Anthropic Mythos declanșează panică în lumea financiară și cea tehnologică – președintele Fed și secretarul Trezoreriei SUA, întâlnire cu reprezentanții băncilor
Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, şi secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, s-au întâlnit în această săptămână cu directorii executivi ai principalelor bănci americane, pentru a discuta riscurile cibernetice pe care le-ar putea genera modelul de inteligenţă artificială Mythos dezvoltat de Anthropic, a confirmat vineri CNBC.
Mythos este capabil să identifice mii de vulnerabilități critice în infrastructurile vitale – de la rețele electrice și spitale, până la sisteme de operare pe care le folosim cu toții – oferind practic „instrucțiuni de utilizare” pentru atacuri cibernetice devastatoare.
Şefii băncilor se aflau deja la Washington pentru o reuniune a consiliului Financial Services Forum, când marţi a fost convocată o întâlnire specială pentru a discuta despre modelul Mythos, potrivit unor persoane familiarizate cu situaţia, care au cerut să rămână anonime deoarece discuţiile au fost confidenţiale.
La începutul săptămânii, directorii generali participau la o cină când au fost chemaţi la Departamentul Trezoreriei pentru această întâlnire, a spus una dintre surse.
Directorul general al JPMorgan, Jamie Dimon, a fost singurul şef al unei mari bănci care nu a putut participa.
Potrivit Bloomberg, la întâlnire au fost prezenţi Brian Moynihan de la Bank of America, Jane Fraser de la Citigroup, David Solomon de la Goldman Sachs, Ted Pick de la Morgan Stanley şi Charlie Scharf de la Wells Fargo.
Bloomberg şi Financial Times au relatat primele despre această întâlnire cu directorii bancari.
Rezerva Federală a refuzat să comenteze pentru CNBC, iar Departamentul Trezoreriei nu a răspuns solicitărilor de comentarii.
Claude Mythos, inaccesibil publicului larg, din cauza riscurilor – Project Glasswing
La începutul acestei săptămâni, Anthropic a lansat într-o formă limitată noul model de inteligenţă artificială Claude Mythos Preview, invocând temeri că hackerii ar putea exploata capacităţile sale.
Gigantul bancar JPMorgan Chase se numără printre partenerii iniţiali ai iniţiativei de securitate cibernetică numite Project Glasswing. Printre alţi parteneri se află Apple, Google, Microsoft şi Nvidia. Înainte de lansare, compania a informat oficiali de rang înalt ai guvernului american despre model şi despre aplicaţiile sale cibernetice, atât defensive, cât şi ofensive.
Un oficial al Anthropic a declarat pentru CNBC că firma poartă „discuţii continue” cu guvernul Statelor Unite, inclusiv cu Agenţia pentru securitate cibernetică şi infrastructură şi cu Centrul pentru standarde şi inovare în inteligenţă artificială, privind capacităţile cibernetice ale modelului Claude Mythos Preview.
”Pericolele de a greşi sunt evidente, dar dacă reuşim să facem lucrurile corect, există o oportunitate reală de a crea un internet şi o lume fundamental mai sigure decât înainte de apariţia capacităţilor cibernetice bazate pe inteligenţă artificială”, a scris directorul executiv Dario Amodei într-o postare pe reţeaua X, odată cu lansarea proiectului Glasswing.
Anthropic, exclusă de la contractele guvernamentale, pentru refuzul de a implica tehnologia AI Claude în război
Implicarea administraţiei Trump în discuţiile privind modelul Mythos are loc în contextul în care Anthropic contestă decizia Departamentului Apărării de a clasifica laboratorul de inteligenţă artificială drept risc pentru securitatea lanţului de aprovizionare.
Preşedintele Donald Trump şi secretarul Apărării Pete Hegseth au criticat public compania pentru faptul că insistă asupra limitării utilizării tehnologiei sale AI în război, iar preşedintele a ordonat agenţiilor federale să suspende utilizarea platformelor Anthropic.
Totuşi, Departamentul Apărării a continuat să folosească modelul Claude în timpul războiului cu Iranul, a relatat anterior CNBC.
În această săptămână, o curte federală de apel a respins cererea companiei de a suspenda temporar includerea sa pe lista neagră. În martie, un judecător federal din San Francisco aprobase o cerere separată a Anthropic pentru o ordonanţă preliminară.
Deciziile judiciare contradictorii înseamnă că Anthropic rămâne exclusă de la contractele cu Departamentul Apărării, dar poate continua să colaboreze cu alte agenţii guvernamentale în timp ce procesele continuă.
La sfârşitul lunii trecute, acţiunile companiilor din domeniul securităţii cibernetice au scăzut după ce revista Fortune a descoperit o versiune preliminară a unui articol de blog al Anthropic, care dezvăluia capacităţile cibernetice avansate ale modelului şi posibilele riscuri.
În trecut, hackeri au folosit modelele Anthropic pentru a organiza atacuri informatice bazate pe inteligenţă artificială. În noiembrie, compania a dezvăluit că un grup chinez a utilizat modelul Claude pentru a automatiza un atac informatic asupra unor ţinte guvernamentale şi corporative.
În timpul testelor interne, Mythos a reușit ceva ce pare desprins din filmele SF: a evadat dintr-un mediu securizat de tip „sandbox” (o cușcă digitală izolată de internet) și a trimis un e-mail nesolicitat către cercetători. Mai mult, a descoperit o eroare de securitate într-un sistem de operare care a rămas nedetectată de oameni timp de trei decenii.
Aceste capacități fac ca modelul să fie privit mai degrabă ca o armă decât ca un instrument de productivitate, experții avertizând că, în mâini greșite, Mythos ar putea ajuta la crearea unor arme chimice sau biologice cu o precizie înfiorătoare.
În loc de o lansare publică, Anthropic a demarat Project Glasswing, un program ultra-restrictiv prin care doar 40 de organizații gigant, precum Google, Apple, Nvidia și JPMorgan Chase, au primit acces la tehnologie. Scopul oficial este pur defensiv: giganții tech folosesc Mythos pentru a găsi și „petici” găurile din securitatea globală înainte ca hackeri din state precum Iran, China sau Rusia să le poată exploata. Totuși, această abordare a stârnit critici aprinse, mulți întrebându-se dacă nu cumva se creează un monopol asupra celei mai puternice tehnologii de apărare din istorie.
(Citește și: Semnal de alarmă tras de Anthropic – AI poate face atacurile cibernetice foarte eficiente. Giganții tehnologici se coalizează pentru apărare)
****







