Portretul omului ideal. De la Supraom la Cetăţeanul Necunoscut
Atingerea perfecţiunii şi crearea unui tipar al omului ideal a reprezentat din cele mai vechi timpuri un scop al filozofilor, politicienilor, scriitorilor. Imaginea cetăţeanului ideal, dar şi a omului împlinit spiritual a variat, bineînţeles, de regimul politic în care a fost dezvoltat prototipul, dar şi de cultura şi tradiţiile societăţii respective.
Ubermensch – Supraomul
Ideea de Supraom este asociată involuntar deja, cu Cel de-Al Treilea Reich şi dominaţia nazistă. Pentru nazişti, această tipologie a reprezentat tot ceea ce este mai bun şi care al cărei merit este, bineînţeles, rasa ariană. Ideea de Supraom a fost împrumutată din opera lui Nietzsche, care apare pentru prima dată în „Aşa grăit-a Zarathustra”, cu toate că filozoful foloseşte ideea încă din adolescenţă.
În orice caz, el a portretizat vag ideea omului perfect, fiind o figură complicată. Pentru el, Ubermensch-ul este capabil de tiranie, dar are puterea să îşi înfrângă propriul caracter pentru binele tuturor. În el se regăseşte echilibrul, unificarea polurilor opuse precum raţiunea şi sentimentele, ordinea şi haosul. În acelaşi timp, el îşi asumă responsabilitatea lumii ce îl înconjură şi a rolului pe care îl îndeplineşte în ea.
Pentru Supraom nu există a învinovăţi pe cineva, fie ea putere supranaturală, ca Dumnezeu sau diavol, dar nici o anumită populaţie sau religie, precum creştinii sau evreii. Supraomul gândeşte liber şi este un cetăţean al lumii întregi. El poate coordona dezvoltarea tuturor populaţiilor. El doreşte eliminarea graniţelor şi a politicii, şi adoptarea unei identităţi unitare. Nietzsche spunea că Supraomul este un ideal pentru întreaga umanitate, lucru care i-a făcut pe nazişti să îmbrăţişeze ideea, însă cu mari modificări.
Eroul Randian
Apreciate sau nu, lucrările lui Ayn Rand sunt în definitiv definiţii ale succesului, industriei şi condiţiei umane. Mulţi dintre eroii sau antieroii operelor sale se conformează unui standard deja cunoscut ca fiind eroul randian. Din portretul lor lipsesc caracteristicile idealului american: altruismul, sacrificiul, bunătatea gratuită. În schimb, eroii ei sunt magneţi pentru bani, pentru putere, stau în vârful industriei de bani. Ei există doar pentru ei înşişi.
Rand scria că prima datorie a unei persoane este faţă de ea însăşi, iar pentru omul ideal este singura datorie pe care o are. Lăcomia este opusul păcatului. Niciodată nu poţi avea suficienţi bani, şi nimic rău nu se poate întâmpla dacă încerci să maximizezi profitul pe care îl ai. Devino un capitalist lacom, va spune eroul radian, şi astfel vei avea fericire fără suferinţă.
Junzi
Conform filozofiei chineze şi lui Confucius, junzi este persoana ideală. Mai exact, junzi este limita cea mai apropiată de perfecţiune pe care o poate atinge un om. Este mai mult decât un om superior, este un om virtuos. Chinezii denumesc shegren cel mai înalt nivel pe care îl poate atinge un om, nivel care este apropriat celui de sfânt. Dar cum acesta este de puţine ori atins, oamenii de rând aspira la a deveni un junzi.
În timpul lui Confucius, junzi se referea la a fi un prinţ sau fiul unui lord. După moartea sa, termenul de junzi s-a aplicat celor care vor să devenină o persoană mai bună. Acest ideal se referă şi la relaţiile pe care cetăţeanul le are cu statul, comunitatea, în general cu oamenii din jurul său.
Persoana care dobândeşte statutul de junzi trebuie să asimileze cele cinci virtuţii ale filozofiei chineze:bunăvoinţă, cunoştinţe, încredere, puritate, şi ritualuri proprii. Pe scurt, este vorba despre a-ţi urma calea, despre cum tratezi membri diferitelor clase sociale, onorarea memoriei strămoşilor. Trebuie să îţi cunoşti responsabilităţile, şi să acţionezi în concordanţă cu propriul interior.
Omul nou sovietic
În 1917, ideea Omului Nou Sovietica fost stabilită ca un şablon pe care populaţia trebuia sa îl urmeze şi să îl atingă. Era întruchiparea comunismului şi un mesaj clar despre cum oamenii din Uniunea Sovietică trebuie să îşi îndeplinească rolul în societate. Nou Om a avut la bază tot ideea lui Nietzsche, pe care au urmat-o naziştii, însă mult adaptată comunismului.
Conform lui Lenin, singura modalitate prin care comuniştii puteau crea acea lume utopică pe care o proiectaseră era transformarea cetăţenilor în noii oameni sovietici. Acest tip de persoană trebuia să posede o energie infinită şi să îşi controleze propriile sentimente, astfel încât să nu fie condus de emoţii prime. Trotsky numea această prelucrare a emoţiilor “un standard înalt biologic”. El i-a renegat pe cei care se opuneau noilor standarde ale guvernului comunist, acei oameni fiind nişte fiinţe inferioare.
Însă, în scurt timp, Noul Om Sovietic a căzut în dizgraţie, fiind dus într-o altă direcţie de către Stalin, în anii ’20. Prioritatea lui era industria şi de aceea dorea crearea unui cetăţean ideal, care să creadă în simbolul sovietic:fabrica. Uniunea Sovietică era o maşinărie, şi numai lucrând la acest ideal adevărata utopie putea fi realizată.
Cavalerul Credinţei şi Cavalerul Resemnării
Soren Kierkagaard a subliniat o diferenţă esenţială între două tipuri de om, reprezentate de cavalerul renunţării infinite şi cavalerul credinţei. El spune povestea lui Agamemnon şi cea a lui Abraham, doi oameni cărora le-a fost cerut să îşi sacrifice copiii. Agamemnon este forţat să aleagă între fiica sa şi poporul pe care îl conducea, în cele din urmă el sacrificând-o pe Iphigenia, pentru a permite oamenilor să ajungă pe câmpul de bătălie, care urma a deveni Troia.
Această decizie îl transformă în cavalerul infinitei renunţări. Pus între a alege între a sacrifica propriul copil sau a trăda poporul, el alege binele comun şi se resemnează în privinţa datoriei de tată, de care personal avea nevoie. Lucrurile au stat altfel în privinţa lui Abraham. Dumnezeu îi cere să îşi sacrifice băiatul, Isaac. Dar în comparaţie cu Agamemnon, el are credinţă.
El merge pe munte, unde trebuia să îl jertfească, însă are credinţă că lucrurile se vor schimba, şi că totul este o încercare. În cele din urmă, sacrificiul este evitat. Kiermagaard defineşte aceste două tipuri de caracter ca fiind cele două extreme ale curajului absolut. În timp ce cavalerul credinţei pune totul la bătaie pentru un scop final, necunoscut, cavalerul resemnării absolute ia pe umeri povara întregii lumi.
Cetăţeanul Necunoscut
Câştigătorul premiului Pulitzer, W.H.Auden a scris în anul 1940 lucrarea satirică “Cetăţeanul Necunoscut”. Profilul cetăţeanului ideal JS/07 M 378 este devastator de întunecat şi dureros de frumos. Statul este mulţumit de el, departament după departament îi spune cât de bun este la ceea ce face. Biroul de statistică nu a înregistrat niciodată vreo plângere împotriva lui. Întreaga lui viaţă a muncit, a făcut ceea ce i s-a cerut. Îi plăcea o singură băutură şi avea câţiva prieteni. Citea ziarul şi se uita la reclame.
A fost o sigură dată la spital, dar era asigurat şi s-a vindecat repede. Avea tot confortul modern, dar nu cheltuia prea mult. El suporta conflictul şi se bucura de pace, fiind mereu de acord cu opinia publică. A fost căsătorit, a avut numărul potrivit de copii. Toate aceste lucruri îl făceau fericit. Viaţa lui sugereză că cetăţeanul ideal nu este cel care schimbă lumea, şi acela care rămâne în anominat, un alt chip de pe stradă.
Sursa: Listverse.com