Guvernul modifică Codul administrativ prin Ordonanță de urgență

Guvernul modifică Codul administrativ prin Ordonanță de urgență

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că trebuie făcute demersurile pentru a putea fi comasate alegerile europarlamentare cu cele locale pe 9 iunie. Premierul a adăugat că modificarea Codului administrativ va fi făcută prin ordonanţă de urgenţă.

„Chiar astăzi avem coaliţie. Ordonanţă de urgenţă. Devine lege”, a afirmat Marcel Ciolacu, marţi la Parlament, întrebat despre modificarea Codului administrativ pentru a nu îngrădi dreptul de a fi ales, în contextul comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale pe data de 9 iunie, relatează News.ro.

Discuții pe lista comună la europarlamentare

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că marţi are loc o nouă şedinţă a coaliţiei, de la ora 16.00, cele două partide urmând să aibă discuţii privind lista comună PSD-PNL la europarlamentare şi ce femeie va fi cap de listă.    

Liderul PNL Nicolae Ciucă a precizat, recent, că „rămân câteva luni de mandat care, în conformitate cu prevederile legii, actualii aleşi trebuie să îşi ducă mandatele până la capăt”.

„Este nevoie de o corelare între ceea ce înseamnă alegerea la 9 iunie, ducerea mandatului până la final. Trebuie să ne referim şi la faptul că în România alegerile pentru primari, consilieri locali, consilii judeţene au avut loc în luna iunie şi, odată cu pandemia, s-a produs acest decalaj. Ca atare, şi acolo sunt câteva elemente care trebuie recalibrate. În felul acesta, la nivelul specialiştilor pe administraţie vom avea analize şi propuneri în ceea ce înseamnă modificarea Codului administrativ”, a declarat Nicolae Ciucă, în conferinţa de presă în care a fost anunţată comasarea alegerilor.

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *