Un tablou de Claude Monet ar putea fi vândut la licitaţie cu 40 de milioane de dolari
Una dintre picturile ”monumentale” cu nuferi realizate de artistul impresionist francez Claude Monet ar putea fi adjudecată pentru suma de 40 de milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate la New York pe 12 mai, relatează agerpres.ro.
Tabloul, intitulat ”Le Bassin aux Nympheas”, a fost descris de casa de licitaţii Sotheby’s drept ”una dintre cele mai emblematice şi celebre imagini impresioniste”.
Pictura, realizată între anii 1917-1919, face parte din ”Grandes Decorations”, o serie de tablouri care înfăţişează lacul cu nuferi din grădina artistului, aflată în localitatea franceză Giverny, serie pe care a început-o în 1914.
Seria de tablouri este inovatoare în ceea ce priveşte maniera aproape abstractă în care sunt reprezentate suprafaţa şi reflecţiile iazului, marcând o nouă direcţie radicală a picturilor lui Monet dedicate lacul liniştit cu nuferi şi cuprinzând lucrări cu dimensiuni de două ori mai mari decât picturile anterioare cu aceeaşi tematică.
Picturile din perioada târzie a creativităţii lui Monet sunt considerate o punte importantă între impresionism şi expresionismul abstract, aşa cum acesta din urmă a fost practicat câtva generaţii mai târziu de artişti precum Jackson Pollock şi Mark Rothko.
Pictura lui Monet va fi scoasă la vânzare ca parte dintr-un lot de creaţii impresioniste şi de artă modernă, în cadrul unei licitaţii organizate pe 12 mai. Operele vor fi expuse în Taipei, pe 26 aprilie, după care vor reveni în galeriile Sotheby’s din New York, unde vor putea fi admirate cu programare începând cu data de 1 mai.