Societăţile distopice în literatură şi cinematografie
Secolul XX a adus afirmarea genului de literatură distopică, tendinţă în care s-auînscris autori ca George Orwell, Ray Bradbury, H.G.Wells sau Aldous Huxley;scrierile acestora fiind exploatate ulterior şi de către industria cinematografică.Situate de cele mai multe ori în zona ştiinţifico-fantasticului, marile opere ale literaturii distopice au relevat o remarcabilă putere de anticipaţie a autorilor, care pot fi catalogaţi drept nişte vizionari ai lumii moderne.
Care sunt temele predilecte ale literaturii de acest gen?În primul rând, scopul este crearea imaginii unei societăţi distopice.(de la termenul de distopie, ce desemnează o anomalie).O societate de acest tip se caracterizează printr-o stare a lucrurilor ce contravine naturii umane, dezumanizarea fiind cuvântul de ordine.Întrebarea de la care porneşte un autor în alcătuirea unei opere ce aparţine literaturii distopice este ”Cum ar fi dacă……?”, întrebare pusă pentru a obţine o viziune asupra viitorului.De multe ori, scrierile care aparţin acestui gen atrag atenţia asupra unor situaţii periculoase din lumea reală, aspect ce face un pic nedreaptă încadrarea acestora în categoria SF-urilor.
Tehnologizarea excesivă şi absenţa contactului cu natura;influenţa mass-mediei în toate compartimentele vieţii sociale şi imposibilitatea manifestăriilibertăţii de gândire a individului;dezumanizarea determinată de eliminarea sentimentelor;un regim totalitar în care o elită sau un singur conducător deţin puterea absolută;un stat în care este exercitată o supraveghere permanentă asupra cetăţenilor-toate acestea au reprezentat principalele teme abordate de către autorii de literatură distopică.Un aspect întâlnit în mai toate operele acestui gen este figura centrală, protagonistul care descoperă disfuncţiile ordinii existente şi care începe să lupte împotriva ei, făcând parte uneori chiar din rândul celor care au încercat să o impună.(cum este cazul pompierului Guy Montag din romanul Farenheit 451, de Ray Bradbury).
Valorile tradiţionale, religia şi cunoaşterea istoriei nu îşi au locul într-o societate distopică, oamenii fiind obligaţi să se raporteze doar la prezent.Un prezent care este redat ca fiind mai bun decât toate epocile istorice trecute şi o realitate ficţională în care cetăţenilor li se induce ideea că trăiesc într-o societate perfectă.Distopia este antiteza utopiei, deoarece cea din urmă reprezintă o viziune mult prea optimistă care este imposibil de pus în practică, în timp ce distopia este o utopie în sens negativ.Să luăm ca exemplu Utopia(1515)lui Thomas Morus, în care este promovată o societate în care se practică o toleranţă religioasă absolută, unde domneşte ordinea şi disciplina în detrimentul libertăţii individuale.Această lucrare promovează acelaşi model al societăţii comuniste imaginate de Karl Marx, cu menţiunea importantă că Thomas Morus nu vedea în ateism o soluţie, considerându-l o formă de ignoranţă.
„Cine controlează trecutul controlează viitorul. Cine controlează prezentul controlează trecutul”(George Orwell, ”1984”)
Jurnalistul britanicEric Arthur Blair a publicat sub pseudonimul George Orwell două opere de referinţă ale literaturii distopice:AnimalFarm(1945)şi Nineteen Eighty Four(1949).Scrise în contextul Războiului Rece, mesajul acestora reprezintă un semnal de alarmă la adresa derapajelor regimului politic stalinist din U.R.S.S..Prima reprezintă o interesantă alegorie a Revoluţiei Bolşevice după care s-a realizat celebrul film de animaţie din anul 1954 (regizori Joy Batchelor şi John Halas).”Ce se întâmplă când porcii ajung la putere?” pare a fi întrebarea la care încearcă să răspundă Orwell în romanul ”Ferma animalelor”.Animalele dintr-o fermăsunt folosite pentru a ilustra lupta grupuluide revoluţionari împotriva orânduirii burgheze, a guvernării despotice a oamenilor(ţarul Nicolae al II-lea este reprezentat de fermierul Jones).Odată ajunse la conducerea fermei(puterea politică), animaleleconduse de un porc(Seniorul cel bătrân-Lenin) promovează un regim politic bazat pe egalitatea dintre cetăţeni.Însă, scopurile anterioare ale revoluţiei vor fi deturnate de către porcul Napoleon (Stalin), implementând o formă de guvernare în care domneau corupţia, propaganda mincinoasă, acţiunile poliţiei secrete(reprezentată de câinii Jessie și Bluebell) şi execuţiile adversarilor politici.Stilul accesibil în care este realizat romanul îl face să fie nelipsit din bibliografia elevilor de gimnaziu şi liceu pentru o înţelegere mai bună a implicaţiilor totalitarismului.
De un deosebit succes s-a bucurat şi romanul Nineteen Eighty Four(1949), precum şi ecranizarea acestuia din anul 1984.(în regia lui Michael Radford).În urma unui război atomic(aluzie la Războiul Rece), în statul imaginar Oceania este instaurat un regim politic totalitar ce îmbină caracteristici ale stalinismului şi nazismului.De ecouri răsunătoare se va bucura în timp modul de supraveghere şi control permanent al cetăţenilor redat în paginile romanului, fraza “Fratele cel Mare este veşnic cu ochii pe tine”devenind celebră.De exemplu, în cazul Snowden sau în cazul legii ordinului de supraveghere adoptată de către Parlamentul de la Budapesta s-au făcut analogii cu metodele descrise în literatura orwelliană.Interesante sunt şi viziunile geopolitice ale lui Orwell:o lume împărţită între trei mari blocuri de putere-Oceania, Eurasia şi Estasia, acestea disputându-şi o vastă zonă ce cuprinde teritorii din Nordul Africii, Orientul Mijlociu şi Sud-Estul Asiei, situaţie ce nu ţine deloc de domeniul fantasticului, teritoriile respective reprezentând de-a lungul istoriei obiectul disputelor marilor imperii coloniale.Motivul stării permanente de război este exploatat şi în altă operă a literaturii distopice, Farenheit 451.În romanul lui Orwell, Oceania se află în război când cu Estasia, când cu Eurasia;o situaţie de beligeranţă creată artificial pentru a concentra ura oamenilor împotriva unui duşman extern, dar în acelaşi timp pentru a menţine o stare permanentă de frică şi incertitudine în societate, facilitând controlul exercitat de către Guvern.Un alt aspect demn de menţionat este ajustarea limbajului prin reducerea vocabularului la un set de cuvinte uzuale(Nouvorba, cum o numeşte Orwell, posibilă aluzie la limba artificială Esperanto, a cărei implementare a fost încercată la începutul secolului XX).
Vom vedea în continuare că nu este neapărat nevoie de o formă de conducere totalitară pentru exercitarea unui control absolut asupra cetăţenilor, putând fi folosite mecanisme mult mai subtile, cum ar fi mijloacele de comunicare în masă, situaţie ilustrată în romanul lui Ray Bradbury, Farenheit 451.
“Cărţile ne vor aminti cât de nebuni şi proştisuntem.Ele sunt garda pretoriană a lui Caesar, şoptind în timp ce parada trece zgomotos pe bulevard:Caesar, aminteşte-ţi că eşti muritor”(Ray Bradbury, Farenheit 451)
451 º Farenheit(233 grade Celsius), unitate de măsură folosită în special în S.U.A., reprezintă temperatura la care se aprinde hârtia obişnuită.Spre deosebire de romanul orwellian, Ray Bradbury nu menţionează în opera sa un nume de conducător atotputernic prezent în vieţile oamenilor sau o ideologie dominantă.Publicat în anul 1953, romanul Farenhei 451are anumite accente critice la adresa societăţii americane a anilor ’50, autorul vizând ponderea tot mai mare a televiziunii şi mass-mediei în detrimentul citirii cărţilor, situaţie ce contribuie la abrutizarea individului.Altă interpretare a romanului, susţinută de către autor într-o postfaţă la o ediţie din anii ’80, este critica adusă cenzurii practicate de către editori, care eliminină intenţionat pasajele ce conţin consideraţii filozofice sau digresiuni, fiind memorabile în acest sens următoarele cuvinte:”Refuz să mă aşez cuminte pe un raft, golit de măruntaie, şi să devin non-literatură”.
Acţiunea este plasată într-un viitor distopic, în care literatura este interzisă de autoritatea opresivă a unui stat totalitar care arde toate cărţile prin acţiunea ”pompierilor”.Raţiunile care stau în spatele acestei practici sunt justificate de viziunea unei societăţi în care ”oamenii sunt făcuţi să fie egali, nu născuţi liberi şi egali, conform Constituţiei”.Cei care deţin cunoştinţe din cărţi ar putea distruge aşa zisul echilibru al acestei ordini sociale deoarece o persoană cultă ar reprezenta un pericol pentru ceilalţi, ”un pisc prea înalt care îi înfricoşează şi cu care trebuie să se compare”.Un alt aspect descoperit în paginile romanului este tehnologizarea excesivă:casele oamenilor auecrane TVimense pe pereţi, iar pe străzi automobilele performante circulă cu viteza minimă legală(aluzie la sistemele de autostrăzi care începeau să se dezvolte în America postbelică).
În aceste condiţii, când marea masă a populaţiei se informa de la TV, intelectualii reprezentau o categorie socială marginalizată, ce aparţinea trecutului.Figura centrală a romanului, pompierul Guy Montag, începe să descopere valoarea inestimabilă a cărţilor pe care le arde, încercând să iasă de sub influenţa ideologiei căreia i-a fost fidel.Acţiunea romanului urmăreşte evoluţia lui Montag, care în final va ajunge să treacă de partea unui grup de intelectuali oprimaţi care memorau cărţi întregi.Un final în care autorul încearcă să ofere o viziune optimistă asupra umanităţii, şi anume puterea acesteia de a renaşte şi de a învăţa din propriile ei greşeli după o perioadă de decadenţă.:
”Înainte de Hristos exista o pasăre neroadă care se numea Phoenix.Odată la câteva sute de ani îşi construia un rug şi-şi dădea foc.Trebuie să fi fost rudă apropiată cu Omul.Însă de fiecare dată când se făcea scrum, renăştea din cenuşă”[1].
Distopiile în cinematografie
Faţă de ecranizările consacrate ale romanelor distopice, filmul german Metropolisdin anul 1927(în regia lui Fritz Lang)este mai puţin cunoscut publicului larg.Realizat în perioada Republicii de la Weimar de către studioul cinematografic UFA(Universum Film AG), reprezintă o critică adusă capitalismului şi industrializării masive.Este sugestivă scena din debutul filmului în care se face schimbul de ture la o fabrică între două coloane de muncitori care înaintează greoi.Acţiunea se produce într-un oraş al viitorului(de unde şi numele de Metropolis), fiind o capodoperă a cinematografiei secolului XX datorită caracterului său de anticipaţie ştiinţifică.
Cinematografia secolului XXI ne-aoferit o sinteză a mai multor romane distopice, producţia americană Equilibrium din anul 2002.(în regia lui Kurt Wimmer).Filmul redă o societate distopică cu elemente atât din Nineteen Eighty Four, cât şi din Farenheit 451.După sfârşitul celui de-al treilea război mondial, se ajunge la concluzia că emoţiile şi sentimentele umane au fost principalele responsabile de-a lungul istorieipentru izbucnirea conflictelor militare.Pentru aceasta, cetăţenii oraşului-stat Libria sunt obligaţi să îşi injecteze regulat o substanţă oferită de către guvern(numită Prozium, aluzie la celebrul medicament antidepresiv Prozac)menită să le anihileze emoţiile.De asemenea, aceştia nu au voie să deţină materiale ”cu conţinut emoţional de risc maxim, CE-10”(cărţi, obiecte de artă, CD-uri cu muzică).Orice abatere de la normele impuse este grav pedepsită de către Clericii Grammaton, care patrulează în toate zonele oraşului.De la Orwell este preluată ideea elitei conducătoare, Consiliul Tetragrammaton având în frunte un lider (Tatăl) fără apariţii publice;iar de la Ray Bradbury este preluat personajul principal care decide să lupte împotriva ordinii existente(clericul John Preston).
Fără să fie clasificat în categoria SF, vizionarea documentaruluiObey, [2]lansat în februarie 2013(titlu în limba română Supune-te, în regia britanicului Temujin Doran, după cartea jurnalistului american Chris Hedges, Death of the Liberal Class) are acelaşi efect la fel ca ecranizările romanelor lui George Orwell sau Ray Bradbury:sunt trase semnale de alarmă cu privire la starea îngrijorătoare a societăţii actuale.
[1] Ray Bradbury, Farenheit 451, traducere Daniela Truţia, Editura Farenheit, 1998, p 174
