Ce unități de măsură se utilizau în țările române?

Unitățile de măsură și greutățile utilizate în spațiul
românesc reflectă evoluția istorică și economică a societății
de-a lungul secolelor, fiind strâns legate de moștenirea romană,
de contactul cu populația slavă, dar și de influența marilor
puteri care s-au succedat pe teritoriul românesc.

Majoritatea unităților de măsură
purtau aceleași denumiri în Transilvania, Țara Românească și
Moldova. Însă, datorită condițiilor social-economice și a
particularităților locale, mărimea unora dintre aceste măsuri
diferea de la o zonă la alta. „Lipsa de precizie a unora dintre
aceste măsuri, ca și lipsa de pricepere și interes a acelora care
trebuiau să supravegheze păstrarea lor după etaloanele fixate
făceau însă ca chiar acele unități de măsurat care trebuiau să
fie egale să prezinte diferențe între ele, în funcție de
regiune”, scrie Muzeul
de Etnografie Brașov, pe pagina de Facebook a instituției.

Numele
multora dintre aceste măsuri sunt de origine latină (pas, palmă,
deget, cot, funie, falce, jugăr, cîntar), ceea ce dovedește că
majoritatea denumirilor au fost moștenite de poporul nostru de la
romani. O altă serie de denumiri ale măsurilor sunt de origine
slavă (stînjen, pogon, vadră, mertă).

Începând
cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, sub influenta otomană,
în Țara Românească și Moldova, sunt adoptate o serie de unități
de măsură turcești: „ocaua”
si „chila”, dar și marimea cotului și a cântarului turcesc.
Prin prisma comerțului cu Imperiul Otoman, aceste unități de
măsură au fost folosite vreme îndelungată. În Transilvania,
începând cu secolul al XI-lea, a fost adoptat sistemul de măsuri
folosit în Regatul Maghiar. După prăbușirea Regatului Magiar a
fost adoptate măsurile folosite la Cluj, însă odată cu stăpânirea
habsburgică au fost introduse măsurile „nemțești”.

La
Brașov, preocuparea autorităților pentru măsurarea cinstită este
vizibilă și prin pictura care exista în biroul judelui târgului
și care reprezenta unităţile de măsură folosite în piaţa
oraşului la anul 1713. Aceeaşi pictură conţinea şi câteva
pedepse divine: ”Cu măsura cu care măsuraţi voi, măsoară
Dumnezeu. Să nu uitaţi asta!”. / ”Pe cine va scutura la
măsurare să se îndese, pe acela mânia lui Dumnezeu îl va
scutura”. / ”Greutatea falsă şi cântărirea falsă aduc
pedeapsa şi urgiile lui Dumnezeu”. / ”Cu cotul prea lung sau
prea scurt furi pe aproapele tău”. / ”Inul şi cânepa sunt
ştreanguri pentru sufletul celor care înşeală cu cântarul. Dacă
nu măsori cinstit, să-ți fie ștreangul de suflet”.

Informații
despre modul în care era reglementat comerţul braşovean puteți
afla vizitând Muzeul
Civilizaţiei Urbane a Braşovului, de miercuri până duminică,
între orele 9:00–17:00.

Sursa:

_{Nicolae
Stoicescu, Cum măsurau
strămoşii, Editura
Științifică, București, 1971}

Mai multe pentru tine…