Cine l-a ucis pe Ioan Petru Culianu într-o toaletă din Chicago? Misterele unuia dintre cele mai ciudate asasinate

Era ziua Sfinţilor Constantin şi Elena. În toaleta bărbaţilor din clădirea Divinity School a Universităţii din Chicago, în jurul orei 1.30, pe 21 mai 1991 s-a auzit un pocnet scurt. El i-a curmat viaţa celui care a fost Ioan Petru Culianu, celebrul istoric al religiilor, discipolul lui Mircea Eliade. Culianu avea 41 de ani.

Împuşcat în cap cu o armă de calibru mic, un Beretta 25, Ioan Petru Culianu nu a avut nicio şansă de supravieţuire. Traseul lui extraordinar a fost curmat simbolic într-o zi care, se pare, nu a fost aleasă întâmplător. Asasinul a tras din cabina de toaletă alăturată. Misterul nu a fost rezolvat niciodată, pentru că, se pare nici nu se doreşte acest lucru… şi, cu cât trec anii, cu atât se adânceşte mai tare. Ioan Petru Culianu era la acel moment, când avea 41 de ani, profesor de istoria religiilor la această prestigioasă universitate din Chicago, urmându-i lui Mircea Eliade. Crima s-a petrecut într-un moment bine ales, după ce tocmai îşi încheiase o prelegere…Un singur glonţ a fost de ajuns.

„Este o execuţie tipică KGB-ului, o împuşcătură în ceafă”, comenta mai târziu Ion Pacepa, fost oficial din fosta Securitate a României, ţara de origine a savantului ucis. Anthony Yu, prieten al acestuia, profesor la aceeaşi universitate, îi spunea jurnalistului american Ted Anton care a investigat cazul mai mulţi ani:

„E semnificativ din punct de vedere ritual. Toaleta este un loc care implică umilire simbolică şi fizică, murdărire, impuritate. Este cel mai profan loc în care să-ţi sfârşeşti viaţa. De fapt, m-am întrebat adesea dacă nu a fost un omor religios.”

Multe zile după ce Ioan Petru Culianu a fost omorât, studenţii au lăsat flori şi bilete în faţa biroului pe care profesorul lor îl avea în facultate.

Ipotezele despre moartea lui Ioan Petru Culianu

Până acum, nimeni nu a fost acuzat de crimă, din lipsă de probe, căci pistele au fost abandonate una după alta, iar FBI-ul susţinea la un moment dat că instituţii precum SRI-ul au refuzat să colaboraze. Printre ipotezele despre moartea lui, cele mai interesante ar fi următoarele:

1.Crimă pasională, căci Securitatea se pare că i-a inventat o orientare homosexuală.

2.Dorinţa lui Hillary Wiesner, logodnica lui Ion Petru Culianu, de a încasa o poliţă de asigurare de $ 150, 000.

3.Asasinat politic ordonat şi comis de o mişcare neolegionară sau de serviciile secrete din România sau de o combinaţie între cele două, ipoteză susţinută convingător în cartea profesorului american Ted Anton, „Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu”.

Dacă vreuna dintre ele este sau nu adevărată nu s-a descoperit deocamdată, iar moartea lui rămâne în continuare învăluită într-o aură aproape ocultă, întărită, desigur, şi de cercetările lui însuşi în domeniul magiei. Pentru că, întâmplător sau nu, Culianu se bucura de statutul paradoxal de savant clarvăzător, cunoscător al mai multor tehnici de divinaţie, care încerca să-i convingă pe studenţi că „totul e în minte”.

În România, opera savantului care părăsise ţara la începutul anilor ’70 a fost descoperită de-abia după Revoluţie, când era deja consacrată în mediul academic şi universitar occidental… Motivele? Sunt evidente. Nici persoana, nici cercetările lui nu cadrau deloc cu învăţăturile propagate de regimul comunist de care Culianu încercase aproape cu disperare să fugă şi să se salveze.

În ultima perioadă primea tot mai multe ameninţări

În ultimele sale zile de viaţă, profesorul de la Chicago corecta spalturile ultimului său studiu, „Arborele gnozei: mitologia gnostică de la creştinismul timpuriu la nihilismul modern”. De curând renunţase la rubrica „Scoptophilia” din revista „Lumea liberă românească” de la New York, în care criticase noul regim de la Bucureşti şi exprimase sentimente antiromâneşti. Motiv pentru care primea din ce în ce mai multe bilete şi telefoane de ameninţare şi era urmărit în Chicago, după cum le-a mărturisit mai multor prieteni.

Surorii sale îi spusese la telefon că îl ameninţase „Vaca Românească”, adică „Vatra Românească”, revista noii extreme drepte, şi gruparea „Fiii lui Avram Iancu”. Urmaşii Gărzii de Fier – „de Lemn”, aşa cum o numea el ironic – se temeau de el, pentru că era executorul testamentar al lucrărilor nepublicate ale lui Mircea Eliade şi ar fi putut dispune de textele de angajament ideologic din tinereţea acestuia.

Avea planuri de viitor măreţe: să scrie o Enciclopedie a Magiei, în trei volume, pentru Oxford University Press, o parte a ultimului volum din „Istoria ideilor religioase”, studiul lui Mircea Eliade, un studiu despre arta memoriei, conectată la inteligenţa artificială,  precum şi o carte despre utilizarea eronată a simbolurilor mistice în politică, ce l-ar fi avut pe Vladimir Tismăneanu co-autor. N-a mai apucat. Totul s-a oprit în ace zi de 21 mai 1991, într-o toaletă din Chicago.

Cei care l-au cunoscut spun că Ioan Petru Culianu era întotdeauna presat de timp şi se temea că-l iroseşte. Ba mai mult, le spunea adesea că va muri tânăr. Dacă doar a presimţit ceva sau chiar şi-a „citit” viitorul – căci se pare că pe lângă divinaţie, obişnuia să-şi ghicească viitorul în cărţile de tarot – nu vom şti niciodată.

Culianu a prezis Revoluţia din decembrie 1989

În ce priveşte extraordinara lui operă, niciun specialist n-a contestat contribuţia savantului din România, la dezvoltarea gândirii hermetice, la deschiderea porţilor spre experienţe din alte lumi, de dincolo de moarte sau din a patra dimensiune. Iar titlurile celor mai importante opere ale sale sunt suficiente pentru a arunca o privire asupra preocupărilor lui esenţiale: „Eros şi magie în Renaştere”, „Religie şi putere”, „Călătorii în lumea de dincolo” etc.

I-a fost discipol lui Mircea Eliade. Aş spune discipolul cel mai iubit…, însă n-ar fi corect fără a preciza că relaţia dintre cei doi n-a fost tocmai lipsită de tensiuni, în ciuda admiraţiei şi a preţuirii reciproce.  Cât despre textele de ficţiune, pe care începe să le scrie din 1983, ele respiră aerul borgesiano-eliadesc al labirinturilor şi al lumilor paralele. Ca şi omul de ştiinţă, scriitorul nu rezistă ispitei de a citi viitorul. Iar viitorul României, ţara pe care o părăsise în secret, fără măcar a-şi anunţa familia de la Iaşi, în 1971, îl prezisese în 1986, într-o povestire SF pe care puţini au luat-o în seamă: „Intervenţia zorabilor în Jormania”, o farsă ce anticipează nu doar evenimentele din decembrie, ci şi desfăşurarea şi efectele lor.

Până să devină un nume incontestabil în lumea academică, să publice în toate limbile de circulaţie internaţionala şi să conferenţieze în cele mai prestigioase laboratoare de idei,  studentul Culianu, provenit dintr-o cunoscută familie de intelectuali ieşeni, a avut o biografie tumultuoasă, neocolită de frustrări şi interdicţii ideologice: deşi şef de promoţie, Ioan Petru a fost repartizat ca profesor într-o şcoală generală dintr-un sat îndepărtat în timp şi spaţiu, iar în 1971, când obţinuse o bursă de studiu la Sienna, din partea Ministerului de Externe, i s-a refuzat viza şi nu a putut pleca. În timpul studenţiei, a fost urmărit de securistul Ureche (!), a cărui ofertă de colaborare a refuzat-o.

A scăpat cu ajutorul profesorului Cicerone Poghirc, director general în Ministerul Educaţiei, care îl admira. După 1972, când a reuşit să plece cu o bursă la Perugia, a descoperit Occidentul, altfel decât cum îl aflase în cărţi. Pe acest drum, pe care şi l-a dorit mai mult ca orice, au existat dorinţa de a se călugări într-o mănăstire din Appia, lunile petrecute în lagărul de refugiaţi din La Latina, după ce i se terminase bursa, o încercare de sinucidere şi, dintr-odată succesul în concursul dat de acest străin necunoscut şi neexperimentat pentru postul de asistent al marelui Ugo Bianchi, profesorul de istoria religiilor de la „Sacro Cuore” din Milano.

A fost începutul unui drum strălucitor prin labirint, curmat într-o zi simbolică, în mod simbolic, într-o toaletă din Chicago, la doar 41 de ani. Un glonţ a ucis un întreg univers. Cine şi de ce l-a ucis pe Ioan Petru Culianu? Rămâne un mister.

Sursa: adevarul.ro