De ce Peenemünde? De ce Cape Canaveral?

La
2 mai 1945, într-un orășel din Bavaria, armata americană a
capturat un grup de savanți germani. Erau cei mai buni specialiști
în rachete din lume; liderul grupului se numea Wernher von Braun și
era căutat de mai multă vreme.

La
sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, von Braun era tânăr;
avea 33 de ani. Americanii doreau să pună mâna pe el, dar nu
pentru că era membru al partidului nazist și al SS-ului, ci pentru
că îl considerau un om foarte capabil, cu o experiență
științifică unică. Și nu s-au înșelat. Cercetările lui von
Braun vor sta, în următoarele decenii, la baza dezvoltării
programului spațial al Statelor Unite.

Totul
a început în copilăria sa, când mama – baroneasa Emmy Von Braun
– i-a dăruit un telescop. De atunci, copilul Wernher s-a întrebat
de nenumărate ori dacă era posibil zborul în spațiul cosmic.

Era
posibil! Tocmai o demonstrase un profesor de matematică din
Transilvania, Herman Oberth, care în 1923 a publicat o carte pe
acest subiect: Racheta
în spațiul interplanetar.
Nu multă lume i-a acordat atenție lui Oberth, dar Wernher von Braun
a fost fascinat de ideile profesorului și a devenit unul dintre
discipolii acestuia.

La
începutul anilor ’30 îl găsim pe tânărul inginer von Braun
implicat în programul național de rachete, coordonat de armata
germană. Militarii nu aveau în vedere zborul cosmic, ci doar
dezvoltarea unor noi arme: artileria reactivă și avioanele
interceptoare cu motor de rachetă.

Von
Braun era o stea în ascensiune. Deși avea numai 22-23 de ani, era
suficient de influent atunci când venea vorba despre investiții în
domeniul rachetelor, iar generalii din Wehrmacht ascultau cu atenție
ceea ce el spunea. Era un caz destul de rar întâlnit…

Peenemünde

Wernher
von Braun și-a petrecut Crăciunul anului 1935 la conacul familiei,
în Silezia. Le-a povestit părinților că lucra pentru armată și
că era în căutarea unui loc bun pentru construirea și testarea
rachetelor. Avea nevoie de o zonă nelocuită, departe de privirile
curioșilor, în care rachetele să poată zbura zeci de kilometri
fără să fie văzute. Atunci, mama i-a spus: „Mai ții minte unde
mergea bunicul tău să vâneze rațe? În sălbăticia de la
Peenemünde”. Terenul de care vorbea baroneasa von Braun era
perfect: cât vedeai cu ochii, numai mlaștini și păduri, la
marginea de nord a unei insule aflată la Marea Baltică.

Armata
s-a instalat în această regiune și a dezvoltat prima bază
importantă din istoria aero-astronauticii pentru rachete balistice
propulsate cu combustibil lichid. Pe lângă valoarea lor militară,
ele mai sunt importante și pentru că au constituit modelul
viitoarelor vehicule de pătrundere în spațiul cosmic. Cea mai
cunoscută dintre ele a fost, desigur, racheta balistică V-2.

Până
în 1945, rachetele au avut o destinație infamă: lovirea unor ținte
preponderent civile. Se estimează că în urma bombardamentelor cu
V1 și V2 din anii 1944-1945, și-au pierdut viața 12.685 de oameni,
două treimi fiind civili.

În
februarie 1945, dată fiind înaintarea armatelor sovietice, baza de
la Peenemünde a fost evacuată, iar specialiștii au fost trimiși
în sud. La 19 martie 1945, Adolf Hitler a ordonat ca industria
germană și rezultatele cercetărilor legate de aceasta să fie
distruse, pentru a nu cădea în mâinile învingătorilor. Era
dovada că dictatorul știa că războiul era pierdut.

„Cui
ne predăm?”

Von
Braun și apropiații au decis să nu execute ordinul. Arhiva de la
Peenemünde era mult prea valoroasă, atât sub raport științific,
dar și ca monedă de schimb: viața lor în schimbul hârtiilor.
Singura întrebare pe care și-au pus-o a fost „Cui ne predăm?”.
După cum își amintește una dintre persoanele din anturajul lui
Wernher von Braun, logica a fost următoarea: „De sovietici ne
temeam ca de dracu’. Pe francezi îi disprețuiam. Rămâneau
britanicii și americanii… Realist vorbind, britanicii nu aveau
bani să ne plătească… Așa că, americanii au fost singura
soluție.”

S-au
predat americanilor. Lui von Braun, primul interogatoriu i s-a părut
absurd:

Anchetator:
„Ai încercat vreodată să-l omori pe Hitler?”

Răspuns:
„Ai încercat vreodată să-l omori pe Roosevelt?”

Anchetator:
„Să presupunem că vei lucra pentru noi și va începe un nou
război cu Germania. Ce vei face?”

Răspuns:
„Este puțin probabil să se mai întâmple așa ceva pe parcursul
vieții mele”.
Anchetator:
„Să presupunem că se va întâmpla, totuși!”

Răspuns:
„Atunci, rămân german”.

Concluzia
a sunat astfel: „Nu
cred că vei ajunge în America dacă gândești așa”.

Totuși,
americanii și-l doreau pe Wernher von Braun. De aceea, el a fost
unul dintre cei circa 1.600 de specialiști germani duși în Statele
Unite și finanțați pentru a-și continua munca.

Echipa
lui von Braun a început prin a căuta un loc pentru a testa
rachetele V-2 și, eventual, a le dezvolta. Era de dorit ca acesta să
fie cât mai asemănător cu Peenemünde: sălbatic, mascat de
vegetație și aflat la marginea unei mari întinderi de apă, în
care să se prăbușească rachetele care eșuau în misiunea lor.

Un
astfel de loc a fost găsit în Florida, la Cape Canaveral. Strict
pentru zborurile cosmice, avea avantajul că se afla mai aproape de
Ecuator (față de alte regiuni ale SUA), ceea ce permitea rachetelor
să iasă mai ușor din atmosfera pământului, așa cum, pe vremuri,
calculase Hermann Oberth.

Bibliografie:

_{William

E. Burrows This

New Ocean. The Story of the First Space Age,

1998

Samuel Willard Crompton Sputnik/Explorer

I. The Race to Conquer the Space,

New York, 2007}

Mai multe pentru tine…