cât mai putem susține această bunăstare, fără dezvoltare

România se află, în acest moment, la maximum-ul său istoric de bunăstare, cu un PIB/capita la cel mai înalt nivel față de media europeană și cu un consum individual real care îl depășește pe cel al Spaniei.

Rezultatele sunt vizibile cu ochiul liber – iar statisticile arată că, în ciuda inflației (cea mai mare din UE), încrederea consumatorilor se menține ridicată. Dealtfel, consumul e principalul motor de creștere – cu mențiunea că el susține economiile vecine, de unde importăm masiv.

Marea problemă este, însă, mecanismul foarte vulnerabil prin care obținem și acest PIB/capita și acest spectaculos consum individual real – care aleargă cu mult înaintea dezvoltării României:

Dacă la consum și la PIB-ul pe care acesta îl produce suntem aproape de media UE, la dezvoltarea care ar trebui să susțină această bunăstare suntem foarte departe:
iată 5 cifre care ne constrâng la întrebarea cât vom mai rezista, la acest nivel, fără dezvoltare?

1 Euforia bunăstării

Cei doi indicatori pe care se bazeză bunăstarea și entuziasmul celor care cred că ea va persista fără să fie susținută de dezvoltare, sunt:

1, PIB/capita: 80% din media UE – potrivit datelor Eurostat.
Aici depășim Grecia, Ungaria, Slovacia, Croația, Bulgaria

2, Consumul individual real – 89% din Media UE – potrivit datelor Eurostat:
Aici depășim Spania, Portugalia, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria.

Dar cum arată mecanismul economic care susține acest PIB/capita și acest consum individual efectiv? Și cum vom putea acoperi gap-ul dintre bunăstare și dezvoltare?

Mai jos, pe ce ne bazăm:

2 Înapoierea dezvoltării

Dacă la PIB/capita și consumul individual suntem aproape de media UE, la parametrii economici care produc și susțin cei doi indicatori suntem foarte departe, iar diferența trebuie acoperită urgent, pentru că ea se va factura.

Alegem doar 5 astfel de parametri – considerați reșevanți pentru stabilitatea economiei care susține prosperitatea istorică actuală:

1, Productivitatea muncii: 30% din media UE.
România e campioană la ritmul de creștere a productivității, însă în valoare finală este pe penultimul loc: 15.000 euro/angajat, față de 47.500 euro angajat media UE.

2, Productivitatea resurselor – 38% din media UE.
Productivitatea resurselor în România arată, de fapt, decuplarea PIB de eficiența economică. Productivitatea resurselor arată calitata – și nu doar cantitatea creșterii economice. Asta înseamnă tehnologie. Polonia, de exemplu, a ajuns la 60% din media UE.

3, Digitalizarea administrației – coeficientul DESI: 40% din media UE. E ultimul loc din Uniunea Europeană.
Scorul României e chiar mai prost – el e, însă, îmbunătățit de viteza internetului, unde în UE suntem pe podium.

4, Alocarea pentru sistemul de Educație: 67% din media UE.
Rezultatele se văd și, mai ales, se vor vedea: 40% analfabeți funcționali, nivel de țară subdezvoltată la testele PISA, problemă mare pentru o economie tehnologizată în viitor.

5, Alocările la Cercetare-Dezvoltare: 25% din media UE în domeniul privat; 7 (șapte)% față de media UE alocare de la stat:

Or, fără cheltuieli/investiții în Cercetare-Dezvoltare, nu ne vom putea îmbunătăți nici productivitatea per angajat și nici productivitatea resurselor.

Ne rezumăm doar la acesti 5 indicatori și raortarea lor la media UE pentru a constata marea difereță dintre bunăstarea de medie europeană și dezvoltarea care trebuie să susțină această bunăstare.

Există, însă, și alti indicatori – foarte vizibili chiar dincolo de cifre:
viteza trenurilor noastre (esențială în economie) și condițiile de călătorie;
cum arată spitalele noastre (Nu cele din București sau alte 4-5 mari orașe) și numărul de morți evitabile (unde suntem campioni în UE), precum și speranța de viață sănătoasă și productivă în economie;
indicii antrepreoriali – unde, în UE, suntem la mai puțin de jumătate din medie în ce privește numărul de IMM-uri la 1000 de locuitori
etc, etc.

*

România are la dispoziție mai puțin de 5 ani pentru a corecta această diferență dintre bunăstare și dezvoltare, cu atât mai mult cu cât diferența dintre ele e, acum, susținută din 3 surse, care ar putea scădea foarte mult, sau chiar dispărea:
împrumuturile, fondurile europene și remiterile românilor emigrați.

Fondurile europene ar putea, însă, scădea foarte mult după 2027, când începe următorul exercițiu financiar al UE – sub presiunea finanțării noilor state care stau să adere (Moldova, Ucraina și state din Balcanii de Vest) și a costurilor militare în creștere; am putea deveni chiar contributori net;

Remiterile de miliarde de euro anual ale românilor emigrați: o bună parte din ei se pregătesc de ieșirea la pensie, crește generatia copiilor născuți în străinătate și pe care nu-i leagă nimic de România.

Împrumuturile sunt deja pe val, si dacă România nu reușește să-și scadă semnificativ deficitele gemene ele se vor scumpi, mai ales că obligațiunile de stat emise frenetic în acești ani vor ajunge la scadență.

Această situație poate exploda în orice moment la o criză externă de orice natură – nemaivorbind de necesitatea creșterii cheltuielilor militare în următoarele decenii.

Da, există și oportunități la orizont, dar ele nu vor intra singure în traisă:
hub de reconstrucție pentru Ucraina,
capacitatea de inernaționalizare la care a ajuns capitalul autohton,
șansa de-a deveni hub regional de energie, prin găsirea unei ecuații energetice inteligente, bazate pe resursele și investițiile din acesti ani. Aceste oportunități vor avea nevoie, însă,  tocmai de îmbunătățirea indicatorilor de mai sus pentru a nu fi ratate:

pentru a ieși din euforia consumului construit pe nisipuri mișcătoare, România trebuie să-și vadă și partea goală a paharului. Și s-o umple rapid: oricum, factura gap-ului de astăzi dintre bunăstare și dezvoltare o vom deconta în următorii 3-5 ani – dacă vom avea pace și ne vor ocoli crizele.

(Citiți și: ”Convergența socială a României: deficitul de competențe e mai mare decât cel de forță de muncă – analiză a Comisiei Europene”)

(Citiți și: ”Șamanii și vracii economiei: oamenii din spatele măsurilor fiscale”)

(Citiți și: ”România europeană de Ziua Europei: a doua cea mai rapidă evoluție economică după Polonia. O comparație cu celelalte state ECE”)

***