An cu recorduri istorice pentru BVB
Anul care se va încheia peste câteva zile marchează probabil cel mai bun an din istoria de 28 de ani ai Bursei de Valori București (BVB). Principalul eveniment al anului pe piața de capital a fost listarea companiei Hidroelectrica, cea mai mare ofertă publică inițială (IPO) din Europa și locul trei în lume.
Cu cele aproape două miliarde atrase prin listarea Hidroelectrica capitalizarea BVB a trecut de pragul de 40 de miliarde euro și a făcut un pas important de obținerea titlului de piață emergentă de către Morgan Stanley capital International (MSCI). BVB devine astfel a treia piață ca dimensiune din Europa Centrală și de Est. Intrarea la tranzacționare a avut loc în data de 12 iulie.
Prețul pe acțiune stabilit în cadrul IPO a fost de 104 lei, ceea ce a dus dus capitalizarea Hidroelectrica la 46,77 miliarde lei.
Hidroelectrica aduce Bursa de la București mai aproape de piață emergentă
Listarea a fost urmata de performanta istorica a indicelui BET, care a reușit, în premieră, să spargă bariera de 15.000 de puncte, împins de acțiuni precum OMV Petrom, Banca Transilvania sau Transport Trade Service, care au generat randamente semnificative.
Raportat la întreaga valoare de piaţă a companiilor listate la BVB, Hidroelectrica reprezintă aproximativ 22% din capitalizarea tuturor companiilor listate pe piaţa de capital din România, nivel care a atins 211,77 miliarde lei (42,7 miliarde euro) la finalul primului semestru din acest an.
Însă, chiar dacă listarea Hidroelectrica a adus vizibilitate pentru BVB, mai trebuie făcute progrese pentru a intra în categoria piețelor emergente. Trebuie ca lichiditatea pieței locale de capital să crească pentru a îndeplini un criteriu important.
Anul 2023 a adus mai multe recorduri
Un alt record îl constituie creșterea capitalizării tutoror companiilor listate la BVB cu 43%. De altfel, după cum sublinia președintele BVB, Radu Hanga, în ultimii șase ani, valoarea de piață a tuturor companiilor listate s-a dublat.
La nivelul pieței principale, cel mai semnificativ avans din rândul indicilor BVB a fost în cazul BET-NG, care include companiile din energie şi utilităţi, cu un plus de 4,7% doar în noiembrie.
Un alt aspect la care Bursa românească a excelat în 2023 a fost randamentul. Multe acţiuni, în principal din prima ligă bursieră, au înregistrat valori nemaiatinse de câţiva ani sau au marcat maxime istorice, ceea ce a dus indicele de referinţă BET la un avans de 30% de la începutul anului şi mai multe maxime istorice în septembrie, noiembrie şi decembrie. Cu tot cu dividende (BET-TR), anul 2023 s-a „soldat” cu un randament de 38%, arată datele BVB.
Un alt aspect la care BVB a obținut o performanță excelentă a fost randamentul oferit investitorilor. Multe acțiuni cotate pe piața principală au marcat cîștiguri în 2023 care nu s-au mai întâlnit de ani de zile, sau au atins maxime istorice în ultimul trimestru al anului.
De la începutul anului, piaţa de capital din România s-a remarcat prin creşteri de două cifre la nivelul tuturor indicilor BVB, cu doar două zile de tranzacționare rămase pentru 2023.. Indicele BET, care cuprinde cele mai lichide 20 de companii listate pe PR, a crescut cu 31%, indicele BET-TR, care include şi dividendele, a crescut cu peste 39%.
Trebuie subliniat că aproximativ 40% din activitatea pe piaţa primară derulată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au reprezentat-o emisiunile de titluri de stat ale Ministerului de Finanţe, după cum declara, în octombrie, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Radu Hanga. Conform Ministerului de Finanţe, în 2023, Programul Fidelis s-a bucurat de un succes incontestabil: peste 9,38 miliarde de lei lei prin 68.863 subscrieri.
Companiile energetice au impulsionat bursa
Vedetele bursiere din acest au fost companiile energetice și cele de utilități. Indicele BET-NG care le descrie evoluția cotațiilor a urcat cu aceeași valoare ca indicele principal BET: 31,3%. În marea lor majoritate companiile energetice au înregistrat creșteri de două cifre:
- Hidroelectrica: 13,65%
- Transelectrica: 26,6%
- OMV Petrom: 26,3%
- Romgaz: 23,14%
- Nuclearelectrica: 10%
Aceste rezultate foarte bune se datorează fără îndoială și altor premiere energetice din acest an în afară de listarea Hidroelectrică. Astfel, companiile OMV Petrom și Romgaz au anunțat demararea investiției pentru dezvoltarea perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră, cu temen de punere în exploatare în 2027 în urma unei investiții de 4 miliarde de euro.
Un alt proiect major dezvoltat de Transgaz este conducta Tuzla – Podișor, care va prelua gazele din perimetrul Neptun Deep.
Proiectul gazoductului Tuzla – Podișor prevede construirea unei conducte de transport a gazelor naturale de 308,3 km, asigurând legătura între resursele de gaze naturale exploatate din perimetrul Neptun Deep şi gazoductul BRUA.
Tot Transgaz a preluat de la Gazprom rețeaua de distribuție de gaze din Republica Moldova, devenind operatorul național al sistemul național de transport al gazelor naturale din Republica Moldova, prin compania Vestmoldtransgaz.
Băncile s-au numărat printre preferatele investitorilor
Acțiunile instituțiilor financiare au fost impulsionate de majorarea dobânzilor.
Prețul acțiunilor Băncii Transilvania încheie anul cu 30% peste prețul de închidere din 2022, ceea ce poziționează Banca Transilvania SA ca având dintre cele mai bune acțiuni BVB din industria bancară, care merită urmărite și în 2024.
Și acțiunile BRD Group Societe Generale au performat foarte bine în acest an, aprecierea fiind de 25,5%, pe fondul profitului bun obținut.
Dar printre cele mai performante acțiuni ale anului 2023 se numără chiar acțiunile ale Bursei de Valori București care s-au apreciat cu 42,5% tocmai datorită apropierii de momentul în care va fi inclusă în categoria piețelor emergente.
Industria de apărare
Trebuie remarcat și interesul investitorilor față de companiile care au legătură cu domeniul apărării pe fondul creșterii bugetului alocat acestui sector. De altfel, acțiunile acestor companii au crescut la nivel global după declanșarea războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu.
Acțiunile Turbomecanica au urcat cu 38%, cele ale IAR Brașov cu 34% și cele ale Aerostar Bacău cu 12,6%, pe fondul comenzilor mai mari furnizate de industria de apărare.
Cele mai mari creșteri
Cea mai mare creștere din top 20 cele mai tranzacționate acțiuni la BVB au înregistrat acțiunile companiei de transport, TTS – Transport Trade Services, care s-au apreciat cu 55,6% de la începutul anului, urmate de cele ale societății de turism ale societății Turism, Hoteluri, Marea Neagră, cu 51,7%.
***