusiv print) CRONICILE Curs de guvernare nr. 83 – Secțiunea ”Diagnoze”.)

***