A pictat Leonardo da Vinci un portret al lui Niccolo Machiavelli? FOTO
Un tablou nesemnat, descoperit în castelul francez Valencay, reprezentând un bărbat care seamănă cu Niccolo Machiavelli, va fi supus unei expertize prin care specialiștii vor să verifice dacă pictura reprezintă o operă a lui Leonardo da Vinci.
Descoperită în primăvara anului 2019 în arhivele castelului Valencay din centrul Franței, această pictură pe lemn (foto jos) cu dimensiunile de 55 centimetri x 42 centimetri, nesemnată, prezintă un bărbat a cărui identitate este necunoscută, bărbos, cu craniul pleșuv și de o vârstă incertă, îmbrăcat în negru și cu o privire misterioasă. Potrivit arhivelor castelului, ar fi vorba despre un portret al lui Niccolo Machiavelli, un celebru gânditor italian din Renaștere, realizat de compatriotul său Leonardo da Vinci, relatează Agerpres.
Dacă se confirmă că tabloul îl reprezintă pe Niccolo Machiavelli și a fost pictat de Leonardo da Vinci, atunci pictura ar reprezenta dovada că a avut o întâlnire între cei doi.