Pistolul cu care s-ar fi sinucis Van Gogh, vândut la licitaţie
Pistolul pe care Vincent van Gogh l-ar fi folosit pentru a se sinucide în 1890 a fost vândut la licitaţie, la Paris, pentru suma de 162.500 de euro, relatează AFP.
Identitatea cumpărătorului, care a făcut achiziţia prin telefon, nu a fost făcută publică. Preţul armei a fost estimat între 40.000 şi 60.000 de euro, cu un preţ de pornire de 20.000 de euro. Casa de licitaţii AuctionArt-Rémy Le Fur a scos la vânzare acest pistol de tristă amintire cu calibrul de 7 mm, supranumit „arma cea mai faimoasă din istoria artei”. Deşi autentificarea armei nu a fost oficial stabilită, provenienţa sa este considerată serioasă.
La 27 iulie 1890, celebrul pictor olandez care se instalase în Auvers-sur-Oise, la sfaturile fratelui său Theo, ar fi ieşit la o plimbare pe câmp. Pictorul se afla în atenţia medicului Paul Gachet pentru tulburările sale psihice. Van Gogh, care închiriase o cameră la o pensiune, se afla în culmea carierei sale, pictând un tablou pe zi. În plimbarea sa de duminică, pictorul şi-ar fi ridicat cămaşa şi şi-a tras un glonţ în piept cu acest pistol, împrumutat de la gazdă.
Pistolul i-a căzut însă din mână, iar Van Gogh a leşinat. El s-a trezit la lăsarea nopţii, rănit, şi s-a întors la pensiune. În pofida îngrijirilor doctorului său, Van Gogh a murit după două zile de agonie. Arma ar fi fost găsită în 1960 de un cultivator şi ar fi fost predată familiei actualului proprietar al hanului din Ravoux. Pistolul vizibil degradat a fost atârnat deasupra tejghelei. Arma a fost cedată Muzeului Van Gogh din Amsterdam în 2016.