Cea mai controversata preocupare a elitei romanesti- EUGENISMUL
Totul a inceput de la progresele uimitoare ale stiintei care au marcat secolul trecut si care au aprins, la nivel mondial, imaginatia cercetatorilor, dar si a politicienilor preocupati sa contribuie la construirea unei lumi mai bune.
Romania a fost la randul ei conectata la valul de idei si experimente sociale care au avut ca rezultat atat schimbari pozitive remarcabile, dar si politici abominabile, indreptate impotriva unor grupuri de oameni, considerati „inferiori”. Statele Unite au fost o puternica sursa de inspiratie in domeniu pentru romani, pentru ca mai tarziu sa apara fascinatia pentru ideile eugeniste din fascismul german si italian. Plecand de la ideea de a imbunatati societatea, s-a ajuns la aberatii precum sterilizarea, deportarea sau exterminarea unor grupuri etnice.
Celebrul Constantin Parhon, dupa care este numit Institutul National de Endocrinologie din Romania, era un sustinator al sterilizarii pentru stoparea inmultirii celor cu gene „proaste”, numiti „disgenici”, si chiar a sterilizat ilegal un deviat sexual si doi epileptici.