MFP a publicat ordinul care stabilește procedura de anulare a obligațiilor bugetare. Principalele măsuri
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a finalizat legislația subsecventă necesară aplicării ordonanței privind amnistia fiscală. Ordinul de ministru care stabilește procedura de aprobare, referatul și anexele sunt publicate la rubrica Transparență decizională și pot fi consultate aici.
Conform ordonanței publicate în Monitorul Oficial la începutul săptămânii, toți contribuabilii care au datorii restante la data de 31 august 2024 (persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii liberale, unități administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituții publice) pot beneficia de facilitățile fiscale de anulare a dobânzilor, penalităților, accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale.
Scopul acestor măsuri este acela de a veni în sprijinul contribuabililor, având în vedere faptul că mediul de afaceri se confruntă cu o lipsă temporară de lichidități, de a susține conformarea voluntară la plată, sens în care, prin măsurile adoptate de impulsionare a achitării obligațiilor fiscale/bugetare, statul se asigură, pe de o parte de faptul că volumul arieratelor scade, iar pe de altă parte, veniturile bugetare cresc astfel încât să se poată susține cheltuielile efectuate pentru susținerea economică.
(Citiți și: ”Investitorii străini critică amnistia fiscală: descurajează conformarea voluntară”)
Principalele măsuri ale OUG 107/2024
Măsura 1 – Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cazul contribuabililor care datorează la această dată atât obligații bugetare accesorii, cât și obligații bugetare principale.
În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligațiile bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, să achite obligațiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declarațiile fiscale și să depună cererea de anulare a accesoriilor până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
Măsura 2 – Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente diferențelor de obligații bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declarație rectificativă, cu scadență anterioară datei de 31 august 2024 inclusiv.
În acest caz, contribuabilii care consideră că sunt erori în sumele declarate inițial pot depune declarație rectificativă prin care să declare obligațiile suplimentare și pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligațiilor declarate suplimentar dacă plătesc aceste obligații, precum și obligațiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), depun toate declarațiile fiscale și depun cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
Măsura 3 – Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, dacă la această dată contribuabilul datorează doar accesorii, iar obligațiile bugetare principale au fost stinse.
În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligațiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declarațiile fiscale și cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. Totodată, în situația în care dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale principale au fost stinse după data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, respectiv după data de 6 septembrie 2024, acestea se anulează și sunt supuse restituirii.
Măsura 4 – Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a controlului fiscal, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
În acest caz, contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență au în derulare un control fiscal pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligațiilor stabilite suplimentar de organul de control dacă plătesc aceste obligații până la termenul de plată stabilit în decizia de impunere și dacă depun cererea de anulare a accesoriilor în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, indiferent dacă acest control a fost finalizat până la data de 25 noiembrie 2024 sau ulterior acestei date.
Măsura 5 – Anularea unor obligații fiscale principale în cazul persoanelor fizice:
Pentru persoanele fizice care înregistrează obligații bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, achitate în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, se acordă:
- anularea unui procent de 50% din obligațiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv;
- anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv.
Pentru persoanele fizice care înregistrează obligații bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mare de 5.000 lei, achitate în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, se acordă:
- anularea unui procent de 25% din obligațiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv;
- anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv.
În aceste cazuri, pentru a beneficia de anularea obligațiilor bugetare principale, persoanele fizice trebuie să achite obligațiile curente (cele realizate după 1 septembrie 2024), să depună toate declarațiile fiscale și cererea de anulare până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
***