Vas de lut, cu dinari de aur, descoperit în Israel

Vas de lut, cu dinari de aur, descoperit în Israel

Arheologii israelieni au dezgropat la Ierusalim un ulcior de lut cu o vechime de 1.000 de ani care conținea patru monede de aur, a anunţat Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (IAA), relatează Agerpres.

Micul recipient din lut, din perioada islamică timpurie, a fost găsit în apropiere de piaţa publică situată în vecinătatea Zidului de Vest. Potrivit IAA, monedele s-au conservat excelent şi au putut fi identificate imediat, chiar şi fără operaţiuni de curăţare. Doi dintre dinarii de aur au fost bătuţi în oraşul antic Ramla în timpul domniei califului Al-Muti (946-974), iar ceilalţi la Cairo de către conducătorii califatului fatimid Al-Mu’izz (953-975) şi Al-Aziz (975-996).

„Patru dinari reprezentau o sumă considerabilă pentru majoritatea populaţiei, care trăia în condiţii dificile. Suma era egală cu salariul lunar al unui funcţionar mai puţin important sau cu venitul pe patru luni al unui muncitor obişnuit”, au precizat cercetătorii israelieni.

Acest articol a apărut în numărul 227 al revistei Historia, disponibil în perioada 15 decembrie – 14 ianuarie 2021 la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării), dar și în format digital pe platforma paydemic.com 

Cumpără Acum

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *