Sezonul dividendelor la BVB: 1,4 mld. lei și acțiuni gratuite de la Banca Transilvania, distribuire mai mică de la Romgaz – Petrom va acorda acționarilor 3,6 mld. lei

Sezonul dividendelor la BVB: 1,4 mld. lei și acțiuni gratuite de la Banca Transilvania, distribuire mai mică de la Romgaz – Petrom va acorda acționarilor 3,6 mld. lei

Acționarii companiilor listate la Bursa de Valori București (BVB) au început să aprobe sumele pe care firmele le-au propus a fi distribuite din profiturile anului 2025. 

Acționarii Băncii Transilvania (TLV) au aprobat în AGA de bilanț de marți, 28 aprilie, distribuirea a 1,4 miliarde de lei ca dividende, din profitul de 4,1 miliarde de lei de anul trecut, conform unui raport publicat pe BVB. Dividendul propus de 1,2840240875 lei poartă un randament de circa 3%, raportat la prețul de închidere de 36,2 lei de marți, iar data plății propusă este 30 iunie.

În același timp, acționarii TLV au aprobat o majorare de capital de 1,57 miliarde de lei, prin încorporarea rezervelor din profit, respectiv prin emiterea a 157,3 milioane de acțiuni noi, fiecare cu valoare nominală de 10 lei și dată a plății 20 iulie. Banca are o capitalizare la BVB de aproape 40 miliarde de lei.

De menționat și faptul că Banca Transilvania și-a exercitat recent opțiunea de răscumpărare anticipată și a retras din circulație, pe 27 aprilie 2026, obligațiuni în valoare de 790 milioane de euro, cu o rată a dobânzii de 8,875%, scadente în 2027.

Și acționarii BRD, cealaltă mare bancă listată la bursa locală, au aprobat în AGA de miercuri, distribuirea unor dividende în cuantum de 749,3 milioane lei, echivalentul a 50% din profitul anului 2025, respectiv un dividend brut de 1,0752 lei/acțiune, cu plată din 5 iunie 2026.

Alocare mai mică pentru dividende din partea Romgaz – Petrom dă dividende de 3,6 mld. lei

În același timp, acționarii Romgaz (SNG) au aprobat în AGA de miercuri o distribuție de dividende de aproape 606 milioane de lei, mare parte bani din profitul anului trecut. Compania de stat, controlată în proporție de 70% prin Ministerul Energiei, are o valoare de piață de 48,4 miliarde de lei, iar anul trecut a realizat un profit net la nivel de grup de 3,33 miliarde de lei. Data plății aprobată de acționari este 28 iulie 2026.

Alocarea mai mică este explicată de investițiile mari, în contextul dezvoltării producției din zăcământul offshore Neptun Deep, care va intra în producție anul viitor. Dividendul pe acțiune este de 0,1572 lei, care poartă un randament mai mic de 1%, raportat la prețul de închidere de 12,56 lei de marți.

Totodată, acționarii Petrom (SNP) au aprobat în AGA de marți, 28 aprilie, distribuirea unui dividend de bază în sumă de 0.0466 RON/acțiune, cu 5% mai mare față de cel acordat anul trecut și un randament de puțin peste 4%. La acesta se adaugă un dividend special de 0,0112/acțiune, cu 44% mai mic față de cel acordat anul trecut. Dividendele totale ce vor fi distribuite de Petrom se ridică la 3,6 miliarde de lei.
Acționarii Petrom au aprobat și bugetul pentru 2026, care alocă aproximativ 9 miliarde lei pentru investiții, în creștere cu 23% față de anul precedent.

(Citește și: ”Rezultatele pe 2025 și dividendele de la BVB în 2026: randamente în scădere, companiile mari rămân atractive”)

(Citește și: ”Ce dividende ar putea distribui în 2026 companiile listate la BVB – Analiză TradeVille: Media randamentului este în scădere”)

(Citește și: ”Acționarii Hidroelectrica au aprobat dividende de 3,3 mld. lei – Directoratul mai propune dividende speciale de încă 1 mld.”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *