Originile misterioase ale fluviului Eufrat, descoperite de oamenii de știință

Noi
cercetări oferă
indicii despre
evoluția fluviului Eufrat, un
important
curs de apă, care s-ar fi format prin unirea a două râuri
străvechi.

Pe
malurile fluviilor
Eufrat
și Tigru, în ținuturile fertile ale Mesopotamiei, omenirea a
dezvoltat unele dintre cele mai timpurii forme de civilizație.
Eufratul a alimentat inovații profunde. Revărsările sale au creat
terenuri agricole bogate, din care au apărut orașele antice,
deschizând calea pentru dezvoltarea scrierii, a puterii centralizate
și a legii, relatează
National
Geographic.

Aceste
realizări au avut loc în urmă cu mai puțin de 6.000 de ani – o
clipă din perspectiva istoriei geologice. Eufratul, care se întinde
pe aproximativ 2.800 de kilometri între Turcia și Irakul de astăzi,
s-a format cu peste un milion de ani mai devreme. Totuși, anumite
detalii privind apariția sa au rămas mult timp un mister pentru
oamenii de știință.

Un
nou studiu publicat în revista Nature
Geoscience ar putea dezvălui în cele din urmă originea sa.
Potrivit cercetării, două râuri separate, care curgeau din Turcia
către Bazinul Mediteranean s-au unit și au format treptat Eufratul,
între aproximativ 3,6 milioane și 1,6 milioane de ani în urmă,
pregătind terenul pentru apariția ulterioară a Semilunii Fertile.

Proiectul
de cercetare a început în 2014, când Andrew Madof, geolog la
Chevron, analiza date despre situri marine aflate în largul
coastelor Libanului, în căutarea unor zăcăminte de gaze naturale.
Datele fuseseră obținute prin imagistică seismică, o metodă care
creează o imagine a materialelor subterane asemănătoare unei
ecografii.

În
imaginile obținute, Madof a observat ceva neobișnuit. Cercetătorii
știau deja că în zonă existau uriașe depozite submarine de sare
– de până la patru kilometri grosime în unele locuri – formate
cu peste cinci milioane de ani în urmă, în timpul unei perioade
cunoscute sub numele de Criza messiniană, când Marea Mediterană
s-a uscat parțial sau chiar complet.

Madof
și-a dat seama că sedimentele aflate deasupra stratului de sare
semănau cu depunerile lăsate de râuri. El a vrut să înțeleagă
ce cursuri de apă erau acestea și de unde proveneau.

După
analizarea datelor seismice, Madof și colegii săi au studiat
hărțile geologice terestre din regiune. Acestea arătau existența
a două râuri: o ramură nordică, cunoscută sub numele de
Paleo-Karasu, și o ramură sudică, numită Paleo-Murat, care se
vărsau în bazinul mediteranean. Ambele cursuri de apă poartă
numele afluenților moderni ai Eufratului.

Echipa
a utilizat și modele computerizate pentru a estima dimensiunea celor
două râuri. Potrivit lui Madof, acestea erau enorme în comparație
cu râurile
actuale
din regiune. Măsurat prin debit și cantitatea de sedimente
transportate, Paleo-Karasu era „mai mare decât Nilul”, iar
Paleo-Murat era „mai mare decât Tigru și Eufratul modern la un
loc”.

Totuși,
râurile au curs peste fundul uscat al Mediteranei doar aproximativ
120.000 de ani, „o perioadă foarte scurtă din punct de vedere
geologic”, adaugă el.

Datele
cercetătorilor
indică
faptul că
evenimente tectonice – precum un cutremur sau formarea unui lanț
muntos – au redirecționat ulterior apele spre sud-est,
îndepărtându-le de Mediterană. Cele două râuri s-au unit
într-un singur fluviu, care în cele din urmă s-a vărsat în
Golful Persic.

Deoarece
cercetarea lui Madof se bazează pe modelare computerizată și
analize seismice la distanță, „mai degrabă decât pe dovezi
directe din teren”, el recunoaște că există încă un anumit
grad de incertitudine privind traseul exact al acestor râuri antice.
Analizarea probelor geologice colectate direct din teren ar putea
confirma suplimentar rezultatele și ar putea verifica precizia
estimărilor sale.

Influența
Eufratului
asupra istoriei umane

Este
greu de exagerat influența pe care Eufratul a avut-o asupra istoriei
naturale și a istoriei umane.

„Când
privim peisajul modern sau ne gândim la râuri, ele par atât de
efemere”, spune Madof. Totuși, chiar și evenimente aparent minore
la scara dezvoltării planetei, precum un cutremur sau formarea unui
lanț muntos, pot avea un impact suficient de mare pentru a modela
apariția marilor civilizații.

În
cazul râurilor Paleo-Karasu și Paleo-Murat, „dacă acestea nu
și-ar fi schimbat direcția și nu s-ar fi unit, este posibil să nu
fi existat Semiluna Fertilă”, continuă el.

Mișcările
continue ale Eufratului au influențat probabil și migrațiile umane
timp de milenii. Orașe precum Eridu și Ur, considerate printre
primele centre urbane ale civilizației, au fost abandonate după ce
Eufratul și-a schimbat cursul.

_{Foto sus: Ruinele

fortăreței Rumkale, pe

malurile

Eufratului, în provincia Gaziantep

din

Turcia (© Carole Raddato

/ Wikimedia

Commons)}

Mai multe pentru tine…