Cristian Grosu / Europa Westfaliană, Europa lui Draghi și Europa României

Am fost foarte intrigat în urmă cu câțiva ani când un mare antreprenor român – e drept, cu puternice simpatii estice, ceea ce m-a făcut să-mi explic atunci pesimismul său – îmi spunea că el nu vede ca Uniunea Europeană să reziste peste 15-20 de ani.

Cum așa? – m-am gândit. Șansa, unica șansă nu doar a Uniunii Europene, ci a fiecărui stat luat individual din Uniune este tocmai ramânerea împreună și configurarea a trei lucruri care să o salveze în acest alt fel de noua fază a globalizării în care am intrat:

, O mare piață unică – cu adevărat unică,
, O mare forță de producție – cu adevărat forță
, Și, pe cale de consecință, conservarea capitalismului liberal de piață și a democrației care susține acest sistem tocmai pentru a se conserva ca democrație.

Uniunea Europeană a ajuns însă – azi, toamna anului 2024 – într-o situație critică – greu de ținut împreună dacă va continua pe linia actuală, pe care o ține de 15-20 e ani – și s-a muncit foarte mult la asta:

între SUA și China – la nivel economic și de piață – și vecină cu Rusia imperialistă, violentă și disperată pentru a rămâne un jucător global – la nivel de securitate și democrație.

Europa capitalistă, democratică și civilizată (aici progresiștii, woke-ii și alte strâmbături ideologice pot sări din baie la cuvântul ”civilizat”) a RATAT rațiunea practică pentru care s-a format: mărimea pieței și mărimea competitivității productive.

Cauzele acestui rateu tocmai se desfășoară sub ochii noștri, îi simțim consecințele care, în 2-3-4 ani se vor trasfera spre zona de bunăstare socială – și despre aceste cauze vom vorbi mai jos:

1, Uniunea Europeană NU funcționează ca o familie – lucru care e în avantajul Rusiei și Chinei

Câștigul indubitabil al configurării Uniunii Europene este că nu am mai avut război intern de 80 de ani – un record istoric.

Da, dar mizele, astăzi, nu mai sunt doar lipsa războiului militar:
economia Germaniei, de exemplu, nu înseamnă mare lucru la scară globală nici măcar acum (înainte ca piețele și forța productivă să fie coplesite de India și Brazilia) – ce să mai spunem de ceilalți jucători europeni.

UE NU are o piață cu adevărat UNICĂ – o spune chiar Raportul Letta. Statele UE se concurează între ele și, astfel, se subminează reciproc – dubla măsură în materie de competiție, alianțe și interese naționale (DA: NAȚIONALE – căci avem aici un dublu discurs) spulberă unul din marile avantaje pentru care s-a înființat ca entitate economică de calibru global.

-, la această oră, România, în ”piața unică”, plătește, de facto, ”taxe vamale” de 2,8 miliarde de euro – atât ne costă lipsa Schengen, costuri suplimentare care se duc în preț, adică în competitivitate: n-o spun eu, o spune decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene conform căreia orice taxă „care, impusă asupra unui produs importat dintr-un stat membru, dar nu și asupra unui produs intern similar, are, prin modificarea prețului, același efect asupra liberei circulații a mărfurilor ca și o taxă vamală”.
Iar intrarea României în Schengen – indiferent de ce auzim din capitalele europene – e condiționată de concesii economice de neacceptat – pe care ar trebui să le facem tocmai statelor violent pro-rusești, cum ar fi Austria și Olanda – având în spate Germania.

-, când industriile europene s-au plâns că GNL-ul american e prea scump, americanii au răspuns că de la ei GNL-ul pleacă de 3 ori mai ieftin decât ajuge pe piața europeană – restul e politica energetică compusă de interesale jucătorilor naționali de energie ai marilor puteri economice europene care fac cărțile pe această piață.

-, Când companiile de trasport din Polonia și România au intrat pe piața vest-europeană, s-au inventat noi reguli pentru a le submina competitivitatea – cum sunt cele care obligă firmele să-și cheme acasă, o dată la 2 luni, tir-urile – si asta intr-o europă preocupată, declarativ, de scăderea poluării produse de camioane.

-, când Germania a rămas – odată cu sancțiunile impuse de Donald Trump împotriva companiilor germane și rusești care lucrează la si administrează Nord Stream 2 – fără predictibilitatea gazului rusesc, presiunile Axei Viena-Berlin-Amsterdam asupra României și Greciei au crescut exponențial.

Într-o UE care nu are altă șansă decât să meargă UNITĂ în piața globală, avem vechile alianțe ale Europei Tratatului de la Westfalia – Europa Națiunilor: care, da, pe atunci a fost un uriaș pas înainte în configurarea politică și economică europeană, dar astăzi,  la 350 de ani distanță și după o globalizare scăpată de sub control, e profund anacronică dacă într-adevăr ”se vrea” păstrarea democrației și a capitalismului liberal de piață (poate singurele sisteme ”nimerite” în acord cu natura umană) în societățile și economiile lumii libere.

2, Uniunea Europeană NU funcționează ca o entitate competitivă potrivit noilor stringențe  de competitivitate globală

După Brexit, Uniunea Europeană nu mai are nicio universitate în Top 10 (India are una).
Din punct de vedere tehnologic, industriile UE sunt blocate în mid-tech – în special în industria auto, pentru că UE n-a reușit să se impună încă și în alte sectoare.
Produsele europene sunt tot mai puțin competitive – pe de o parte din cauza statului social european, pe de alta, din cauza supraideologizării economiei.

-, zecile de miliarde pompate constant de UE în ”instalația” de cercetare a Olandei – cu sprijinul uneori agresiv al Germaniei – n-au reușit să producă  vreun element care să facă diferența pe sectorul tehologic global.

-, mult lăudatele (ideologic) sisteme de educație ale nordicilor – Finlanda și Suedia – produc pe bandă rulantă omuleți pentru mid-tech – tehnologia globală încă n-a căzut pe spate în fața vreunei descoperiri sau inovații care să schimbe jocul.

-, ”protejarea piețelor” și evitarea de ”abuz de poziție dominantă” au creat în UE un monstru birocratic care taie orice elan companiilor care au vocație de-a deveni jucători globali. Poate apărea în UE un Amazon? Sau un Ali Baba? Sau vreun Elon Musk – căruia i s-ar fi tăiat țeava înainte de-a ajunge în piața globală? Sau Nvidia, sau … ?

-, Europa e responsabilă de doar 6% din poluarea globală – adică, dacă de mâine n-ar mai polua nici măcar cu respirația unui singur individ – nici nu s-ar cunoaște în efortul de ”salvare a planetei”. Cu toate acestea, are cele mai draconice măsuri de ”înverzire” și ”decarbonizare” – cu efecte devastatoare pe prețuri, costuri birocratice și competitivitate, ca și cum aceste politici ar fi concepute și implementate de însăși China și Rusia.
Aceste politici ”verzi” ar fi avut, poate, o rațiune, în cazul că s-ar fi inventat tehnologii spectaculoase care să ia fața competitorilor globali, siliți să cumpere patente europene – dar lucrurile stau exact pe dos: alimentăm industria de baterii solare a Chinei, suntem dependenti in proportie de 86% de materiile prime a căror procesare e poluantă, tot din China, și avem nevoie de metalele rare din Rusia.

Da, cu Rusia la poartă și cu China deja în casă, Uniunea Europeană își poartă războaiele sale interne – în care măruntele interese naționale – exact după desenul Westfalian – bat interesul unei entități care nu apucă, încă, să se nască și să performeze:
Piața unică, Producătorul competitiv bazat pe mari jucători și entitatea Politică UE.

Căci mai e aici un lucru de spus: prosperitatea actuală a UE NU va putea fi păstrată cu această competitivitate – mai devreme sau mai târziu ea va urma întârzierea și soncopele economiei europene.

3,  Europa lui Draghi și criza pe care (nu) poate să o evite

Raportul lui Mario Draghi privind (ne)competitivitatea europeană vine după Raportul Letta, privind problemele Pieței Unice:

El pare comandat în disperare de cauză plecând nu de la realitatea obiectivă a problemei de competitivitate a UE, ci de la spaima conjuncturală de două lucruri:

-, posibilitatea venirii la putere a lui Trump în SUA – care va pune problema foarte ”comercial” și ”competitiv”

-, criza care se vede la orizont – poate ultima din sistemul pe care-l numeam până acum ”capitalism liberal de piață”: prosperitatea pe care noi, lumea liberă, am considerat-o până acum de la sine înțeleasă, va căpăta prețul de piață, adică prețul natural.
O criză pe care marile corporații deja o adulmecă în aer:
Volkswagen a anunțat, de exemplu, săptămâna trecută, că NU mai garantează locurile de muncă și face provizioane,
Boeing își conservă lichiditățile și blochează angajările –

Ce să mai zic de noi, ăștia micii – o scamă în economia românească și o moleculă de gaz în carburatorul european: nu după statistici ne luăm, ci după reacția prudentă a clienților și partenerilor pentru anul care urmează – nu există barometru mai bun, pentru că e cel ”natural”.

Meritul lui Mario Draghi este că spune clar și răspicat câteva lucruri pe care, dacă până acum le spuneai pe facebook, armate întregi de zăbăuci cu licențe sofisticate în meseriile lor (atenție – nu în perspectiva minim cetățenescă, ci în meseriile lor) te spulberau cu clișeele și cu ”stereotipurile” (e chiar cuvântul lor, dar folosit invers) lor:

-, economiile europene folosesc o energie de 3 ori mai scumpa decât economiile SUA și ale Chinei – și asta din cauza ”politicilor verzi” (menite să scadă emisiile de carbon de doar 6% din emisiile planetei)

-, economia chineză se bazează pe subvenții sofisticate de la stat pentru a creste competitivitatea, iar cea capitalistă – a SUA – se bazează în proporție de 80% pe fondurile investitii private – asta în condițiile în care Top 10 bănci europene fac însumat mai puțin decât cea mai mare bancă americană.
Iar UE se bate, chipurile, cu acesti 2 coloși, uneori tipărind bani.

-, politicile europene de concurență și legislația anti-trust cu valențe comuniste măcelăresc pur și simplu companiile cu capacitate globală și împiedică – în numele unor rațiuni naționale – fuziunile între companii care ar căpăta tracțiunea necesară pentru economia de pe orizontală.

Marele merit al Raportului Draghi este că el încearcă să țină Europa unită, să-i explice că trăim într-o altă epocă, pe care liderii naționali nu par a o înțelege și că șansa e monolitul economico-politic de nesacrificat în favoarea unor câștiguri locale:

ce am fi între SUA și China și în fața Rusiei, dacă statele ar începe să se comporte ca Austria, Ungaria, Slovacia (ba chiar ca Germania și Olanda)?

Marea problemă a Raportului Draghi (pe care e posibil să nu fi putut să o evite) este, însă, că se abate de la realitatea naturală:
baza de creștere a competitivității e competiția – asa cum au apărut marii jucători globali ai SUA – și nu etatismul chinezesc. Companiile cresc singure dacă le lași inovarea în construcția business-ului, nu economia europeană e făcută pentru Bruxelles, ci invers – Comisia Europeană e făcută pentru a simplifica reglementarea – altfel ajungem ca în Rusia lui Putin și în China lui Xi.

Dar Raportul Draghi mai are o problemă:
aceea că el ar urma să fie implementat de aceiași oameni care au dus, în ultimul deceniu, competitivitatea europeană la acest foarte jos nivel:
mă refer la dna. Von der Leyen și echipele sale de tehnocrați ideologici – establishmentul ultra-prosper, care oficial detestă Rusia și China, în schimb le face jocurile prin orice decizie de sufocare a economiei europene:
chiar trebuie să crezi în niște valori economice pentru a te spăla puțin de valorile politice neo-comuniste care au adus Europa aici.

4,  Europa României. ”Dosarul Draghi”

Cât despre România, ea are 3 foarte mari probleme în ce privește adecvarea la economia europeană:

1, gradul de înțelegere a momentului de inflexiune în economia globală: nu știm dacă la ora asta are un plan pentru așa ceva – știm însă că economia are întotdeauna nevoie de o garanție a echilibrului, pentru că ea- economia- plătește datoriile și deficitele, nu guvernele care fac aceste datorii si deficite.
Or, economia României se află la ora asta cu sabia dezechilibrelor deasupra capului: banii de dezvoltare vor merge în taxe. Nu mâine, ci poimâine negreșit.

2, Ce se va căuta peste 10 ani pe piață și ce rol vei putea juca – dincolo de energie, unde Neptun Deep și regenerabilele îți vor crea un avantaj – altfel decât să exporți materie primă (și energia e tot o formă de materie primă) în economia UE?
UE va trece la un proces de reindustrializare – că asta cere – grosso modo – Raportul Draghi, România ce pune pe masă?

3, Care sunt oamenii cu coaie pe care-i trimiți la Bruxelles să negocieze locul la masa economiei europene viitoare și care chiar să știe să folosească dreptul de veto al României și să obțină – prin negocieri, alianțe și cooperări strategice – un loc pe hartă, înfruntând dezavantajul unei economii periferice?

4, Cum folosesti iminenta aderare la UE a Moldovei și, mai ales, a Ucrainei – cu care ai cea mai lungă graniță dintre statele UE?

5, Ce-i pui la dispoziție economiei – sub forma forței de muncă adecvat calificate, infrastructurii rutiere și infrastructurii digitale – azi, sau, hai să zicem, mâine dimineață?

6, Ai un Dosar care să se numească ”Europa lui Draghi” și niște variante A,B, C la propunerile lui Draghi care sunt fezabile și au cea mai mare probabilitate de-a fi implementate?

*

Lumea stă cu ochii pe alegerile din SUA – acolo unde americanii au de ales între 2 rele – pe alegerile din Germania de anul viitor și pe evoluția războiului cu care delirul imperialist al Rusiei ține în șah nu doar un întreg continent, ci însăși ecuația de securitate globală:

Avem de navigat între:
interesele economice naționale ale unei Europe care funcționeză încă westfalian,
Raportul lui Draghi care, dacă nu oferă cele mai bune soluții, măcar identifică problemele și
Inteligența naturală de la București – acolo unde perspectiva economică globală ar trebui, dacă se poate, tratată altfel decât câștigarea alegerilor într-un județ – o moleculă în carburatorul economic european și o scamă în mecanismul care crează bunăstarea fiecăruia dintre noi.

(Citește și: ”Cât mai putem finanța Modelul Bunăstare fără Dezvoltare. CRONICILE NR. 77. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)

(Citește și: ”20 de state UE, inclusiv România, cer reforma Pieței Unice după ideile lui Letta și Draghi”)

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Atenție la anii 2025-2028 – Problema nu e doar bugetară. 8 elemente și 5 întrebări despre boala care ne ține în viață”)

***