Originea locuitorilor dintr-o regiune izolată a Greciei, dezvăluită de un un studiu ADN

Oamenii
care trăiesc în extremitatea sudică a Peninsulei Peloponez din
Grecia a fost izolați genetic timp de peste un mileniu și își pot
urmări originile până în Epoca Bronzului, arată o analiză a
ADN-ului lor.

Un nou
studiu genetic arată că acest grup, cunoscut sub numele de manioți,
descinde pe linie paternă din grecii antici și din romanii din
perioada bizantină. Izolarea genetică de lungă durată și
structura strict patriarhală a clanurilor au contribuit probabil la
caracterul genetic unic al manioților în ultimii 1.400 de ani,
potrivit autorilor studiului publicat în revista Communications
Biology.

Peninsula Mani este cea din mijloc dintre cele trei peninsule care
se extind spre sud din Peloponez. În antichitate, zona făcea parte
din regiunea Laconia, dominată de orașul-stat Sparta
în secolul al VII-lea î.Hr. O mare parte a regiunii grecești
Peloponez a trecut prin schimbări demografice majore în urma
invaziilor popoarelor slave în secolul al VI-lea d.Hr. Totuși,
peninsula Mani a fost cruțată, iar manioții, care trăiau în
partea cea mai sudică a peninsulei, au devenit izolați din punct de
vedere geografic și cultural față de restul Greciei, informează
Live
Science.

Cercetătorii au analizat ADN-ul a peste 100 de manioți și au
descoperit că aceștia reprezintă o „insulă genetică”
datorită izolării de lungă durată.

„Rezultatele noastre arată că izolarea istorică a lăsat o
amprentă genetică clară”, a declarat autorul principal al
studiului, Leonidas-Romanos Davranoglou, într-un comunicat al
Universității
Oxford.

„Manioții păstrează o imagine a peisajului genetic al sudului
Greciei înainte de frământările demografice din Evul Mediu
timpuriu”, a precizat Davranoglou.

Harta administrativă a peninsulei Mani (© Filippo.romano / Wikimedia Commons)

În timpul Perioadei Migrațiilor din Europa (aproximativ 300–700
d.Hr.), numită uneori „Invaziile barbare”, diverse grupuri
(inclusiv triburi germanice, vizigoți, huni și slavi) s-au deplasat
pe continent. Aceste mișcări au dus la numeroase valuri de
migrație, doar unele fiind documentate istoric. Cercetările asupra
ADN-ului antic au început să clarifice aceste valuri de populație.

Cu toate acestea, dovezile istorice, lingvistice și arheologice
sugerează că aceste mișcări nu i-au afectat pe manioți. Prin
urmare, Davranoglou și colegii săi au apelat la analiza ADN-ului
manioților moderni pentru a investiga motivul.

Cercetătorii au analizat markeri genetici de pe cromozomul Y
(transmis de la tată la fiu) la 102 persoane cu ascendență paternă
maniotă profundă, precum și date privind ADN-ul mitocondrial
(transmis de la mamă la copil) de la 50 de persoane cu ascendență
maternă maniotă profundă.

Analiza ADN-ului a arătat că manioții au o frecvență extrem
de ridicată a unei linii paterne rare, care își are originea în
regiunea Caucazului în urmă cu aproximativ 28.000 de ani.
Comparativ cu ADN-ul grecilor continentali de astăzi, ADN-ul
manioților nu prezintă dovezi ale liniilor comune provenite de la
popoarele germanice și slave din perioada migrațiilor.

În ansamblu, aceste rezultate sugerează că deriva genetică
(reducerea variației genetice din cauza unei populații mici) a
jucat un rol important în modelarea liniei paterne a manioți,
formând un fel de „insulă genetică”. Această insulă de
ascendență paternă își are rădăcinile în Balcanii antici și
Asia de Vest și este strâns legată de populații vorbitoare de
greacă din Epoca Bronzului, Epoca Fierului și perioada romană.

Analiza liniilor materne prin ADN mitocondrial a relevat însă o
imagine genetică mai complexă. Cercetătorii au identificat 30 de
linii materne distincte în eșantionul de 50 de manioți.
Majoritatea acestor linii au legături cu populații din Epoca
Bronzului și Epoca Fierului din Eurasia de Vest, dar câteva par a
fi specifice exclusiv manioți, fără corespondențe apropiate în
alte populații europene actuale.

„Aceste tipare sunt compatibile cu o societate puternic
patriarhală, în care liniile masculine au rămas ancorate local, în
timp ce un număr mic de femei din comunități externe a fost
integrat”, a declarat coautorul studiului Alexandros Heraclides,
epidemiolog la European University Cyprus.

Atât markerii ADN paterni, cât și cei materni indică, de
asemenea, un efect de fondator, care apare atunci când o populație
nouă este întemeiată de un număr foarte mic de indivizi dintr-o
populație mai mare. Noua populație include doar genele acestor
fondatori și, în timp, devine distinctă de populația inițială.

Genele manioților de astăzi arată că a existat un efect de
fondator în rândul strămoșilor lor paterni în perioada 380–670
d.Hr. Ca rezultat, peste 50% dintre bărbații manioți de astăzi
descind dintr-un singur strămoș masculin din secolul al VII-lea. De
asemenea, a existat un efect de fondator și în rândul strămoșilor
materni, în perioada 540–866, sugerând că numărul liniilor
materne și paterne s-a redus aproximativ în același timp.

Studiul ADN sugerează că manioții „reprezintă o imagine a
peisajului genetic al lumii vorbitoare de greacă înainte de
turbulențele demografice din perioada migrațiilor”, au scris
cercetătorii.

Mai multe pentru tine…