Intrigile de la curtea califilor în vremea celor 1001 de nopți

Intrigile de la curtea califilor în vremea celor 1001 de nopți


Obligat să caut texte pentru Gîndurile lui Cristoiu prin
folderele de eseuri, găsesc o notă despre Rolul mamelor în
bătălia pentru putere de a lungul Istoriei
. Plec în excursul
meu de la ura Serviliei, mama lui Brutus, împotriva lui Iulius
Cezar, pusă pe seama ranchiunei de ibovnică părăsită într-un
moment de alunecare în jos pe panta destinului de femeie.

Eu însă pun
lucrăturile Serviliei din serialul Rome pe seama ambiției
mamelor de a conduce lumea prin intermediul fiilor:

La o privire
mai atentă, motivul Serviliei e cel al mamei lui Nero și al mamei
lui Tiberius, legendara Livia:

Credința că vor
conduce lumea prin intermediul fiilor.

De regulă știm
despre ambiția de a conduce lumea prin manipularea soților sau mai
ales a amanților. Atît Game of Thrones, cît și Rome
avertizează asupra ambiției femeilor de a conduce lumea prin
intermediul copiilor. S-a vorbit despre rolul amantelor și
nevestelor în asfaltarea Istoriei. După cele două seriale, dar mai
ales după Rome, mult mai apropiat de adevărul istoric decît
producția fantasy Game of Thrones, putem vorbi de rolul
mamelor.”

Am scris aceste
adevăruri în 2019.

La vremea respectivă
nu știam de intrigile de la curtea califilor din vremea celor O
mie și una de nopți
. André Clot se ocupă pe larg în cartea
sa, Civilizația arabă în vremea celor 1001 de nopți, de
conflictul sîngeros dintre califul abbasid Musa al-Hadi și mama sa,
Khaizuran. Khaizuran fusese nevasta lui Mahdi. Clot scrie că îi
fusese dăruită lui Mahdi de taică-său, care o cumpărase de la
Mecca, dintr-un tîrg de sclave. De origine yemenită, Khaizuran a
devenit rapid, ca nevastă oficială a lui Mahdi, o femeie puternică
în stat:

Dar Khaizuran,
care a devenit soția sa legitimă probabil prin 775, le-întrecea cu
mult pe toate aceste chipeșe și tinere femei prin frumusețea,
spiritul, inteligența și capacitatea de adaptare la toate
situațiile. Ea a dobîndit treptat o mare influență asupra lui
Mahdi și, firește, asupra tuturor problemelor de stat.”

Era atît de
influentă încît și-a plasat sora în patul fratelui vitreg al lui
Mahdi. Fiica lor Zubayda (Bulgăraș de unt) se va căsători cu
Harun al Rașid și va avea și ea influență asupra treburilor de
stat.

La moartea lui Mahdi
rămîne calif băiatul cel mare al lui Khaizuran, Musa.

Harun e desemnat
prinț moștenitor

Despre ce face mama
califului scrie pe larg André Clot:

Khaizuran
intenționa nu numai să-și păstreze influența avută în timpul
lui Mahdi, dar chiar să și-o sporească, potrivit tradiției
orientale unde regina mamă deține primul loc. Anticamerele ei, de o
bogăție fabuloasă erau mereu pline de solicitanții, iar curtea
numeroasă cu care se înconjura îl exasperase pe al- Hadi.”

Conflictul dintre
cei doi izvorăște din tendința mamei de a conduce prin intermediul
fiului, și ambiția fiului de a conduce el însuși. Debutul
războiului apare astfel în cartea lui Clot:

Într-o zi,
acesta i-a trimis o scrisoare în care îi poruncea să nu se mai
amestece în treburile statului.

Khaizuran nu era
o femeie care să se plece în asemenea împrejurări, si furtuna ce
amenința de multă vreme a izbucnit curînd. Tînărul calif a
refuzat o favoare cerută de ea pentru șeful Poliției. La
insistențele mamei, fiul îi spusese cu brutalitate: «Ține bine
minte: jur pe Allah si pe urmașii mei că, dacă aflu că vreun
general sau funcționar de-al meu îți bate la ușă, pun să i se
taie capul și îi confisc averea. Ce înseamnă alaiul zilnic din
fața casei tale? N-ai fus să te îndeletnicești cu torsul lînii,
Coran ca să te rogi lui Allah, casă pe care s-o îngrijești? Ia
seama! Și nu deschide ușa nimănui, fie el musulman, creștin sau
evreu»”.

Lesne de observat că
scandalul pornește de la nevoia mamei de a-și etala puterea, știut
fiind că puterea care nu se afișează nu e putere, așa cum
bărbatul care nu se fălește cu ultima cucerire nu-i bărbat.

Pentru a scăpa de
ea, fiul încearcă s-o otrăvească. Scrie Andre Clot:

Atunci, al-
Hadi a încercat să-și ucidă mama. Într-o zi i-a trimis un platou
cu pilaf, însoțit de un bilețel în care îi scria cît de mult îi
plăcuse lui și că ar dori să mănînce și ea. Khaizuran i l-a
dat cățelului, care a murit în cîteva clipe. Apoi și-a vestit
fiul că-i plăcuse pilaful foarte mult. Tabari relatează răspunsul
lui Hadi către mama sa: «Nu l-ai mîncat, altfel aș fi scăpat de
tine. Nu s-a mai văzut pînă acum rege care să-și lase mama sa
domnească în locul lui.»”

Foto sus:
Interiorul unui harem, pictură de Henriette Browne, expusă la Paris
în 1861 (© Wikimedia Commons)

Mai multe pentru tine…

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *