Lupta pentru a susține leul, în criza politică – BNR: A două lună de scădere a rezervelor valutare în mai
Rezervele valutare ale României administrate de Banca Națională a României au înregistrat în luna mai a doua scădere consecutivă, coborând la 64,051 miliarde de euro la 31 mai 2026, de la 64,836 miliarde de euro la sfârșitul lunii aprilie, potrivit datelor publicate de banca centrală.
Diminuarea de 785 milioane euro vine după un recul mai amplu consemnat în aprilie, când rezervele valutare s-au redus cu 2,196 miliarde euro față de nivelul de 67,032 miliarde de euro înregistrat la 31 martie.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a apreciat recent că nivelul rezervelor valutare este adecvat, cu toate că acestea au scăzut ca urmare a intervențiilor de stabilizare a cursului leu/euro, în contextul crizei politice.
„Acum, legat de nivelul actual. De regulă nu comentăm intervențiile în piață, dar pentru că se discută de dimineață până seară, sub diverse forme, trebuie să vă spun că, spre deosebire de aprilie-mai anul trecut, intervențiile noastre de acum au fost mult mai mici. Mult-mult mai mici. Și cursul pare că și-a găsit un nivel de echilibru – posibil să fie aici. Piețele pot să greșească și ele. Există curs de piață care poate să fie nealiniat cu fundamentele economice, se întâmplă asta. Atunci calculezi și un curs real efectiv, te mai informezi și pe informație și pe inspirații”, a declarat Mugur Isărescu, cu ocazia prezentării raportului asupra inflației din mai.
Raportat la nivelul de dinaintea escaladării crizei politice, când euro se situa în jur de 5,10 lei, până la vârful de 5,2688 lei, leul s-a depreciat cumulat cu aproximativ 3,3% în urma moțiunii de cenzură. Ulterior, moneda națională s-a mai întărit ușpr (5,2556 lei/euro, cursul de marți, 2 iunie).
În luna mai, intrările în conturile rezervei valutare au totalizat 2,253 miliarde de euro, provenind în principal din modificarea rezervelor minime obligatorii în valută constituite de instituțiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerul Finanțelor, precum și a contului Comisia Europeană. În același timp, ieșirile au însumat 3,038 miliarde de euro, incluzând plăți de rate și dobânzi aferente datoriei publice externe în valoare de aproximativ 1,417 miliarde de euro, alături de alte operațiuni.
În aprilie, intrările au fost de 1,8 miliarde de euro, în timp ce ieșirile au atins aproape 4 miliarde de euro.
Rezerva de aur a României s-a menținut la 103,6 tone. Totuși, valoarea acesteia a scăzut în luna mai la 12,991 miliarde euro, de la 13,171 miliarde euro la sfârșitul lunii aprilie, pe fondul evoluției cotațiilor internaționale ale metalului prețios.
Ca urmare, rezervele internaționale ale României, formate din rezerve valutare și aur, s-au redus la 77,042 miliarde de euro la 31 mai, comparativ cu 78,007 miliarde de euro la sfârșitul lunii precedente și 80,278 miliarde de euro la finalul lunii martie.
Pentru luna iunie 2026, plățile scadente în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor, sunt estimate la circa 178 milioane de euro, nivel semnificativ inferior celui din mai, când obligațiile de plată au fost de aproximativ 1,417 miliarde de euro.
(Citește și: ”Mugur Isărescu – răspunsuri la întrebările momentului. Mesaj pentru viitorul executiv – Guvernatorul nu sprijină ideea unui premier tehnocrat”)
***







