Liderii Germaniei, Franței și Marii Britanii se întâlnesc la Londra cu Volodimir Zelenski pentru găsirea unei soluții diplomatice de negociere cu Rusia
Liderii Germaniei, Franței și Marii Britanii se reunesc duminică seară, la Londra, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un moment în care capitalele europene încearcă să își coordoneze strategia privind posibilele negocieri de pace cu Rusia, relatează Agerpres.
Potrivit agenției dpa, cancelarul german Friedrich Merz, președintele francez Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer vor discuta cu liderul de la Kiev despre perspectivele unei soluții diplomatice pentru războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și despre eventualele negocieri care ar putea fi reluate cu Moscova.
Înaintea vizitei lui Zelenski la Londra, Ucraina a lansat sâmbătă un bombardament cu drone asupra Sankt Petersburg, în ultima zi a principalului forum de investiții al Rusiei, și doar la câteva ore după ce președintele Vladimir Putin a respins o propunere de a se întâlni cu liderul de la Kiev.
În timp ce cele două părți își continuau schimbul de focuri duminică, Ucraina a acuzat forțele Moscovei că au atacat o instalație de depozitare a combustibilului nuclear uzat din apropierea centralei nucleare de la Cernobîl, iar Rusia a anunțat că un pod care permite accesul la peninsula Crimeea a fost bombardat.
Apărarea aeriană rusă a doborât 144 de drone deasupra regiunii Leningrad, a declarat guvernatorul Alexander Drozdenko într-o postare pe Telegram, descriind atacul ca fiind unul fără precedent. Kronstadt, baza navală de pe insula Kotlin, la vest de oraș, a fost închisă pentru scurt timp traficului, a declarat administrația districtuală.
Confirmând atacurile prin intermediul rețelelor de socializare, Zelenski a declarat că Ucraina vizează arsenalele marinei ruse, precum și Kronstadt. În alt atac, un depozit de petrol din regiunea Krasnodar din sudul Rusiei a fost avariat, a spus el.
În marile capitale europene se conturează tot mai mult convingerea că Rusia nu va putea evita la nesfârșit un proces de negociere și că statele europene vor trebui să joace un rol activ dacă dialogul va fi relansat.
„Se deschide treptat o fereastră pentru negocieri între partea europeană și Rusia”, au declarat surse guvernamentale germane, citate de dpa.
În acest context, reuniunea de la Londra este văzută drept o etapă importantă în pregătirea unei poziții comune a principalilor aliați europeni ai Ucrainei pentru eventualitatea unor discuții directe sau indirecte cu Kremlinul.
Întâlnirea are loc la doar câteva zile după ce Volodimir Zelenski a publicat o scrisoare deschisă adresată președintelui rus Vladimir Putin, prin care liderul ucrainean propunea stabilirea unei întâlniri directă între cei doi șefi de stat, cu scopul de a identifica o cale de încheiere a războiului.
Zelenski a sugerat totodată că la un eventual format bilateral ar putea participa și reprezentanți ai Europei și ai Statelor Unite, pentru a oferi garanții suplimentare unui posibil proces de pace.
În replică, Vladimir Putin a declarat că, în acest moment, nu vede utilitatea unei întâlniri cu omologul său ucrainean.
Liderul rus a afirmat că a analizat scrisoarea lui Zelenski, pe care a descris-o drept un document ce conține „elemente de lipsă de respect” și care, în opinia sa, nu contribuie la crearea condițiilor necesare pentru o întrevedere la nivel înalt.
Putin a reiterat poziția Moscovei potrivit căreia războiul se va încheia doar atunci când Rusia își va atinge obiectivele stabilite. În același timp, el a transmis un mesaj de susținere militarilor ruși implicați în conflict.
În aceste condiții, reuniunea de la Londra capătă o importanță suplimentară, pe fondul eforturilor occidentale de a menține sprijinul pentru Ucraina și de a evalua dacă există premise reale pentru reluarea unui proces diplomatic care să conducă la încetarea războiului.
Cititi si: Volodimir Zelenski: Ucraina va trimite experți în apărare antidrone în România și în statele baltice
***







