Cele mai vechi universități din lume

Cele mai vechi universități din lume

Primele universități se înființează în Europa occidentală în secolul al XI-lea, dar instituții de studii superioare existau deja în spațiul islamic:recordul pentru cea mai veche universitate este deținut de Al-Karaouine, din Fes, Maroc, fondată în… 859. 

Universitatea din Bologna (1088)

Universitatea din Bologna este cea mai veche universitate europeană și instituția care a dat chiar numele de universitate, de la universitas (lat.). Ea a fost fondată în anul 1088 și s-a dezvoltat din societățile de ajutor reciproc înființate de străinii care veneau la studiu în oraș;aceștia căutau să fie protejați de legile prin care puteau fi pedepsiți colectiv pentru crimele comise de conaționali ai lor. Aceste societăți, numite națiuni, au decis să formeze o asociație mai mare, pe care au denumit-o universitas.

image

Universitatea Oxford (1096-1167)

Deși nu se cunoaște exact data fondării universității, Oxford este clar cea mai veche universitate din lumea anglo-saxonă. Primele cursuri au început să fie predate aici din 1096, iar instituția s-a dezvoltat rapid după 1167, când Regele Henric II le-a interzis studenților englezi să mai urmeze cursurile Universității din Paris. 

Universitatea din Salamanca (1134)

Cea mai veche universitate din Spania (prima, cea de la Palencia, a fost închisă ulterior) a fost fondată la Salamanca, în 1134. A fost recunoscută ca universitate în 1218 de către Regele Alfonso IX, iar 1254 s-au stabilit regulile de organizare și finanțare. Aici a venit Cristofor Columb pentru a se consulta cu savanții, în căutarea unei rute către India. 

sa 16 jpg jpeg

Universitatea din Paris (1170 – 1250)

Universitatea din Paris a fost fondată oficial de către Biserica Catolică în 1200, dar prima referință istorică cu privire la studiile organizate pe lângă Catedrala Notre-Dame datează din 1170. O altă referință datează din 1182, știindu-se că Papa Inocențiu III și-a terminat atunci studiile la această universitate. Universitatea este cunoscută astăzi drept Sorbona după colegiul cu același nume fondat în 1257.

Universitatea Cambridge (1209)

Cambridge a fost fondată de un grup de profesori de la Oxford care au părăsit universitatea în urma unui scandal privind executarea a doi profesori, în 1209. Astfel, rivalitatea dintre cele două universități – cunoscută și astăzi – datează încă de la fondarea sa. De numele unuia dintre absolvenții universității Cambridge, John Harvard, se leagă prima universitate din America:Harvard.

KingsCollegeChapelWest jpg jpeg

Universitatea din Padua (1222, posibil mai veche)

Universitatea din Padua a fost fondată, ca facultate de drept și teologie, de profesori care au plecat de la Universitatea din Bologna în căutarea unui mediu academic cu mai puține constrângeri.

Universitatea din Napoli (1258)

Universitatea din Napoli a fost prima universitate publică. Ea a fost fondată de Împăratul romano-german Frederic II. Instituția s-a mutat la Salerno în 1253 și s-a întors la Napoli în 1258;de aceea, anul 1258 este considerat ca an al refondării.

Uninap JPG jpeg

Universitatea din Siena (1240)

Numită inițial Studium Senese, această instituție a fost fondată de Comuna din Siena în 1240. În 1321, instituția a atras foarte mulți studenți plecați de la universitatea din Bologna, aflată în apropiere. 

Universitatea din Valladolid (1241)

A doua cea mai veche universitate din Regatul Castiliei, universitatea din Valladolid a fost fondată în 1241 când cursurile de la universitatea din Palencia au fost mutate aici. 

Universitatea din Coimbra (1290)

Prima universitate din Portugalia a fost fondată la Lisabona în 1290. Instituția a fost mutată de mai multe ori între Lisabona și Coimbra, unde rămâne definitiv din 1537. 

Coimbra University jpg jpeg

Universitatea Jagiellonă, din Polonia, este cea mai veche universitate din Europa de Est;a fost fondată în 1364. În Rusia, prima universitate se deschide în 1755. În spațiul românesc, primele universități datează din timpul lui Alexandru Ioan Cuza.

Collegium novum fasada jpg jpeg

Cele mai vechi universități din afara spațiului european

•Universitatea Al-Karaouine din Fes, Maroc, a fost fondată în anul 859 și este recunoscută drept cea mai veche universitate încă funcțională din lume.

•Universitatea Al-azhar din Egipt a fost fondată în anul 975. 

•Colegiul Harvard, fondat în 1636, a fost prima universitate din America de Nord.

•Primele universități din America Centrală și de Sud au fost înființate la Santo Domingo, în 1538, și Lima, în 1551.

•Prima universitate din Asia a fost fondată în Filipine în 1611, dar trebuie reținut că în Extremul Orient existau alte tipuri de instituții de învățământ superior, diferite de modelul occidental.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *