Cazuri de canibalism în istorie. Femeia care a făcut fursecuri din sângele victimelor

Cazuri de canibalism în istorie. Femeia care a făcut fursecuri din sângele victimelor

Pentru a-şi atinge scopul, înainte de a-şi ucide victimele, multe dintre aceste minţi bolnave s-au folosit de diverse metode de tortură. Iată cinci dintre canibalii care au îngrozit lumea.

Armin Meiwes 

De profesie inginer programator, germanul Armin Meiwes, 56 de ani, a devenit cunoscut drept “Maestrul măcelar”, unul dintre cei mai faimoşi canibali din istorie. În 2001, el a postat un anunţ online, în care scria că este în căutarea unui “bărbat tânăr, solid, care vrea să fie mâncat”. Câteva zile mai târziu, un bărbat s-a arătat interesat de propunerea neamţului. Cei doi s-au întâlnit, iar victima a băut 20 de somnifere şi o jumătate de sticlă de alcool. Meiweis i-a tăiat penisul şi l-a prăjit pentru a-l mânca împreună. În dimineaţa următoare şi-a înjunghiat victima, apoi i-a ciopârţit cadavrul, punând bucăţile în congelator. 

Ancheta a stabilit că în săptămânile ce au urmat, bărbatul a consumat nu mai puţin de 20 de kg de carne umană. În 2006, Armin Meiwes a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Issei Sagawa 

Îndrăgostit până peste cap de o colegă de facultate în vârstă de 25 de ani, în iunie 1981, Issei Sagawa (acum în vârstă de 69 de ani) a invitat-o pe aceasta să-l viziteze la locuinţa lui din Franţa. A împuşcat-o, însă, în cap, după care a întreţinut raporturi sexuale cu cadavrul. Timp de trei zile, a mâncat din trupul femeii, motivând ulterior că tot ce şi-a dorit a fost să ştie ce gust are carnea umană, în special cea a unei tinere pe care o iubea. 

image

A fost prins într-un parc cu două valize pline cu părţi din trupul femeii, găsit cu afecţiuni psihice şi internat într-un sanatoriu. A petrecut patru ani într-o unitate de maximă securitate din Franţa, după care a fost deportat în Japonia, ţara de origine, unde a devenit, în 1986, un om liber. 

Tamara Samsonova 

Cunoscută drept “bunicuţa canibală”, Tamara Samsonova este o femeie în vârstă de 71 de ani din Sankt Petersburg, care a ucis şi a devorat, în decursul a două decenii, cel puţin 11 persoane, printre care şi prietena sa, pe care a sedat-o mai întâi, punându-i somnifere în salată, şi a tranşat-o, cât încă era în viaţă, cu ajutorul unui fierăstrău. Femeia a ţinut un jurnal în care a descris în detaliu modul în care a acţionat şi faptul că a gătit o parte dintre bucăţie umane. 

image

Karl Denke 

Ucigaş în serie şi criminal, prusacul Karl Denke (1860-1924) este vinovat de ucidere a peste 30 de oameni din Germania, prima lui victimă fiind în 1909, o tânără de 25 de ani. Când a fost arestat, în 1924, poliţiştii au găsit o agendă ce conţinea informaţii despre fiecare persoană măcelărită cu toporul şi mâncată lungul anilor. S-a sinucis în celulă, la o zi după ce a fost prins. 

image

Leonarda Cianciulli 

Din 1939 până în 1940, italianca Leonarda Cianciulli a ucis cu toporul trei femei şi le-a folosit trupurile şi sângele în săpunuri şi în fursecuri. Pe acestea din urmă, le-a servit, mai apoi, vecinilor şi prietenilor care o vizitau. Fire extrem de superstiţioasă şi obsedată de gândul că odraslele sale sunt în pericol, Cianciulli avea convingerea că doar sacrificiul uman îi va proteja copiii. Pentru crimele sale, femeia a primit 30 de ani de închisoare şi alţi trei, într-un centru de corecţie pentru ucigaşi. A murit în 1970, la 79 de ani, în timp ce îşi ispăşea pedeapsa.

image

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *