Birocrația țaristă – precursoarea birocrației sovietice
Ajuns cu lectura la schița Consilierul, publicată de Cehov în
Novoe Vremea, din 6 mai 1886, realizez, deodată, că n-am reușit
să scriu eseul despre birocrația țaristă ca precursoare a
birocrației sovietice, eseul încolțit în mintea mea după volumul
1 și 2, citite deja din Opere de marele scriitor.
În schița, mama personajului narator află dintr-o scrisoare din
Petersburg că fratele ei, Ivan, consilier intim (potrivit Tabloului
rangurilor, reprodus de volumul I al ediției, ocupă clasa a III-a,
egală în grad cu poziția de general-locotenent în Armată), va
veni să stea la ea, la țară, în concediu, pentru că nu-și poate
permite anul acesta să meargă la Margienbad. Din câte se vede,
consilierul intim nu e un om bogat, o dată ce solicită să fie
găzduit de soră la țară, pentru că n-are banii ceruți de un
concediu peste hotare.
Cu toate acestea,
știrea o dă literalmente peste cap pe Klavdia Arhipovna, văduvă
de locotenent:
„După ce mai
citi o dată scrisoarea, mama îi adună pe toți ai casei și, cu
glas întretăiat de emoție, începu să le spună că Gundasovii
fuseseră, de toți, patru frați: unul murise pe când era copil,
altul îmbrățișase cariera armelor și murise și el, al treilea,
să nu fie cu bănat, era actor, iar al patrulea …
– Al patrulea
s-a ridicat sus, sus de tot, zicea mama printre suspine. Mi-e frate
drept, am crescut împreună, și totuși tremur, tremur toată …
Gândiți-vă numai că e consilier intim! Cum o să-l primesc,
îngerul meu? Despre ce o să vorbesc cu el, eu, femeie proastă și
neștiutoare?”
Așadar,
frământările nu țin de sosirea fratelui iubit, ci de popasul
ditamai consilierului intim.
În fine, oaspetele
binevoiește să vină.
Geniul cehovian dă
naștere acestei imagini colosale:
„N-a trebuit să
așteptăm prea mult sosirea oaspetelui nostru. La începutul lui
mai, veniră de la gară două căruțe încărcate cu geamantane
uriașe. Geamantanele acelea aveau un aer atât de impunător, încât
în timp ce le coborau, căruțașii își scoteau fără voie
căciulile”.
Mă grăbesc să
notez această schiță, deoarece ea concretizează strălucit
adevărul despre care mă tot gândesc să scriu.
Și anume că
birocrația întrecea în chip categoric bogăția din vremea Rusiei
țariste. Poate și pe fondul unei schițe de modernizare a Rusiei,
raporturile de slugărnicie dintre săraci și bogați se mai
îmblânzesc. Cele de slugărnicie dintre șefii funcționarii
subordonați, din cadrul Birocrației țariste, rămân.
Capodopera lui
Cehov, Moartea unui slujbaș, e structurată pe drama iscată
în sufletul eroului – funcționarul Ivan Dmitrici Cerveakov – de
faptul că strănutul său la teatru îl stropește pe consilierul de
stat Brizjolov, de la Ministerul Comunicațiilor. Până la moartea
năprasnică provocată de momentul când consilierul zbiară la el,
funcționarul nu-și găsește liniștea, pentru că, fără să
vrea, stropise un consilier de stat.
Important, crucial
de precizat:
Cel stropit nu e un
om bogat.
Nu e baron, conte,
prinț.
E un șef aflat în
Tabloul rangurilor, în clasa a III-a, consilier intim, echivalent
generalului-locotenent din Armată.
Culmea!
Stropitul nu e șef
al lui Cerveakov.
Nici direct, nici
indirect.
Cu toate acestea,
Cerveakov trăiește o dramă devastatoare la gândul că stropise un
personaj cu o asemenea funcție.
Nu de teamă că
i-ar putea face ceva respectivul, ci pur și simplu, pentru că era
consilier intim.
Asta înseamnă că-n
Rusia țaristă de la finele secolului al XIX-lea ierarhizarea
socială are drept criteriu locurile ocupate în structura
birocratică și nu bogăția, talentul sau chiar titlul.
E suficient un salt
înainte, la vremurile Uniunii Sovietice Staliniste, pentru a percepe
că Birocrația țaristă e înaintașa birocrației comuniste.
Ca și în Rusia
țaristă, în Rusia comunistă inegalitatea socială e dată de
funcție, și nu de avere.
Locul slujbașului
care moare nenorocit de gândul c-ac stropit un consilier de stat e
luat de simplul activist de raion care tremură la gândul că va da
ochii cu primul secretar de la regiune.
Foto
sus: Anton Cehov în 1889 (© Wikimedia
Commons)
Mai multe pentru tine…







